Roberta Metsola a fost realeasă președintele Parlamentului European

Data:

Astăzi, 562 de europarlamentari au votat-o pe malteza Roberta Metsola pentru șefia Parlamentului European.

Rezultatul nu a fost o surpriză, căci Metsola a fost candidata din partea Partidului Popular European de centru-dreapta. Acest partid are cei mai mulți europarlamentari în Parlamentul European.

Roberta Metsola a fost aleasă președintele Parlamentului European pentru prima dată în 2022, după moartea fostului președinte David Sassoli. Malteza va prezida sesiunile din Parlamentul European și va reprezenta instituția în plan extern pentru încă 2 ani și jumătate.

Roberta Metsola- o figură controversată

Mandatul Robertei Metsola, o figură politică conservatoare și creștin democrată, este marcată de turbulențe nemaiîntâlnite în istoria Parlamentului European: un război la granițele blocului european și cel mai mare scandal de corupție din cei 70 de ani ai instituției, potrivit Euronews.

Citește și: Alexandru Stermin: prima dată am „ucis” ursul și apoi am ucis-o pe Diana

“Cu sprijinul vostru, voi continua să muncesc neobosit pentru a aduce oamenii împreună. Aceasta trebuie să fie o instituție care nu se teme să conducă și să schimbe”, a spus Metsola în discursul său înainte de vot, promițând să promoveze o atmosferă de „dezbateri” și „respect”.

Roberta Metsola și-a demonstrat influența ca lider pragmatic în Parlamentul European prin abilitatea sa de a colabora cu diverse forțe politice. Metsola, cunoscută pentru abordarea sa activă, a călătorit în numeroase capitale europene pentru a întări relațiile cu liderii guvernamentali și pentru a explica cetățenilor rolul adesea neînțeles al Parlamentului European.

Citește și: Racheta europeană Ariane 6 și recâștigarea independenței spațiale

Apreciată pentru susținerea Ucrainei

Un moment de referință în cariera sa a fost vizita la Kiev din aprilie 2022, unde Metsola a primit aprecieri largi pentru susținerea puternică a aspirațiilor Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană. Aceste eforturi au consolidat poziția ei în Partidul Popular European (PPE) și au confirmat-o ca una dintre cele mai importante figuri ale acestuia.

De asemenea, Metsola a făcut un apel ferm pentru apărarea statului de drept, susținerea continuă a Ucrainei, pacea durabilă în Orientul Mijlociu, simplificarea birocrației și protecția mai puternică a drepturilor sociale. Totodată, a reiterat cererea de lungă durată, deseori ignorată, de a acorda Parlamentului dreptul de inițiativă legislativă, în prezent deținut de Comisia Europeană, scrie Euronews.

Roberta Metsola a îndemnat parlamentarii să fie vigilenți și critici în activitatea lor zilnică, dar să rămână responsabili și deschiși, menținând integritatea Parlamentului.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Carmen Prodan
Carmen Prodan
Studentă în ultimul an la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, a fost asistent manager pentru numeroase evenimente culturale și a contribuit la diferite publicații atât în liceu, cât și în facultate. Între 2022-2023, a fost studentă Erasmus la Sciences Po Bordeaux.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Sondaj Verifield pentru alegerile prezidențiale. Cine ar intra în turul 2

Sondajul Verifield a fost realizat în perioada 24-28 martie...

Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1, la Comarnic. Traficul a fost deviat

Scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN...

AKTUAL 24 | Europa vs. Rusia. Cine este mai puternică din punct de vedere militar – analiză Der Spiegel

Amenințările lui Donald Trump cu privire la posibila retragere...