România trebuie să returneze UE 15 milioane de lei, deoarece Bursa de Pește din Tulcea, inaugurată de Dăncilă, nu este funcțională

Data:

spot_img

Statul român trebuie să returneze aproape 15 milioane de lei Uniunii Europene deoarece Bursa de Pește din Tulcea, făcută cu fonduri nerambursabile, nu este funcțională. Anunțul a fost făcut în 21 noiembrie chiar de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

În luna aprilie 2019, PressHUB a scris în exclusivitate că Bursa de Pește din Tulcea este nefuncțională și că a fost inaugurată doar formal, în prezența fostului premier Viorica Dăncilă, a trei miniștri și a unei suite de oficialități locale, doar pentru ca România să nu piardă banii europeni.

„Trebuia să aibă un sediu, un punct de colectare la Chilia, mijloace de transport şi un sistem informatic. La auditul care a fost făcut de Curtea de Conturi, nu de către noi, s-a constat următoarele: singurele tranzacţii care s-au făcut au fost două tranzacţii în ziua inaugurării.

Totul a fost doar pentru acea zi a inaugurării. Apoi, deficienţe grave: punctul de colectare nefuncţional, fără apă, fără nimic, navele de transport nu erau înregistrate şi nu era obţinută nicio autorizaţie esenţială (…) Trebuie să înapoiem 14,96 milioane de lei (…)

Când auditul se va termina, pentru că am trimis şi noi Corpul de control, (…) să vedem ce s-a întâmplat, cine este vinovat pentru pierderea acestor sume şi pentru aceste investiţii făcute, în opinia noastră, prost, să vedem cum putem salva ideea. Ideea este generoasă, de a avea o bursă de peşte şi de a stimula producţia de peşte care este în România, pentru că noi deocamdată cumpărăm de afară cam 85% din consumul de peşte”, a declarat Adrian Oros pe 21 noiembrie, la Botoșani, potrivit Agerpres.ro.

La începutul lunii aprilie, Viorica Dăncilă, pe atunci premier, descindea în orașul Tulcea, însoțită de foștii miniștri Petre Daea (Agricultură), Carmen Dan (Interne) și Răzvan Cuc (Transporturi), alături de Horia Teodorescu (președintele Consiliului Județean Tulcea) și mai mulți responsabili de desfășurarea și implementarea proiectului european cu a cărui finanțare a fost construită Bursa de Pește din municipiu.

În anul 2011, 3,2 milioane de euro a obținut Ministerul Agriculturii, prin Agenția Naţională de Pescuit şi Acvacultură, pentru ca pescarii de la gurile Dunării să aibă ocazia să își vândă capturile la un preț cât mai avantajos pentru ei dar, în același timp, și comercianții sau patronii de restaurante să fie încurajați să se aprovizioneze cu pește autohton și, mai ales, proaspăt.

Din cauza birocrației și a ritmului foarte greoi de lucru, investiția a fost finalizată abia în 2016, fără a fi însă racordată la utilități. În fapt, exact această scăpare a autorităților reprezintă astăzi motivul din cauza căruia statul român trebuie să returneze finanțarea europeană.

În redactarea proiectului, beneficiarul nu a prevăzut ca finanțarea să acopere și racordarea Bursei de Pește la utilități, deși, fără acestea, ea nu ar fi putut să funcționeze. În 2016, în momentul în care construcția propriu-zisă a fost finalizată și, astfel, greșeala a fost depistată, ministrul Agriculturii de la acea vreme, Achim Irimescu, a dispus începerea unei anchete pentru a identifica persoana care se face responsabilă. Demersul său a rămas, însă, fără rezultat.

În perioada 2016-2019, Bursa de Pește a fost în cele din urmă racordată la utilități, la un pas de termenul la care Uniunea Europeană ceruse ca investiția să devină funcțională și să fie dată în folosința pescarilor și a comercianților de pește.

Când autoritățile recunosc mascarada

Într-o încercare de sincronizare cu termenul limită impus de Uniunea Europeană, autoritățile locale și centrale au încropit un simulacru de vânzări și cumpărări de pește pentru a arăta Bruxelles-ului că instalația Bursei e funcțională.

Un reporter PressHub a mers, însă, în Tulcea, la doar trei zile de la momentul inaugurării fastuoase organizate în prezența oficialilor Guvernului României.

Bursa Peștelui nu numai că nu era dată în folosință comunității, dar era și închisă, iar paznicul ei nu lăsa pe nimeni să intre spunând că acolo nu se vine pește și că alte detalii despre investiție poate oferi doar Grigore Baboianu, directorul Bursei și fost șef al Administrației Rezervației Biosfera Delta Dunării (ARBDD).

Baboianu a recunoscut atunci pentru PressHub că Bursa încă nu funcționa și că fusese preluată de Casa de Comerț Agroalimentar ”Unirea” (o entitate înființată de Guvernul Dăncilă, despre care Guvernul Orban susține că o va desființa, n.red.) ca să ”finiseze regulamente și toate celelalte forme de funcționare”. Tot Baboianu a recunoscut că inaugurarea a fost făcută doar formal pentru ca statul român să nu piardă finanțarea europeană.

Adrian Izvoranu, directorul Casei de Comerț Agroalimentar ”Unirea”, a recunoscut la rândul său că în ziua vizitei fostului premier Dăncilă fuseseră tranzacționate formal 5 tone de pește doar pentru a demonstra că ”instalațiile funcționează”.

Izvoranu, care era și consilierul ministrului Petre Daea, explicase la acea vreme și cum urma să funcționeze Bursa, dar și de ce aceasta fusese proiectată greșit, iar multe dintre investiții erau inutile (calculatoare, monitoare etc). Izvoranu spunea că Bursa urma să fie funcțională, cel mai devreme, în vara lui 2019. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar acum Uniunea Europeană ne cere banii înapoi.

Noul ministru al Agriculturii a trimis Corpul de Control ca să afle cine este vinovat de pierderea banilor europeni

După publicarea anchetei PressHub, s-a răspândit rapid informația că Bursa de Pește din Tulcea nu este funcțională și că, de fapt, ea a fost inaugurată doar formal, la vizita fostului premier și pentru ca România să nu piardă finanțarea europeană.

Vreme de câteva luni de la publicarea materialului, autoritățile tot nu au reușit să gestioneze eficient situația în care se afla investiția europeană și să o facă funcțională măcar după ridicarea prohibiției, în luna iunie, sau măcar mai târziu, în toamnă.

Așa se face că, în 21 noiembrie, noul ministru al Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat inevitabilul, în cadrul unei conferințe susținute în Botoșani: ministerul pe care îl conduce după plecarea lui Petre Daea a fost notificat recent de Comisia Europeană că trebuie să restituie toate cele 15 milioane de lei (aproximativ 3,2 milioane de euro) pe care i-a primit ca să construiască și să pună în funcțiune Bursa de Pește din Tulcea.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Andreea Pavel
Andreea Pavel
Andreea Pavel este jurnalist si fondator al ziarului Info Sud-Est. A debutat in presa in anul 2007, iar in anul 2014 a castigat Tanarul Jurnalist al Anului ”pentru indrazneala de a face presa libera la Constanta”. Infiintat in anul 2012, saptamanalul Info Sud-Est s-a remarcat printr-o serie de investigatii despre legaturile transpartinice, abuzurile si coruptia de la malul marii, dar si prin campaniile de salvare a patrimoniului cultural si istoric din Constanta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Albania interzice TikTok timp de un an. Decizia a fost luată după ce un adolescent a fost ucis luna trecută

Albania a anunțat, sâmbătă, că va interzice TikTok timp...