* „Am plâns de furie și neputință.” Scrisoarea dezolantă a unui român întors din Anglia după ce mama și fosta soție i-au murit în țară, la scurt timp una de cealaltă
* Rezolvarea unor proceduri banale s-a transformat într-un calvar
* Niciun politician n-a reformat România în 30 de ani și nu a eliminat birocrația
* „Îmi iubesc țara, dar mi-e groază de instituțiile sale”, spune bărbatul, care s-a întors scârbit în Anglia
* O poveste reală și tristă, scrisă la persoana I, despre România înapoiată, lipsită de compasiune
Fosta soție a murit de cancer anul trecut. Acum câteva luni, s-a dus și mama. Tot de cancer. Am 46 de ani, am terminat Economie la Iași, iar de 9 ani sunt stabilit în Anglia. Am un băiat de 16 ani pe care, de câteva luni, l-am adus în UK și l-am înscris la școală.
Rândurile ce urmează descriu experiența traumatizantă prin care am trecut în cele două săptămâni din august 2021 cât am venit în România pentru a rezolva problemele birocratice ce au urmat deceselor fostei soții și a mamei.
„14 zile am fost bătaia de joc a funcționarilor”
Pe scurt, am de rezolvat 4 chestii mari și late: în cazul fostei soții, să închid un credit bancar, iar fiului nostru să-i obțin pensia de urmaș la care are dreptul. De la mamă, să rezolv cu un mic credit în lei și, în același timp, să dezbat moștenirea, fiind unicul copil al părinților, ambii acum dispăruți.
Concluzia, tot în câteva cuvinte: după 14 zile în care am fost tratat cu dispreț, aroganță și zeflemea de funcționari ai statului și angajați bancari, rezultatul este unul dezastruos. N-am reușit să închid niciunul dintre cele două credite, fiul meu nu are și nu va avea prea curând pensie de urmaș, iar moștenirea de la mama, o căsuță și două palme de teren într-un sat din Botoșani, am „externalizat-o”, împuternicind pe altcineva să se ocupe.
În plus, am cheltuit pe drumuri, acte, taxe și impozite echivalentul a 2.000 de lire sterline.
„Nu-mi puteam lua bagajele din Aeroport”
Pentru a rezolva aceste probleme, pe 11 august, la ora 5:10 aterizez pe Aeroportul Otopeni. Semne rele, încă de la primii pași. După ce suntem verificați de DSP și Poliția de Frontieră, mergem spre zona benzilor pentru a ne ridica bagajele. Afișaj lipsă.
Ajungem în dreptul unor uși automate. Patru-cinci dintre noi fac pasul. „Stop, stop”, urlă o agentă de pază. „Gata, ați trecut, nu vă mai puteți întoarce”. Din neatenție, ieșisem din Aeroport, dar fără să fi luat bagaje.
Agenta, fermă pe poziție: „Nu vă mai întoarceți. Dar sunați de-aici și vi se vor aduce”. Și ne proptește în fața unui telefon de perete, ascuns într-un cotlon. Ca-n filmele cu proști, ridic receptorul și sun la numărul companiei aeriene. Și sună și sună. 30 de minute, pe ceas. Niciun răspuns. Zic, hai că-i bună. Am ajuns acasă și nu-mi pot lua bagajele.
(…)
Puteți citi în continuare drama românului revenit in țara mamă accesănd ReporterIS
