România, în Schengen. În noaptea de Revelion, primele persoane care au trecut graniţa prin PTF Borş, după intrarea României în spațiul Schengen, au primit diplome, iar la Roşiori a fost organizată o ceremonie în timpul căreia oficialităţile au tăiat un lanţ de fier, „amintire a separării României de restul Europei”.
La Punctul de frontieră Borş, la festivităţi au participat o delegaţie maghiară condusă de generalul de brigadă Gyurosovics Jozsef, şeful Căpităniei de Poliţie a Comitatului Hajdu Bihar, în timp ce partea română a fost reprezentată de comisarul şef Petru Bledea, subsecretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne. Ceremonia a durat câteva minute.
La miezul nopţii, barierele au fost ridicate definitiv, iar primele persoane care au trecut graniţa dintre cele două state, în locul controlului de frontieră,au primit diplome.
Aderarea deplină a României la Spațiul Schengen, de la 1 ianuarie 2025, a fost sărbătorită şi în Punctul de Trecere a Frontierei Roșiori – Pocsaj, unul dintre cele trei puncte ocazionale care au fost deschise, în februarie 2017, în județul Bihor, la solicitarea localităților învecinate peste graniță, alături de Cheresig – Korosnagyharsany și Voievozi – Bagamer, în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră 2007 – 2013.
Aici, ceremonia a fost organizată de UDMR Bihor, în prezenţa viceministrului ungar de externe Magyar Levente, primarii din Roşiori şi Pocsaj, alături de ministrul Cseke Attila, deputatul Szabo Odon, preoţi din cele două localităţi şi localnici.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
Citește și: Tradiții și superstiții de Anul Nou
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)