România noastră, a tuturor…

Data:

spot_img

De mult prea multe ori primesc întrebarea aia „exista două Românii?, una „a celor răi” și alta a „noastră”, a celor buni?”. De fiecare dată, întrebarea asta are darul să mă amuze și întristeze în același timp, pentru că această zicere ascunde o pseudo-superioritate și o ignoranță crasă a celor care se cred „ai noștri”, care nu ajută pe nimeni și la nimic.

Ca argument, se contrapun caracteristici ale unor cetățeni, diferiți, dar egali în drepturi, care ajută în demonstrarea faptului că România este o țară în care contrastele există și acestea sunt extrem de vizibile. Sigur că există oameni care viețuiesc lângă noi și care au și promovează valori, comportamente, atitudini și reacții diferite, însă îi plasează acest lucru, în mod automat, în categoria de „locuitori ai unei alte Românii” (a se citi „români inferiori mie”)? Sigur, a fi român nu înseamnă că toți suntem intelectuali, curați, deștepți, buni, ospitalieri și harnici, însă nu cumva de mult prea multe ori suntem victimele propriilor etichetări pozitive despre ceea ce, în totalitatea noastră, reprezentăm?

Dorind să întărească ideea că națiunea este un construct care are la baza eforturile și valorile comune ale celor care fac parte din ea,  Nicolae Iorga ne atrăgea atenția, încă de acum vreo 100 de ani,  că „«Frăţia» sentimentală dintre români trebuie schimbată într-un simţ de unitate. Cu toate urmările de solidaritate şi muncă -mpreună” (Cugetări, p. 232). Bineînțeles, mulți nu au înțeles ce a vrut să spună cel pe care Călinescu îl asemuia lui Voltaire, și au continuat să gândească dihotomic, uitând că toți suntem parte a ceea ce identitar se numește „națiunea romană”.

Până de curând, marile rupturi erau, și încă mai sunt, între „de drept credincioși” și „homosexuali păcătoși”, „tiganii care ne fac de râs în Europa” și „români care muncesc pentru o bucată de pâine”, între „boșorogi/țărani analfabeți care votează pentru un mic și-o bere” și „orășeni iubitori de democrație”, trecând cu vederea că cei pe care îi înjurăm sunt cei alături de care trebuie să facem țara asta să înflorească și că ei, la rândul lor, au o mulțime de prejudecăți despre noi.

Eu cred cu tărie ca exista o singură Românie, care este extrem de diversă și stratificată. România mea are, în interiorul ei, oameni care nu au văzut un bec aprins în viața lor și oameni pentru care accesul la apa potabila, canalizare, drum și o viață demnă este încă un vis. În țara mea, sunt o mulțime de oameni analfabeți, fără dinți, bețivi, săraci, femei, bărbați, etnici unguri, romi, evrei, lipoveni, italieni, sași si secui, homosexuali, creștini și atei, care pleacă în căutarea unei vieți mai bune sau care stau aici și muncesc pentru copiii lor, intelectuali, sportivi, hoți și cinstiți, iubăreți, corupți și corupători, proxeneți și lucrătoare sexuale,  politicieni, oameni cu vile, antreprenori, dependenți și alcoolici, etc care au făcut pentru țara asta, la un moment dat în viața lor, mai mult decât am reușit eu vreodată.

Pe toți ne poate uni emoția pe care o simțim atunci când cineva reușește să ne reamintească cât de mândri suntem de apartenența noastră națională atunci când avem motive să o facem, și numai ieri cineva (tot aparținătoarea a unei minorități etnice) a reușit să ne facă mândri atunci când a câștigat turneul de tenis de la Roma. Am mai experimentat sentimentul și în trecut, atunci am ieșit pe străzi, umăr lângă umăr, toți cei care acum ne uitam chiorâș unul la altul. Am făcut-o din varii motive pentru simplul motiv că ceva, sau cineva, a reușit să ne însuflețească.  

România are nevoie de suflet și stimă de sine. Are nevoie de înțelegerea faptului că țara asta e un construct care cuprinde pe toți cei ce simt, trăiesc și respiră din aerul ei și de faptul că, pentru a fi și mai frumoasă decât este, are nevoie de fiecare dintre noi.

Nu există mai multe Românii. Există doar o țară în care fiecare om care compune aceasta națiune trebuie s-o și simtă ca fiind țara lui. Să se simtă iubit, respectat și reprezentat. Și la asta trebuie să lucram fiecare în dreptul lui, conștienți fiind că schimbarea generală are nevoie de efort pe care fiecare trebuie să-l facem !  

Duminica viitoare este prima ocazie pe care o avem să arătam că suntem dispuși să facem ce trebuie pentru ca țara asta să devină ceea ce ne dorim noi să fie! Sper, doar, să nu fii genul care arată cu degetul mizeria din jur, fără sa înțeleagă că trebuie să contribuie la curățenie…..

spot_imgspot_img
Gelu Duminică
Gelu Duminică
Gelu Duminica (n.1977) este doctor în sociologie și profesor asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București. În ultimii 17 ani a activat în mediul ONG din România, fiind directorul executiv al Fundației Agenția de dezvoltare comunitară „Împreună“, una dintre cele mai active organizații rome din România. Membru al Comisiei Prezindențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, membru al Consiliului Economic și Social (ca reprezentant al societății civile), membru al consiliului de conducere a filialei București a Colegiului Național a Asistenților Sociali din România, Gelu are o experiență de 17 ani în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile și politici social europene, cu un focus pe dezvoltarea comunităților de romi din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Schimbarea la față a lui George Simion

Candidatul AUR la președinție, George Simion, în vârstă de...

Va trece si asta!

Filosoful britanic Tim Crane ironizează în cartea „The Mechanical...

Ciolacu, „premierul Nordis” – singur şi temător?

Premierul Marcel Ciolacu, 56 de ani, a consumat multă...

Asalturi finale

Să vedem pe cine băgăm în turul doi. Ca...