„România Educată“, cel mai mare eșec al lui Iohannis. Școlile și-au deschis porțile sub zodia programului de suflet al președintelui Klaus Iohannis „România Educată“, patentul legilor Educației intrate în vigoare anul trecut.
Încă mai sunt mii de școli care nu au autorizație sanitară sau autorizație împotriva incendiilor, încă mai sunt școli, și nu puține, în care școlarii conviețuiesc cu mânuitorii mistriei care repară pereții coșcoviți, încă sunt numeroase școli cu aceleași WC-uri în fundul curții, încă s-a păstrat cutuma, în multe localități din mediul rural, ca elevii să fie „scutiți“ de la școală pentru a presta munci agricole în ogrăzile învățătorilor și profesorilor. Nu am cunoștință de vreun caz în care un dascăl să fie trimis acasă pentru exploatarea elevilor pe care îi păstorește.
Gândirea critică nu este încurajată
Ce fac inspectoratele școlare și directorii de școli pentru a tăia din rădăcini acest nărav moștenit de pe vremea lui Ceaușescu? Răspunsul cel mai avizat ar trebui să-l aibă ministrul Educației Ligia Deca. Nu am auzit nici un cuvânt, în cei doi ani de mandat ai doamnei Deca, expert în politici educaționale, despre această exploatare a școlarilor de către dascălii lor.
Citește și: Ciolacu vrea să numească direct șefii AMEPIP
Tăcerea ar putea fi cauzată și de teama că mulți dascăli de la țară ar putea să pună catalogul în cui și să iasă din sistem pentru slujbe mai bine plătite și fără prea multe bătăi de cap. Dincolo de toate, trebuie să recunoaștem că meseria de dascăl este una dintre cele mai stresante ocupații din „câmpul muncii“. Paranteză: chiar acum când scriu am revelația stupizeniei acestei sintagme, a acestui șablon comunist, care face și acum parte din evanghelia limbajului de lemn.
Mai nou, în ultimii ani, copiii sunt notați aproape exclusiv prin două-trei teste scrise, care sunt anunțate cu câteva zile înainte. Notele nu sunt, astfel, rezultatul unor ore de curs interactive, profesorul e un fel de guru care stă la catedră iar elevii doar mânuitorii unui pix care scrie mecanic edictele dascălilor.
Ceea ce spune profesorul e literă de lege, elevul nu are voie să gândească, nu are voie să se abată cu un grad de la litera manualului, nu are voie să greșească printr-o abordare personală, în fond, printr-un exercițiu spre cunoaștere.
Continuarea în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: dw.com/ro)