Conflictul din Ucraina a funcționat ca un turnesol pentru lumea noastră. A scos în evidență diferențele, a pus la încercare funcționalitatea și reziliența unor state și a economiilor lor. Dar și a societăților. S-a văzut mai bine decât oricând ce consecințe are politica autocrată și care este diferența dintre societăți închise și societăți deschise.
România se află și ea în rețeaua economiei globale, vecină cu Ucraina, cu Ungaria, cu Serbia și aproape de Rusia, astfel că s-ar putea spune că, din această perspectivă, contextul nu îi este foarte favorabil. Cum va fi influențată însă de războiul de la graniță? Cum va ieși lumea din această încercare?
Economistul Narcis Tulbure, lector la ASE București crede că ne putem aștepta ca inflația ce a apărut imediat după pandemie să nu mai fie una tranzitorie ci să se cronicizeze. Prețul petrolului și al energiei, în general, costul materiilor primie și al produselor agricole ori întreruperea lanțurilor de aprovizionare folosite până acum sunt factori de natură structurală ce vor face inflația un fenoment persistent.
În acest context, înăsprirea politicii monetare și scumpirea creditului sunt de natură să încetinească ritmul de creștere economică, mulți dintre analiștii economici vorbind explicit despre riscul stagflației.
Pe termen mediu și lung, aceste probleme se pot croniciza. În opinia economistului, aici apar și oportunitățile pentru economia românească. Scăderea dependenței față de importurile de gaz din Federația Rusă, diminuarea influenței oamenilor politici filo-ruși și a sprijinului ideologic și infrastructural de care par să beneficieze partidele extremiste de la noi din partea Rusiei, precum și eliminarea din economie a companiilor rusești care, de multe ori, au achiziționat întreprinderi românești doar pentru a le închide în beneficiul concurenților din spațiul ex-sovietic sunt de natură să însănătoșească mediul economic din România.
În același timp, avem șansa eficientizării sectorului energetic de la noi, a corectării mecanismelor instituționale și de reglementare ale pieței locale de energie sau a valorificării la potențial a resurselor de energie descoperite în ultimii ani.
În plan industrial, o politică inteligentă va încuraja localizarea în România a facilităților de producție și logistice închise în Ucraina ori a producătorilor care părăsesc China de teama pierderii într-o și mai mare măsură a controlului asupra lanțurilor de aprovizionare. Nu în ultimul rând, firmele românești ar putea câștiga contracte importante în perioada de reconstrucție a Ucrainei ce va urma războiului.
Vom fi capabili să materializăm aceste oportunități ce apar odată cu criza? Vom avea o clasă politică capabilă să folosească contextul geopolitic favorabil statelor de la frontiera de est a Uniunii Europene pentru a genera creștere economică și a asigura consolidarea instituțională din țara noastră? Vor putea societatea civilă și justiția să pună presiune pe politicieni în vederea asigurării unei conduite adecvate a acestora?, se întreabă Narcis Tulbure.
Cu toate că experiența din ultimele decenii ne oferă mai degrabă motive pentru a fi pesimiști, presiunea exercitată de Uniunea Europeană și SUA ar putea să ne ghideze în implementarea politicilor publice potrivite. Cu alte cuvinte, trăim într-o societate deschisă și asta ne ajută.
Însă, vine firesc și întrebarea cum ajung unele popoare să rămână fidele unor autocrații sau dictaturi cu toate neajunsurile lor?
Cum de aleg și realeg conducători autocrați chiar dacă le este la îndemână modelul unor democrații autentice?
O explicație vine și din domeniul economic și se referă la legătura pe care o fac cetățenii între o oarecare bunăstare obținută recent și prestația puterii din acel regim. Memoria foamei îi împinge spre conducătorii lor, deși autocrați, poate din teama să nu piardă confortul obținut și să nu se întoarcă la sărăcia de dinainte.
Cu alte cuvinte, spiritul critic față de puterea nedemocratică este mai slab când există bunăstare, dar pe termen lung, ce se întâmplă cu acest economii?
Lumea și economia globală
„…Iranul îmi amintește de România anilor ’80, firește, cu diferențe semnificative. În Iran există alimente la discreție, nu sunt pene de curent și locuințele sunt bine încălzite.
Prima asemănare este cultul personalității. Am văzut sute de afișe de dimensiuni mari cu supremul conducător, ayatollahul Ali Khamenei.
Nici măcar Ceaușescu nu era idolatrizat într-o așa măsură. A doua mare asemănare este lipsa de perspectivă, a luminii de la capătul tunelului în viețile cetățenilor, constrânși să-și ducă existența între niște limite stricte, aberante și inumane, impuse de regim. Firește, substratul ideologic este complet diferit.
Regimul de la Teheran este atât de paranoic încât, pe lângă rețelele de socializare, blochează și Youtube, Spotify și chiar prosport.ro.
