Eugenia Gușilov, director fondator al think tank-ului Romania Energy Center (ROEC), explică pentru cititorii Presshub ce înseamnă influența rusă în domeniul energetic din România, care sunt părțile bune și cele proaste ale legii offshore, votată recent în Parlament, și cât timp îi va lua țării noastre să se desprindă de gazul rusesc.
Ce spune Eugenia Gușilov
- Deciziile care au favorizat Federația Rusă au venit în România mai degrabă pe filiera naționalistă: discursul anti-investiții străine („Nu ne vindem țara”), mesajele anti-europene, anti-reformă.
- Liviu Dragnea a crezut că poate folosi legea offshore pentru a pune presiune pe partenerul strategic (SUA) ca să-l scape de problemele pe care le avea cu legea în România.
- OMV Petrom a spus în repetate rânduri în ultimii ani că, pe analiza lor, în termenii de până acum ai legii, exploatarea zăcământului Neptune Deep este neeconomică.
- Producția de gaze naturale din România nu poate acoperi cererea din țară și din Moldova, în acest moment, deci Bucureștiul nu poate ajuta prea mult Moldova.
- UE accelerează tranziția energetică către regenerabile, aducând calendarul de implementare mai în față: 2027 în loc de 2030. Asta înseamnă că cel mai greu ne va fi în următorii ani.
Eugenia Gușilov a făcut un master la Columbia University – School of International and Public Affairs. Știe limba rusă și este analist al spațiului ex-sovietic.
PressHUB: Pe piața de energie românească, putem vorbi de un grup de influență format din oameni de afaceri, politicieni sau angajați ai statului român, care să fi luat decizii în favoarea Federației Ruse?
Eugenia Gușilov: Da, există o asemenea masă sau categorie de oameni și nu este deloc mică sau nesemnificativă. Însă, e greu de probat că ar fi vorba de un grup organizat, care se află pe statele de plată ale Rusiei.
Mai degrabă, Federația Rusă este beneficiara vulnerabilităților existente din România, pe care bineînțeles că este bucuroasă să le exploateze.
România nu este o țară rusofilă, dimpotrivă, motiv pentru care o politică fățișă pro-Rusia (ca în Ungaria) nu ar fi sustenabilă la noi și, de aceea, nici nu e exprimată la scară deschisă.
La noi, deciziile care au favorizat Federația Rusă au venit mai degrabă pe filiera naționalistă: discursul anti-investiții străine („Nu ne vindem țara”), mesajele anti-europene, anti-reformă, etc.
Acest discurs are priză în România deoarece țara are încă probleme reale nerezolvate și o categorie însemnată a populației trăiește în lipsuri. Anume pe această ușă intră influența Rusiei în România, și are succes pentru că se hrănește cu nemulțumirea reală a unui segment al populației care e dezamăgită, pe bună dreptate, de guvernările din ultimul deceniu. Acesta este terenul fertil pe care a apărut și partidul AUR, care tot jocul Rusiei îl face, și este un partid extrem de periculos pentru România.
Dar să revenim la energie. Concret: deciziile care au favorizat Rusia vin din politica dezastruoasă de resurse umane din interiorul partidelor politice, se datorează numirilor pe criterii politice a unor persoane fără un minim de competență în energie în poziții-cheie din sectorul energetic.
Puteți da un exempu concret?
Doamna Ioana Andreea Lambru – președinta, din 2017, a Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica – cea mai valoroasa companie de stat din sectorul energetic (!), încă în funcție pe un nou mandat până în 2023 – fără nici o competență în domeniu.
Numirea în 2017 a domnului Gigi Dragomir (cu zero experiență în energie sau resurse minerale, dar cu experiență în comercializarea de carne) în fruntea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Actualul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), o instituție-cheie pentru tot sectorul – domnul Dumitru Chiriță, electrician și șef de sindicat, care este invizibil în spațiul public în toate momentele importante, în ciuda funcției de mare vizibilitate pe care o deține.
Și, ne mirăm că se iau decizii aiurea, tardiv, și că unele favorizează Rusia? Dacă oamenii numiți în funcții de decizie n-au nici o legatură cu domeniul, care poate fi rezultatul?
