România „Eșuată”. Solicitările Uniunii Studenților vin pe fondul publicării proiectului de ordonanță de către Ministerul Finanțelor a măsurilor fiscale și bugetare pentru anul 2025.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România atrage atenția asupra faptului că vocea studenților este ignorată, iar dacă aceasă tendință va continua și „Educaţia va rămâne ultima pe lista de priorităţi, va urma un protest de amploare. Educaţia este cheia către un viitor mai bun pentru România, iar decidenţii trebuie să înţeleagă că nu mai putem accepta compromisuri şi promisiuni deşarte”, a transmis UNSR, duminică seara, într-un comunicat, informează AGERPRES.
„O dovadă a lipsei de viziune faţă de dezvoltarea economică, socială şi culturală a României”
„Educaţia reprezintă fundaţia oricărei societăţi prospere şi democratice. Totuşi, realitatea din România arată că sistemul educaţional continuă să fie marginalizat prin politici care subminează viitorul generaţiilor actuale şi viitoare”, au adăugat reprezentanții UNSR.
De asemenea, Uniunea Națională a Studenților din România a subliniat faptul că deși Legea Educației Naționale nr.1/2011 prevede alocarea pentru învățământ a 6% din PIB, această clauză nu a fost respectată. Mai mult, „se estimează că bugetul alocat Educaţiei în 2025 va fi şi mai mic decât în ultimii doi – trei ani – o situaţie care nu s-a mai repetat din 2009″, transmite UNSR.
„Această tendinţă de a „economisi” pe seama învăţământului este o dovadă a lipsei de viziune şi de responsabilitate faţă de dezvoltarea economică, socială şi culturală a României”, susţin reprezentanţii UNSR, potrivit AGERPRES.
Citește și: Între un cizmar și mai mulți ciobani
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: UNSR / Facebook)