România va acorda sprijin autorităților din Slovenia pentru stingerea incendiilor de pădure

Data:

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență pentru Slovenia.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, în acest sens, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU. În data de 22 iulie 2022, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Slovenia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul sloven.

În ce constă jutorul umanitar extern de urgență pentru Slovenia

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui  ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Slovenia. 


„Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, 3 aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române, configurate pentru stingerea incendiilor, vor efectua, începând cu data de 23.07.2022, o misiune internațională de sprijin în Slovenia, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure care au pus stăpânire pe teritoriul sloven. Cele două aeronave Spartan pregătite pentru stingerea incendiilor și un avion Hercules, care va fi folosit pentru transport logistic, vor pleca azi în Slovenia”, precizează, sâmbătă, Guvernul României.

Mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație

În vederea coordonării cu autoritățile străine, la misiunea de acordare a asistenței internaționale, Departamentul pentru Situații de Urgență asigură un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Slovenia prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație,  reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă”, transmite Guvernul României.

Foto: Facebook IGSU

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Roxana Stancu
Roxana Stancu
Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate 

Taxele și impozitele pe proprietăți ar putea fi majorate...

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”

ZAFINI SOLUTIONS S.R.L. a implementat proiectul „Construire hale de producție C1 și C2 și împrejmuire”