Influența Rusiei este multiplicată la noi de acest strat de incompetență autohtonă. Iar „idioti utili” – oameni care avansează agenda Rusiei fără să înțeleagă ce fac, există în toate partidele, inclusiv în USR.
Amintesc aici, participarea din 10 decembrie 2021 a domnului Gabriel Pleșa, primar USR la Alba Iulia, la o întâlnire cu ambasadorul Rusiei la București – Valerii Kuzmin, pe tema „oportunităților bilaterale de cooperare” în contextul în care tensiunile de la granița Ucrainei cu Rusia erau în creștere și se vorbea deja despre posibilitatea iminentă a unei ample ofensive militare.
Sau poate merită să amintesc că, acum 8 ani, exact în timp ce Rusia anexa Crimeea în februarie 2014, în Parlamentul României, sala Constantin Stere, avea loc lansarea oficială a asociației „Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă”, eveniment care nu numai că nu a fost anulat în noul context, dar s-a bucurat și de prezența vicepreședintelui Senatului de la acea data – Florin Constantinescu, membru PSD. Ce mesaje credeți că transmite România prin astfel de acțiuni?
A făcut Liviu Dragnea jocul Rusiei?
Liviu Dragnea a făcut jocul propriu, în sensul că a crezut că poate folosi legea offshore pentru a pune presiune pe partenerul strategic (SUA) ca să-l scape de problemele pe care le avea cu legea în România.
Nu s-a întâmplat acest lucru. Dacă e să facem însă abstracție de Liviu Dragnea, legea aceasta a fost cerută inițial chiar de industrie pentru a oferi claritate companiilor cu privire la avizele și autorizațiile necesare.
Însă, varianta finală adoptată în 2018 a venit cu o surpriză: introducerea unei taxe pe profituri excepț|ionale (cunoscută, în limbajul de specialitate ca windfall profit tax). Aceasta este o taxă specifică domeniului de resurse minerale, în special zonei de petrol și gaze, și este prin definiție o taxă gândită pentru situații excepționale, rolul căreia este să împartă excesul de profit între stat și companie, atunci când prețurile din piață sunt cu mult peste ceea ce ar fi normal și, atenție, se datorează unor factori externi (adică, exact situația pe care o avem acum).
Faptul că această taxă a fost propusă de Liviu Dragnea nu înseamnă că nu este un instrument legitim. Este. Însă contează foarte mult cum structurezi o asemenea taxă.
Această taxă este o invenție românească sau a fost folosită și în alte țări?
Taxa a fost folosită și în alte țări. Și, chiar în acest moment există discuții în Marea Britanie și în SUA, legate de reintroducerea unei asemenea taxe și la ei, în contextul actual dificil generat de prețurile mari la energie și de inflație.
Problema la noi este faptul că sectorul privat implicat în dezvoltarea noilor zăcăminte din Marea Neagră refuză categoric impunerea acestui tip de taxă. Sau, cel puțin, a făcut-o până acum. Exxon a refuzat să o accepte și a plecat. Black Sea Oil and Gas (BSOG) a notificat statul român că urmează să inițieze o procedură de arbitraj internațional pe lângă Camera de Comerț Internațional de la Paris, dacă guvernul român nu modifică legea offshore pentru a înlătura taxarea suplimentară.
Între timp, legea a fost modificată, dar taxarea suplimentară nu a dispărut. OMV Petrom a spus în repetate rânduri în ultimii ani că, pe analiza lor, în termenii de până acum ai legii, exploatarea zăcământului Neptune Deep este neeconomică. Însă, din toamna anului trecut, avem prețuri record, nemaivăzute, la gaze, care ar trebui să facă atractivă și economică producția, mai ales că și legea a fost ușor îmbunătățită recent.
Parlamentul tocmai a votat noile amendamente la Legea offshore, credeți că va fi suficient pentru a demara producția din Marea Neagra?
Printre noile amendamente sunt și aspecte pozitive și negative.
Printre cele pozitive aș menționa: simplificarea grilei de impozitare – au fost eliminate pragurile de jos, adică taxa pe profit excepțional nu se aplică prețurilor situate între 45 lei/MWh și 85 lei/MWh, deci doar prețurilor mai mari de 85 lei/MWh, deducerea admisă pentru investițiile realizate a crescut de la 30% la 40%, a fost eliminat prețul de referință al ANRM din calculul impozitului (care se va face acum strict pe baza prețului de vânzare).
