Românii au nevoie de o strategie rapidă, pentru că Marea Neagră a devenit periculoasă. DW: Constanța să fie un „mini-Kaliningrad”?

Data:

Polonezii și balticii s-au pregătit de mult pentru ce-i mai rău, românii, însă, au nevoie de o strategie rapidă, pentru că Marea Neagră a devenit periculoasă, se arată într-o analiză făcută de Deutsche Welle.

România primește grupul de luptă propus de Franța și, în total, va găzdui 3000 de soldați NATO, iar cea mai importantă promisiune, repetată de atâtea ori de președintele american și de liderul Alianței Nord-Atlantice, a fost reluată în Declarația finală a Summitului Extraordinar NATO: „Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja și apăra securitatea populației țărilor aliate și fiecare centimetru pătrat din teritoriul aliat. Angajamentul nostru de a aplica Articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier.”

Obiectivul României, așa cum l-a definit președintele Klaus Iohannis, este, însă, „întărirea prezenței aliate în România, la Marea Neagră și pe întreg Flancul Estic”, în așa fel încât „această prezenţă consolidată” să fie „unitară, echilibrată şi coerentă, de la Marea Baltică la Marea Neagră”.

Articolul integral în Deutsche Welle.

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

UE răspunde Washingtonului pe tema Groenlandei: statutul insulei nu poate fi decis decât de groenlandezi și Danemarca

Uniunea Europeană a reacționat la recentele declarații ale președintelui...

Aktual24 |Impactul asupra Rusiei al preluării de către americani a industriei petroliere din Venezuela

Planul președintelui american Donald Trump de a prelua controlul...

Doctrina Monroe: din Venezuela în Europa. Ce face România?

Analiză Deutsche Welle: Se schimbă ordinea internațională. Statele Unite...

Șeful securității ucrainene (SBU) acceptă să se retragă

Vasîl Maliuk a discutat despre demisia sa cu președintele Volodimir Zelenski în cadrul unei...