În cazul primelor două site-uri înțeleg că vor să minimalizeze influența occidentală asupra tineretului iranian, dar blocarea Prosport mi se pare de-a dreptul penibilă. Cine crede că e vorba de o simplă greșeală se înșeală. E blocat și principalul site unguresc de știri sportive.
Într-un orășel, însoțit de doi localnici, am intrat într-un local unde lucrau mai mulți prieteni ai acestora. Auzind că sunt din România, unul m-a întrebat imediat cum s-ar putea stabili acolo.
Dacă aș fi venit din Polonia sau Bulgaria, ar fi reacționat la fel, important era să fie o țară unde se poate trăi în condiții normale. Iar România, fără doar și poate, se încadrează în această categorie. Oricărei persoane care are dubii, îi recomand să viziteze Iranul.”
Zoltán Pengő împărtășește aceste impresii în jurnalul lui de călătorie, publicat de Savantgarde.ro, după ce a trecut în drumul său, pe jos, din România până-n ținutul Ladakh al Indiei și prin țări precum Iranul, dominate autocratic de dictatori care rezistă în fruntea statelor lor cu toate neajunsurile unui astfel de regim.
Am reprodus acest paragraf mai lung pentru că impresiile lui Zoltan sunt relevante, vin din contactul direct cu viața, cu oamenii din țările pe care le-a străbătut, dar și pentru că aparțin unui om care a trăit în dictatură.
Anne Garrels, un alt autor, în volumul Țara lui Putin: O călătorie în Rusia reală – descrie viața într-un oraș din Siberia, Celeabinsk – fosta inimă a programului nuclear rusesc. Orașul îi oferă jurnalistei posibilitatea de a înțelege viața de zi cu zi a cetățeanului rus obișnuit.
Ea descoperă în acest oraș considerat un microcosmos al Rusiei postsovietice, cum suferința îndelungă a devenit un mediu propice pentru clici și corupție, dar și pentru resemnare. Societatea trece cu vederea flagelul SIDA, alcoolismul și dezbinarea socială și caută un dram de stabilitate și o identitate proprie, lucruri pe care, în ciuda abuzurilor și pedepselor nedrepte, un om știe cu dibăcie să i le promită: Vladimir Putin, este explicația ei.
Cât este de sustenabilă economia în dictatură, rezistă ea pe termen lung?
Am abordat acest aspect cu câțiva economiști. Bogdan Călinescu, care conduce un institut de cercetări economice și fiscale la Paris, în Franța, face o primă precizare importantă: Nu sunt de condamnat popoarele care preferă bunăstarea materială într-un regim autocratic.
China și Rusia – dă el exemplu – au ales o formă de capitalism de stat ca sistem de dezvoltare economică. Membrii de partid sau mafioții controlează marile întreprinderi iar în cazul Chinei, furtul de brevete industriale e un sport național. Ceea ce făcea și Uniunea Sovietică, mai puțin Rusia de astăzi a cărei economie depinde de resursele naturale.
Avem de-a face cu o economie specifică lumii a treia care nu produce mare lucru în afară de gaz și petrol (70% din exporturile Rusiei). Ungaria e puțin diferită, punctează el. La începutul anilor 2010, când Orban a ajuns la putere, a introdus mai multe reforme economice interesante: flat tax la 15%, reducerea bugetului statului și a cheltuielilor publice etc…
„Cu timpul, Orban – care nu e un criminal ca Putin – a pus mâna pe media și a început să distribuie bani publici în stânga și în dreapta. De altfel, în toamna anului trecut, el a acordat chiar o pensie în plus tuturor celor care sunt ieșiți la pensie. E normal, în logica electorală, mai ales pensionarii sunt cei care se duc la vot…”, spune economistul.
„De asemenea, el a înmulțit cheltuielile pre-electorale acordând alocații și reduceri de taxe în valoare de peste 5 miliarde de euro. Toate astea vor alimenta inflația și vor trebui plătite. Cine o va face ? Europa, pe care Orban o critică aproape zilnic ?”, se întreabă Călinescu.
În Rusia, Putin și oligarhii lui trăiesc din gaze si petrol, continuă economistul. Însă situația economică și demografică e îngrijorătoare. De exemplu, investițiile străine în Rusia au scăzut de la 75 de miliarde de dolari (4.5% din PIB) în 2008 la 9.4 miliarde (0.4% din PIB) în 2020!
Cu 87% mai puțin ! Iar dacă ne uităm la PIB pe cap de locuitor (în putere de cumparare sau PPP în limba engleză), România are un PIB mai mare, de 32.116 dolari iar Rusia de 29.812 dolari (2020). Deși Romania nu are resursele naturale ale Rusiei… Cel al Ungariei e de 33.077 dolari. Deci, economia Rusiei ține de un fir care, de altfel, e pe cale să se rupă din cauza invaziei Ucrainei.