Alt aspect pozitiv este introducerea dreptului de preempțiune a statului în achiziția de gaze prin Adminstrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), însă nu e bine faptul că se dictează prețul de vânzare ulterior refuzului statului. Asta e intruziune în piață, o semi-reglementare.
Dacă statul refuză achiziția (nu își exercită dreptul de a cumpăra primul), nu ar trebui să dicteze prețul la care producătorul vinde ulterior către terți. În acest moment, pe amendamentele nou adoptate, dacă statul refuză achiziția cantităților oferite prioritar către ANRSPS, producătorii nu pot vinde către terți la prețuri de piață (adică stabilite de cerere și ofertă), ci la un preț de vânzare care „nu va fi mai mic decât prețul oferit către ANRSPS”.
Una e sa ai drept de preempțiune la achiziția unor volume, și alta e să stabilești prețul la care producătorul poate să vândă ulterior, după ce tu ai refuzat să cumperi de la el. Asta este deja intervenție în piață.
Printre aspectele care nu vor bucura industria se numără: extinderea sferei de aplicare a taxei pe profit suplimentar și asupra zonei onshore – asupra zăcămintelor de adâncime (situate la peste 3.000 m adâncime). Adică, în versiunea nou adoptată de Parlament, taxa pe profituri suplimentare nu se aplică doar producției offshore, ci și producției onshore de mare adâncime.
Un alt minus care a rămas în lege este destinația banilor strânși prin această taxă…
… Este o mare lipsă de imaginație să direcționezi acești bani tot către extinderea rețelelor de gaze naturale, branșamente și racordarea la sistemul de transport gaze naturale, în condițiile în care există bani alocați pentru asta din alte surse (fonduri europene – POIM si Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”).
Din fericire, cu privire la destinația sumei colectate prin taxarea suplimentară, legea lasă o portiță și spune „precum și alte investitii stabilite prin hotărâre a Guvernului”.
Ceea ce lasă loc, pentru că sumele colectate prin acest windfall profit tax să poată fi utilizate și pentru rezolvarea altor probleme și sper că Guvernul României să aibă înțelepciunea să direcționeze acest surplus către rezolvarea unei probleme stringente sau pentru a sprijini cel mai vulnerabil segment al populației.
În cazul în care Republica Moldova ar renunța la achiziționarea de gaz din Rusia sau Moscova ar întrerupe livrările, România ar avea capacitățile tehnice, de transport, producție ca să o ajute?
Capacitățile tehnice – da. Cele de producție, pentru a acoperi și cererea din România și din Moldova, în acest moment – nu. Cu privire la capacitatea tehnică, gazoductul Iași-Ungheni este funcțional și are o capacitate de export de 1,5 miliarde m3/an. La producție, aici este problema. România are un consum anual de 10-11 miliarde m3.
Moldova are un consum anual de 1 miliard m3 (în 2019, 2020). Problema ține de declinul producției domestice de gaz din România. În 2021, Romgaz și OMV Petrom, primii doi cei mai mari producători de gaz natural din România, care în mod tradițional dețin o cotă de cca. 95-97% din producția internă, au extras cumulat 8,6 miliarde m3 (din care 4,9 miliarde m3 Romgaz si 3,7 miliarde m3 Petrom). Ceea ce tot lasă România cu un deficit de approximativ 2 miliard m3 pe an.
Chiar luând în considerare startul producției din perimetrul deținut de BSOG în a doua jumătate a lui 2022, care va însemna încă 1 miliard m3/an, tot nu se acoperă în totalitate deficitul.
În aceste condiții, România nu poate asigura și consumul Republicii Moldova. Doar dacă ar demara producția din Neptune Deep sau dacă ar crește producția internă onshore (a Romgaz, de pildă, din zăcământul de la Caragele), sau dacă România ar accesa niște volume suplimentare din exterior (prin Grecia sau Croația), atunci da – ar putea ajuta și Moldova.
