Casa vornicului Done din centrul municipiului Roman este cunoscută de localnici mai ales sub denumirea de ”casa Celibidache”, fiindcă în clădirea cu pricina s-a născut marele compozitor și dirijor al secolului al XX-lea. Doar că starea imobilului nu face cinste localității, ci dimpotrivă: deși este în zonă centrală, casa mai are un pic și cade, parcă sub greutatea zecilor de promisiuni electorale neonorate. Clădirea este încadrată ca monument istoric de interes local și este formată din parter și etaj, cu o scară interioară care și acum impresionează, în ciuda stării de degradare în care se află. Imobilul impresioneză și la exterior, având mai multe balcoane și detalii specifice sfârșitului secolului al XVIII-lea. Casa a fost cumpărată, în anii 1823 – 1825, de vornicul Grigore Done – o persoană importantă pentru comunitatea locală, care, printre altele, a ctitorit o biserică din oraș, casa purtând numele său.
Legenda spune că vornicul Done i-a vândut casa unui boier (Stan) și că următorul proprietar a fost tatăl lui Sergiu Celibidache. Dar nu pentru că boierul Stan a vândut-o, ci pentru că tatăl lui Celibidache, ofițer de cavalerie, ar fi salvat de la moarte copilul boierului, iar acesta, în semn de recunoștință, i-a dăruit imobilul. În 1912, pe 28 iunie, în această locuință se năștea Sergiu Celibidache. Familia sa a mai locuit la Roman aproximativ șase luni, după care s-a mutat la Iași.
Declinul locuinței familiei Celibidache a început odată cu naționalizarea. Imobilul a fost ”Casa Copilului”, apoi autoritățile locale au făcut acolo Școala de Muzică și Arte Plastice. Nu au fost, însă, alocate niciodată fonduri pentru o reabilitare adecvată. Mai mult, bătrânii din oraș povestesc că, în anii ’80, când în jur începuseră să se construiască blocuri, arhitectul care coordona lucrările ar fi vrut să ”scape” de casa Celibidache. Planul era ca o placă de beton să cadă ”accidental” peste casă, la momentul transportului cu macaraua. Din fericire, planul nu a fost dus la bun sfârșit, pentru că Școala de Muzică avea foarte mulți elevi, iar profesorii care au aflat despre intențiile arhitectului au făcut presiuni pentru a nu rămâne fără un loc unde să-și desfășoare activitatea. Școala de Muzică și Arte Plastice a funcționat în casa lui Celibidache până în anul 2000, fiind mutată din motive de siguranță – imobilul era disputat în instanță și nimeni nu investea pentru conservarea acestuia.
Cum a refuzat Romanul mâna întinsă de Celibidache
Imediat după revoluție, în 1990, profesorii Școlii de Muzică și Arte Plastice s-au trezit, într-o zi, cu un neamț care a bătut la ușa instituției. ”A fost o surpriză pentru noi, a fost ceva neașteptat. Noroc că am avut un profesor cu care s-a putut înțelege. Fiindcă el nu știa română, iar noi nu știam germană. Venise de la Munchen, din partea dirijorului Sergiu Celibidache. S-a interesat de casă, a văzut că noi desfășuram acolo activitate pedagogică muzicală și nu numai. Țin minte că a intrat în sala cu pianul și noi aveam pianul pus pe două taburete pentru că erau rupte picioarele; s-a uitat la improvizație și a zâmbit. Ne-a întrebat una-alta și după aceea a plecat la Primărie, să vorbească cu atoritățile locale. Nu știu ce s-a discutat la Primărie, dar am înțeles, din vizita aceea inopinantă și scurtă, de 10 – 15 minute, că dirijorul dorea să ne ajute și noi am sperat foarte mult ca măcar să ni se ofere instrumente, fiindcă la acel moment era greu să cumperi. Nu s-a concretizat nimic și pentru noi a fost o mare dezamăgire”, povestește Viorel Vanzariuc, directorul de atunci al Școlii de Muzică și Arte Plastice. Acum, profesorul Vanzariuc este directorul Școlii de Artă ”Sergiu Celibidache”, școală gimnazială vocațională ce reunește copiii talentați la muzică și pictură.
De ce nu s-a concretizat nimic? Un răspuns vine chiar de la marele dirijor. În 1994, el este filmat de membrii unui cor din Iași, într-o vizită pe care aceștia i-au făcut-o în Germania.
”La Roman, acolo… e casa mea. Eu vreau să fac acolo o Academie… și-aud acuma c-au venit tot felul de escroci care se prevalează de numele meu prin Primăria locală…”, le spune Sergiu Celibidache musafirilor.
Așadar, dorința lui Celibdache de a oferi ceva comunității din Roman a fost reală, dar ceva în intenția de colaborare cu autoritățile locale de atunci nu a funcționat. Acum, nimeni nu știe (sau afirmă că nu știe) nimic despre motivele care l-au îndepărtat pe Sergiu Celibidache de orașul natal, dar se poate bănui cel puțin o ignoranță a celor care au condus orașul imediat cupă 1989 și care nu au înțeles adevărata valoarea a proiectului pe care dirijorul ar fi vrut să-l materializeze la Roman.
