România atacă hotărârea CEDO în care a fost obligată să recunoască familiile de același sex

Data:

spot_img

România atacă hotărârea CEDO în cazul Buhuceanu, în care țara noastră a fost condamnată pentru încălcarea Articolului 8, referitor la ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis în mai plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Experți în drept au explicat pentru G4Media că, urmare a deciziei CEDO din mai, statul român trebuie să adopte o legislație prin care să recunoască cuplurile de același sex și să le protejeze drepturile.

Citește și: România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex. Guvernul a pierdut contestația depusă la CEDO

Ce a decis CEDO

Curtea a declarat cu cinci voturi pentru și două voturi împotrivă, că cererile cetățenilor români sunt admisibile. Se constată, de asemenea, că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție.

CEDO hotărăște, în unanimitate, „constatarea unei încălcări a Convenției constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamanți”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a admis în mai plângerea formulată de Asociația ACCEPT și 21 de familii împotriva Statului Român prin care s-a sesizat încălcarea Articolului 8 din Convenția CEDO, ”dreptul la respectarea vieţii private şi de familie” în cauza Buhuceanu și alții vs România. Hotărârea vine la 4 ani după ce 42 de persoane au dat în judecată statul român din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile lor.

Continuare în G4Media!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru (Foto: Arhiva personală)

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul ministru Raluca Prună despre presiunile făcute de Iohannis pentru numirea Procurorului General

Fost ministru al Justiției în guvernul tehnocrat Cioloș, Raluca...

Procuror suspendat din funcție de CSM

Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior...

Plângere la DNA împotriva lui Ciolacu pentru că nu a declarat zborurile la Monaco

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe a anunțat că a depus...