Cea mai la îndemână soluție pentru alimentarea Republicii Moldova, după părerea mea, este din zăcământul de la Caragele. Situat in județul Buzău, este cea mai apropiată sursă de gaz pentru Republica Moldova. Atenție, vorbim despre zăcământul nou, cel de mare adâncime (situat la peste 4.000 m) și estimat la 30 miliarde m3, nu despre zăcământul vechi de la Caragele, aflat în exploatare deja.
Putem evita într-un fel scumpirile în energie? Cât vor dura ele?
Scumpirile din energie au apărut în toamna anului trecut ca urmare a două crize: una pe piața de gaze, alta pe piața de electricitate.
Pe piața de gaze, avem un deficit structural (de ofertă) pe piața europeană, iar acest deficit s-a propagat în piața de electricitate, întrucât gazul este folosit la producerea de electricitate și căldură și e considerat combustibil-punte în ceea ce numim „tranziția energetică”. Fiind un deficit structural, acesta nu se poate rezolva peste noapte, îți trebuie timp. Soluțiile pot veni din 3 direcții:
- crești producția internă. Europa în ansamblul ei nu poate face asta, Romania însă da, poate, pentru că are opțiuni: în offshore – gazele din Marea Neagră și onshore – zăcământul de mare adâncime de la Caragele. La Buzău, Romgaz ar putea începe producția chiar în 2023. În Marea Neagră, din zăcământul BSOG vom avea deja 1 miliard m3 în plus pe piață începând din acest an. Din Neptune Deep, în cel mai bun caz, peste 4-5 ani.
- crești importurile de gaze. Anul trecut, Europa a fost în competiție cu Asia pentru volumele „libere” de LNG (adică cele care nu sunt prinse în contracte pe termen lung). În mod tradițional, Asia este piața premium pentru LNG, însă de anul trecut Europa a devenit piața premium (adică, piața care oferă cel mai bun preț pentru LNG), de asta și avem prețurile atât de mari, pentru că dacă vrem ca LNG-ul „liber” să vină în Europa trebuie să fim dispuși să plătim pentru el mai mult decât oferă piața asiatică. Situația și așa dificilă a devenit și mai complicată odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. UE a adoptat pachete de sancțiuni la adresa Rusiei și lucrează activ la decuplarea de gazul rusesc. Asta înseamnă înlocuirea importurilor de gaz rusesc (care au fost 155 miliarde m3 in 2021) cu gaz non-rusesc, deci din surse altele decât Rusia. Acest obiectiv poate fi atins, însă Europa trebuie fie să plătească mai mult pentru LNG-ul „liber” decât Asia (ceea ce va menține prețurile sus), fie să încheie contracte pe termen lung cu producătorii de LNG (o condiție ca aceste volume să ajungă în Europa).
- reduci consumul de gaz natural. Asta înseamnă să acționezi pe partea de cerere (să reduci cererea, prin măsuri de eficiență energetică în clădiri și industrie, dar și prin modificarea comportamentului la nivel de consumator rezidențial), prin creșterea producției de electricitate din alte surse (din nuclear, din regenerabile), prin asta reducând cantitatea de gaz care e folosită pentru producția de electricitate și caldură. Problema e că nu poți construi o centrala nucleară în 2 ani sau anvelopa termic toate clădirile din Romania într-un an. De aceea vorbim despre un set de măsuri care se desfașoară atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung, și care cumulat vor reduce necesarul de gaze. Cu cât mai repede începi planificarea și realizarea acestor măsuri, cu atât mai bine pregătit ești ca țară într-o situație de criză, ca cea de acum.
Cât timp îi va lua UE să se desprindă de gazul și petrolul rusesc?
Desprinderea de petrol se poate produce mai repede decât cea de gaz, pentru că în cazul petrolului ai piața internațională, iar în cazul gazului piața internațională este mai redusă.
Când vorbim despre gaz, dimensiunea internațională este dată de LNG (care poate fi direcționat oriunde în lume), deci cine are acces la terminale de import LNG are acces la piața internațională de gaze, iar acolo unde gazul e livrat doar pe conductă vorbim despre o piața regională (captivă, vânzătorul și cumpărătorul fiind legați unul de celălalt prin conductă).
