Cine să viziteze România și de ce? Fără o strategie pe turism, fără brand de țară, fără investiții în promovarea externă, fără viziune, România a pierdut orice șansă în ultimii ani de a atrage mai mulți turiști străini.
Guvernele au pierdut, în ultimul deceniu, bătăliile cu toți vecinii în materie de turism. Statul român nu și-a îndeplinit menirea, spune chiar actualul ministru al Turismului pentru Europa Liberă, dar a pierdut și banii puși la dispoziție, zeci de milioane de euro. Incompetență, birocrație și dezinteres, afirmă Dragoș Anastasiu, Alianța pentru Turism.
România a eșuat în promovarea turistică în plan extern, iar statul român nu și-a îndeplinit menirea de a crea un brand de țară și de a finanța promovarea externă. Verdictele sunt dure, dar reflectă realitatea și aparțin oficialilor și experților.
Europa Liberă a încercat să afle în ce punct se află promovarea turismului românesc în afara granițelor de la ministrul Turismului, Daniel Cadariu, și de la Dragoș Anastasiu, purtător de cuvânt al Alianței pentru Turism. Răspunsurile arată dezastrul unor politici care nu au dus nicăieri.
În timp ce Austria are un buget de 70 de milioane de euro pentru promovarea turismului, România alocă puțin sub 3 milioane de euro anual. Ultima strategie în materie de turism a fost făcută de Guvern în urmă cu 12 ani. De atunci nu s-a mai făcut nimic, nu s-a investit aproape deloc în imagine. Sunt bugete anuale infime, de două, trei milioane de euro, care nu pot impune România pe vreo hartă a vacanțelor.
Turismul a crescut datorită antreprenorilor, dar statul român nu a știut să valorifice potențialul. A pierdut bătăliile cu litoralul din Bulgaria și Grecia, dar pierde și în fața Croației. Totul este la zero în materie de promovare.
Continuarea în RADIO EUROPA LIBERĂ.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!