Urmașii lui Celibidache au făcut hârtii și un bust
După moartea sa, familia cere în instanță retrocedarea imobilului. Procesul durează opt ani (1998 – 2006), timp în care Școala de Muzică și Arte Plastice se mută în altă parte, iar de această locuință nu se mai îngrijește nimeni, în sensul reparațiilor și a consolidării. ”După ce ne-am mutat, noi am avut grijă de fosta școală. Veneam aproape în fiecare seară, dechideam, verificam… Am făcut asta șase ani. Când s-a terminat procesul și casa a fost dată familiei, parcă mi s-a luat o piatră de pe suflet. Am predat-o în cea mai bună stare posibilă, cu toate geamurile și toate ușile, curată… Acum arată așa cum știe toată lumea”, spune profesorul Vanzariuc.
Casa a rămas în proprietatea familiei Celibidache șase ani, timp în care administrația locală nu a dat proprietarilor nici măcar o amendă, deși imobilul se degrada în fiercare zi. A fost agățată de imobil o plăcuță de avertizare ”Atenție! Pericol de prăbușire” și s-a împrejmuit trotuarul din zona imobilului, pentru ca pietonii să nu mai treacă pe acolo.
”În perioada 2006 – 2009, proprietarul a fost somat la domiciliul cunoscut din București, pentru a dispune măsuri de restaurare și consolidare a acestui imobil, însă întreaga corespondență s-a întors de mai multe ori cu mențiunea <destinatar lipsă domiciliu>. În aceste condiții, la data de 21 mai 2009 ne-am adresat Ambasadei Franței, Ambasadei Marii Britanii, Serviciului de Evidență Publică București și Ministerului Afacerilor Externe al României pentru identificarea domiciliului moștenitorilor fostului proprietar. De asemenea, la data de 3 iunie 2009 ne-am adresat Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național solicitând sprijin pentru clasificarea imobilului ca monument de importanță națională, declararea lui ca abandonat și preluarea bunului de autoritatea publică locală în vederea restaurării. În urma relațiilor primite de la Ministerul Afacerilor Externe al României s-a identificat domiciliul doamnei Ioana Ecaterina Celibidache, la Paris. La data de 22 iulie 2009, domnul Dan Sergiu Celibidache a solicitat certificat de urbanism pentru reabilitarea clădirii, urmând a se realiza o expertizare tehnică a acesteia. Expertiza și proiectul au fost elaborate, astfel încât, până la achiziționarea de către Primărie, nu s-au aplicat amenzi, proprietarii procedând la izolarea și semnalizarea zonei”, se precizează într-un răspuns al Primăriei municipiului Roman, remis înRoman.ro.
În 2012 – declarat de UNESCO ”Anul Celibidache – casa dirijorului intră în proprietatea administrației publice locale, contra sumei de 200.000 de euro. În același an, moștenitorii lui Celibidache plătesc pentru realizarea unui bust, care a fost amplasat în fața casei. La dezvelirea bustului (în ziua în care s-au împlinit 100 de ani de la nașterea dirijorului) au participat fiul lui Sergiu Celibidache și directorul Filarmonicii ”George Enescu” București.
Din 2012, autoritățile locale tot așteaptă fondurile europene pentru ca acest imobil să revină la strălucirea de odinioară. În 2013, un fost ministru al Culturii a semnalat această problemă, dar fără niciun rezultat.
”Fac un apel la autoritățile culturale centrale, la Ministerul Culturii, să găsească o soluție de a ajuta Primăria din Roman să strângă banii necesari salvării casei Celibidache, aflată în pericol iminent de prăbușire. Dacă nu va fi posibil, din cauza multelor nevoi ale bugetului local, să fie asigurați banii prin bugetul Primăriei Roman, se poate găsi o soluție în parteneriat public-privat, care să permită măcar efectuarea lucrărilor urgente de consolidare și a începerii salvării casei. Un apel către unele fundații muzicale din Germania – pe care, în mod evident, nu-l poate face un biet funcționar din primărie, dar îl poate face o direcție de specialitate a Ministerului Culturii și Patrimoniului – ar putea găsi rapid măcar sumele necesare consolidării imobilului.Altfel, ne numim degeaba Ministerul Culturii și Patrimoniului Național”, scria, în 2013, Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii. Când el a scris despre Casa lui Celibidache, nu conducea, încă ministerul căruia se adresa. A devenit ministru pe 17 decembrie 2014, în Guvernul Ponta, și a uitat de Casa Celibidache.
În 2016, între Primăria Roman și Ministerul Culturii se semnezează un acord de parteneriat privind realizarea proiectului ”Conservarea, restaurarea și protecția clădirii Casa Celibidache în vederea valorificării patrimonului cultural”. Acest parteneriat ar conta la punctaj, în condițiile în care proiectul a fost depus spre finanțare la Agenționa pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, dorindu-se atragerea de fonduri din cadrul Programului Operațional Ragional 2014 – 2020.
”La acest moment, proiectul se află în faza de evaluare, noi am depus niște contestații pentru că am descoperit, pe anumite capitole, că nu ni s-a acordat punctajul maxim, deși aveam dreptul. Avem încredere că vom câștiga aceste contestații și că vom obține finanțarea”, a afirmat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.
Între timp, casa a devenit loc al oamenilor străzii, care găsesc mereu o soluție să intre în imobil, în ciuda faptului că ușile și ferestrele sunt acoperite cu placaje sau blocate cu scânduri. În interior nimic nu amintește de ce a fost în acea clădire cu excepția unei camere în care pereții sunt acoperiți, parțial, cu catifea roșie. Ca o ironie, în altă cameră , pe paginile unei cărți aruncate pe jos scrie: ”Unde să găsești ajutor”. Deocamdată, Casa Celibidache nu a găsit ajutor la niciunul dintre proprietari.
Foto: Gabriel Baciu