Din acest motiv, embargo-ul pe petrolul din Rusia are șanse să fie pus în practică primul, că parte a celui de-al 6-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Comisia Europeană a propus deja interzicerea importului de țiței și diesel din Rusia, măsură care, dacă devine obligatorie, ar trebui implementată până la sfârșitul lui 2022.
Însă sunt multe țări care se opun și cer o derogare, adică o perioadă de tranziție mai mare, printre ele fiind Austria, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia. Chiar și după ce au primit aceasta derogare (Ungaria și Slovacia au acum până la sfârșitul lui 2024), Ungaria tot se opune. Iar, pentru a fi adoptat embargoul e nevoie de unanimitate.
Acestea fiind spuse, săptămâna aceasta UE a prezentat planul de acțiuni aferent pachetului RePowerEU, a cărui miză este să accelereze desprinderea Europei de hidrocarburile din Rusia. Este un pachet de măsuri extrem de ambițios, care crește țintele din pachetul Fit for 55 și accelerează tranziția energetică către regenerabile, aducând calendarul de implementare mai în față: 2027 în loc de 2030. Asta înseamnă că cel mai greu ne va fi în următorii ani.
Ar fi Azerbaijdan o alternativă pentru România în privința petrolui sau gazului? Este de încurajat relația bilaterală dintre cele două țări?
Da, Azerbaijanul ar putea ajuta în acest demers de a substitui gazul din Rusia, la nivel european. Agenția Internatională pentru Energie (IEA) estimează că 10 noi miliarde m3 de gaz ar putea fi aduse din Azerbaidjan și Norvegia pe piață europeană până la sfârșitul lui 2022.
Azerbaijanul ar putea suplimenta volumele de gaz pentru Europa de Sud-Est cu cca. 2-3 miliarde m3. Cel puțin 1 miliard m3 ar putea ajunge în România. Amintesc că gazul din Azerbaijan a ajuns pentru prima dată în Europa în ianuarie 2021, prin conducta trans-adriatică (TAP), care are o capacitate de 10 miliarde m3/an.
Din aceste 10 miliarde m3, 8 sunt pentru Italia, 1 pentru Grecia și 1 pentru Bulgaria. Deși Bulgaria încă nu a primit gaz prin TAP, pentru că trebuie să finalizeze mai întâi interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB), s-a constatat că fluxul efectiv de gaz la punctul Kipoi de pe frontiera turco-greacă este de cca. 11.5 Bcm (deci peste capacitate), ceea ce ar permite creșterea importului din Azerbaijan cu încă 3 miliarde m3/an.
Cred că în acest context, România discută cu Azerbaijan, pentru o parte din această cantitate suplimentară, care ar putea ajunge în România, fie prin conducta trans-balcanică (intrare în țară prin punctul Negru-Vodă – Kardam), fie prin IGB și de acolo la noi prin interconectorul Giurgiu-Ruse (capacitate de import 1,5 miliarde m3/an), fie chiar prin ambele.
Deci da, Romania are ce să discute cu Azerbaijan pe partea de gaz și chiar ar trebui și pe partea de petrol. Atât cu Azerbaijan cât și cu Kazakhstan, în contextual în care rafinăria Lukoil de la noi rafinează țiței din Federația Rusă, iar la nivel european se discută despre instituirea unui embargo pe țițeiul din Rusia, ca parte a pachetului nr. 6 de sancțiuni.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Asteptam, cu multa nerabdare, aparita unor astfel de texte lamuritoare ce elimina din mintea multor cititori fakeul , pe aceasta tema , ce ne este mereu prezentat in media .Exploatarea gazelor din zacamintul Neptune Deep este , in acest moment , costisitoare si vechea lege elimina obtinerea unui profit benefic partii extractoare .Tehnologia viitorului va face insa posibila extragerea gazelor in parametrii de eficienta . Putem adauga cum , de curind , Germania a cerut tarilor din UE sa decida favorabil embargoul pe petrol fara a mai tine seama de decizia Ungariei si cum Germania aloca fonduri uriase spre a eficientiza stocarea de gaze lichefiate si investeste in procurarea unor mijloace de transport gaz lichefiat dinspre SUA spre UE.