„Nu știu cât va rezista Putin la putere, însă Orban are un viitor sigur. Până când va apărea un opozant abil, inteligent și-l va putea învinge. Bineînțeles, doar dacă regulile democratice sunt respectate…”, conchide Bogdan Călinescu.
În Ungaria exista un regim democatic fragil, puternic slabit de iliberalism
Valentin Ionescu, analist economic și fost ministru al Privatizării, consideră că, cu toate acestea, în Ungaria economia de piață este funcțională.
„Sigur că sistemul democatic ungar cunoaște un recul și asta la un moment dat va genera mai multe probleme. Un control slab al societății civile asupra clasei politice înseamnă corupție. Ori, prin coruptie, alocarea resursleor în economie devine ineficientă și creeaza cu timpul probleme economice, dar asta se întamplă într-un ciclu politic mai lung, nu pe termen scurt”, precizează el.
Bunăstarea din Ungaria nu explică apatia electoratului maghiar, faptul că se bucură de o anumită bunăstare asta nu-i face pe oameni să fie mai puțin democrați.
„Ține de educatia lor. În Ungaria, electortul nu are încredere nici în FIDESZ nici în coaliția din opoziție unde socialiștii apar alături de Jobbik și atunci cântărește mercantil cine îi oferă mai multe avantaje pe termen scurt. FIDESZ este deja uzat la guvernare si nu va mai găsi căile care să asigure pe termen lung bunăstarea. În plus, corupția este ridicată. Cu cât corupția este mai mare, cu atât se creează discrepanțe sociale mai mari”, explică Valentin Ionescu.
Rusia – în relație cu Asia
„Ca rusii sa cedeze, occidentalii vor trebui sa întrerupă achizițiile de petrol de la ei, pentru că acesta este sursa lor principală de venit și să sancționeze toate ramurile economice rusești”
Valentin Ionescu
El explică în continuare relațiile din zona Asiei și legătura lor cu situația actuală. Cheia este, în opinia lui, Arabia Saudită, care nu vrea să majoreze extracțiile, întrucât se opune negocierilor americane cu Iranul și pentru că prințul mostenitor are deschis un proces penal în SUA.
De asemenea, Arabia Saudită este nemulțumită de SUA că nu-i acordă suport în războiul din Yemen. „Până la urmă, cred că saudiții vor ceda. În acel moment, rușii nu mai au cum să joace în forță.
Vor conta exporturile de gaze azere prin Turcia prin Balcani, dacă bulgarii se mișcă repede și realizează interconectorul cu grecii. De asemenea, pe termen lung este important ca Iranul să fie scos din zona de influență a Rusiei. Iranul este a doua țară din lume ca zăcăminte de gaz natural. Intrarea Iranului pe piața internațională va prăbuși monopolul Rusiei. O să vedem când și cum. Deocamdată, războiul este asimetric, iar prețul este ridicat.”
Va ceda Rusia în fața sancțiunilor economice?
Narcis Tulbure, economist la Academia de Sudii Economice din București, crede că nu e neapărat să se întâmple asta. „Filosofia sancțiunilor economice trădează economismul viziunii politice liberale.
Mai exact, pacea de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost obținută și menținută în vestul Europei de piața comună și prosperitatea adusă de aceasta. Integrarea economică și politică ce a culminat cu formarea Uniunii Europene a fost mecanismul de asigurare a unei păci durabile.
Aceasta dezvăluie, în fond, viziunea despre lume a elitei politice vestice.
Reticența cu care liderii unor importante state din vestul Europei privesc blocarea importurilor energetice din Federația Rusă arată îngrijorarea față de efectele politice pe care le-ar putea avea înrăutățirea situației economice din țările democratice.”
În același timp, elita politică și societatea rusă nu împărtășesc aceeași viziunea despre lume schițată mai sus, precizează el. „Există un dispreț manifest față de „materialismul” și apetitul vestic pentru confortul economic pe care îl împărtățeste o bună parte a societății din Federația Rusă, dispreț care ia forma unei viziuni politice resentimentare.”
Negreșit, sancțiunile economice vor duce la scăderea economiei ruse, la privarea de tehnologie a industriei sale, și la diminuarea accentuată a nivelului de trai al populației. Sunt aceste procese de natură să ducă la prăbușirea regimui politic din Federația Rusă?
Greu de imaginat că aceasta se va petrece în curând, este de părere economistul de la București. Pe de o parte, aparatul represiv de la Moscova controlează brutal insulele de liberalism politic din marile orașe. Pe de altă parte, avem de-a face cu o societate puternic ideologizată, gata să își sprijine liderul politic autoritar și puternic în pofida scăderii nivelului de trai.
„Frustrarea economică poate constitui resortul energiilor politice negative. Coreea de Nord de astăzi și, cu voia dumneavoastră, Româniaanilor 1980 sunt exemple care arată că regimurile autoritare repesive pot rezista în pofida situației economice precare”, avertizează el.
[…] România, invazia Rusiei în Ucraina și memoria foamei. Autocrații și economia regiunii […]