România needucată. Rezultatele testelor PISA au creat o importantă emoție în țară, mai puțin la minister și printre decidenți și printre unii profesori. Aceștia din urmă au preferat să invoce specificul național, sfânta tradiție a școlii românești și, deci, inadaptarea testelor internaționale la această tradiție, pe când ministerul a văzut în contraperformanța educației un motiv de mândrie formulat după principiul „se poate și mai rău”.
Da, mereu se poate și mai rău, iar pentru asta e suficient să ne gândim la atitudinea profesorilor citați de PRESShub, pentru care ar fi mai bine să ne retragem din sistemul de evaluare PISA decât să rămânem forțați (de apartenența noastră europeană) la participarea periodică la el.
Atunci când un director de liceu spune „eu cred că vrem să ne aliniem la Uniunea Europeană cu orice preț, dar tocmai de aceea și suntem pe penultimul loc”, putem înțelege de aici, cu un fior rece pe șira spinării, că e mai bine să fim lăsați în pace, să facem cum știm noi, decât să tot fim ultimii în Europa. Și de aici până la suveranism nu mai e decât un pas.
De altfel, nu este deloc exclus ca tocmai o asemenea mentalitate – cea a europenismului de formă, simulat și forțat, „cu orice preț” – să fie chiar una dintre rațiunile pentru care atât de multe reforme de care avea nevoie statul român în ultimii ani să fi eșuat în uralele triumfaliste ale guvernanților.
De câte ori nu am văzut declararea unor victorii și performanțe remarcabile pe hârtie, trimiterea la Bruxelles a unor rapoarte impecabile.
Când, pe de altă parte, în realitatea factuală, lucrurile au fost făcute tot cum știm noi mai bine, în stilul și după obiceiurile noastre. Imensul aparat de stat, inclusiv și mai ales cel din Educație, a deprins în timp acest simulacru, pe care l-a transformat în mod de a fi și în ceea ce ministra Educației numea „reziliență”: am știut să rezistăm și să ne revenim din șocurile repetate datorate ciocnirii cu exigențele europene, am știut să ne conservăm virtuțile noastre strămoșești și să continuăm să facem așa cum știm noi, așa cum am fost învățați de-a lungul timpului.
Schimbarea nu e un lucru bun, putem lucra puțin la aparențe, dar pe fond contează stabilitatea. Un exemplu edificator în acest sens: 2024 s-ar putea să fie anul în care va fi doborât orice record la păstrarea în funcție a rectorilor în cele 49 de universități de stat.
Până la urmă, tocmai despre asta e vorba și în testele PISA. Nu atât despre ce știu copiii, ci despre ce mentalitate le transmitem învățându-i. Testele PISA măsoară gradul de adaptare a cunoștințelor de care dispunem la realitate.
Ele caută să verifice în ce măsură tinerii de 15 ani au dobândit o cunoaștere permițându-le să supraviețuiască și să crească datorită ei în lumea din jurul lor.
Locul permanent rușinos pe care îl ocupăm în acest clasament este însă unul perfect coerent cu locul pe care îl ocupăm în atâtea alte clasamente europene sau internaționale, care măsoară și ele gradul de adecvare a politicilor publice la nevoile și aspirațiile românilor.
Nu am încetat să facem reforme, am obosit făcând reforme, lumea nu mai vrea să audă reforme. Și totuși, România are nevoie mai mult ca niciodată de reforme, în domenii esențiale pentru viitorul ei, cum este educația.
Reformele au eșuat și au devenit din nou necesare întrucât cei care le-au propus și au pretins că le aplică nu și-au bazat măsurile pe studii și analize, pe date concrete, pe nevoi, ci pe speculații și păreri generale, pe calcule politicianiste și electorale.
Ceea ce ne-a surprins pe toți în modul cel mai neplăcut la proiectul „România educată” a fost tocmai inadecvarea lui la realitățile școlii românești: și la cele trecute, și la cele prezente, dar și la ceea ce vrem să fie școala românească mâine.
Degeaba a încercat atât de multă lume să spună, degeaba au semnalat atât de mulți specialiști că proiectul e prost făcut și că el va eșua la proba dură a realității: nu a contat nimic din ce s-a spus, a contat doar ca el să fie lansat cu fast de către un președinte el însuși aflat într-o inadecvare crescândă cu societatea și de către o curte de servitori ai palatului preocupați să-și mențină privilegiile.
Produsul finit al acestui proiect riscă el însuși, prin inadecvare, să contribuie la vulnerabilizarea societății. Căci reformele făcute doar ca să arate bine gardul împrejmuitor și să dea bine în rapoartele narative au acest efect teribil: creează linii de fractură și de fragilizare tot mai profunde în spatele gardului, adică în viața noastră de zi cu zi.
O spun și reprezentanții OCDE, o vedem toți cu ochiul liber: inechitatea educațională din România este uriașă.
Altfel spus, cu excepția unei minorități urbane îndestulate, care își permite să-și dopeze copiii cu meditații și să întrețină un sistem școlar paralel și toxic, marea majoritate a copiilor din România se confruntă cu probleme specifice mai degrabă începuturilor lumii moderne decât secolului al XXI-lea: sărăcie, lipsa condițiilor elementare de învățare, analfabetism funcțional și abandon școlar.
Aceste probleme nu sunt cele ale unei societăți dezvoltate, care ar produce rezidual, la marginile sale, eșec școlar și social, ci sunt cele ale unei societăți care nu a știut niciodată cum să se dezvolte organic și echitabil, care a construit mereu bărci de lux pentru a-i salva pe cei puțini și bogați din naufragiul social, lăsând de izbeliște jumătate din populația acestei țări.
Iar această inechitate educațională este o mare vulnerabilitate națională.
Într-o țară lipsită de un proiect important, de direcții clare de înaintare spre viitor, a păstra educația într-o precaritate ambalată sclipicios în cutii goale, precum „România educată” înseamnă nu doar a trimite an de an pe piața forței de muncă tineri nepricepuți și neadaptați, care vor fi mai degrabă surse de criză decât de soluții, mână de lucru ieftină, ușor de exploatat și de umilit, ci și a abandona cu inconștiență viitorul țării în bătaia tuturor capriciilor și amenințărilor înconjurătoare.
Iar hienele extremismului doar atât așteaptă, să se înfrupte din corpul bolnav și eșuat al societății.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
