Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni. „Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Dar simt că fac ceva bun”

Invazia militară abuzivă a Rusiei împotriva Ucrainei i-a schimbat viața și lui Radu Hossu. Până pe 24 februarie, era preocupat de răfuielile din politica românească. După această dată, aproape toată atenția sa a mers către refugiații ucraineni care ajungeau la Brașov, unde Radu Hossu este consilier al viceprimarului Flavia Boghiu, și spre ceea ce se întâmplă pe frontul din țara vecină.

Apoi, a ajuns chiar el pe frontul din Ucraina, în unele dintre cele mai periculoase zone. A dus ajutoare umanitare, dar și echipamente pentru armata ucraineană.

Radu Hossu a explicat pentru PRESShub ce l-a determinat să se implice direct în lupta ucrainenilor cu rușii, a detaliat care a fost suma strânsă din donații de la români pentru ajutoare umanitare și echipamente și a povestit ce a trăit pe front, în localități ocupate până de curând de ruși, precum Bahmut.

Cele mai importante declarații ale lui Radu Hossu

Suma adunată  din donații nu o știu cu exactitate, dar estimez că depășește 250.000 de euro.

Am livrat undeva la 12-13 mașini de transport persoane, 4 dube pentru transport marfă, căști kevlar și plăci balistice.

Eu am sosit acolo cu sute de pachete alimentare care conțineau mălai, făină de grâu, paste, conserve de carne, ciocolată etc, dar și cu produse de igienă personală.

Sunt ONG-uri din România care au curajul să se ducă în zone foarte periculoase din Ucraina pentru a distribui aceste ajutoare.

În ceea ce privește imaginea vieții din Bahmut, as asocia-o cu Cernobîl. Este un oraș pustiu, dezolant, gri, ras de către artileria rusească. Oamenii trăiesc în beciuri. Nu au apă, curent, lumină.

---

PRESShub: Vă aflați în Ucraina din luna septembrie, din postura de corespondent de război acreditat în România și de către armata ucraineană. Dar nu sunteți jurnalist. Ce anume v-a motivat să mergeți în zona de război și în ce constă activitatea dumneavoastră?

Radu Hossu: Ceea ce m-a motivat să merg în Ucraina a fost faptul că au existat o agresiune, un agresor și o victimă. Victima este în acest caz un stat care este asemănător din multe puncte de vedere cu România, un stat în care exista corupție, dar și oameni deosebiți. Iar acest stat luptă acum pentru libertate.

Începând cu 26 februarie, eu am scris aproape în fiecare noapte rezumate ale situației de pe front, ceea ce a dus la un atașament emoțional. Scriind aceste rezumate, am aflat despre nevoile umanitare și despre problemele întâmpinate de către armata ucraineană. Mi-am dorit să merg acolo să ajut printr-o strângere de fonduri, dar și ca să mă documentez pentru o viitoare carte legată de situația creată de acest război.

Din punct de vedere procedural, nu a fost greu să ajung în Ucraina din postura de corespondent de război. Am trimis la Ministerul Apărării Naționale din Ucraina acreditarea de corespondent de la publicația locală BizBrasov, pentru care lucram ca editor de opinie politică.

Iar după o lună, am primit acreditarea și din partea ucraineană. Ulterior am fost contactat de către un soldat româno-ucrainean, pe nume Misha, care s-a oferit să îmi dea informații despre ceea ce se întâmpla pe front, el fiind în linia zero, în zona de est. Am ținut legătura cu el și cu ajutorul lui am ajuns în zonele de conflict.

În ceea ce privește activitatea mea, am dus ajutoare cam în toată zona de est. Aceste ajutoare au fost strânse prin donațiile pe care le-am primit în contul meu bancar, multe dintre aceste donații fiind de la cei care mă urmăresc pe Facebook.

Am primit  inclusiv o cerere oficială din partea atașatului militar al Ambasadei Ucrainei pentru ajutorarea armatei. Am luat legătura cu acest atașat care aflase despre mine prin intermediul centrului blue dot pentru refugiații ucraineni de la Brașov, unde mergeam să dau o mână de ajutor.

Ați reușit să strângeți, ca persoană privată, cea mai mare donație în bani din România pentru Ucraina, în special pentru armata ucraineană. Care a fost suma adunată și ce tip de ajutor ați putut oferi cu banii strânși?

Suma adunată  din donații nu o știu cu exactitate, dar estimez că depășește 250.000 de euro.

Este cea mai mare sumă strânsă ca persoană fizică, însă mai sunt organizații și persoane care se ocupă de strângerea de fonduri pentru ajutoare umanitare destinate ucrainienilor. I-aș aminti aici pe Sorin Ioniță, cu Expert Form, pe Cristian Dide, activistul civic, ONG-ul Prințesei Brianna Caradja, dar și pe alții.

Nu aș vrea să se insiste asupra faptului că eu am strâns cea mai mare sumă de bani. Meritul este al societății românești, al celor care m-au urmărit pe Facebook, care au donat, care au ajutat enorm prin gestul lor și care m-au făcut să pot spune că sunt mândru că sunt român.

Referitor la tipul de ajutor oferit, acesta a fost atât umanitar, destinat civililor, cât și sub formă de echipament de siguranță pentru armata ucraineană.

Am știut de ce tip de ajutoare este nevoie datorită atașatului militar, dar și datorită lui Misha, soldatul româno-ucrainean care mă contactase.

Am livrat undeva la 12-13 mașini de transport persoane, 4 dube pentru transport marfă, căști kevlar și plăci balistice.

Trebuie să specific că soldații ucraineni din Garda Teritorială, care îmi fusese semnalată, aveau căști de tablă, din Al Doilea Război Mondial, căști care nu făceau față unui război din secolul XXI.

Plăcile lor balistice cântăreau 13 kilograme, în timp ce plăcile balistice ceramice, pe care am putut să le trimit, au greutatea de 3 kilograme, ceea ce ușurează foarte mult efortul soldaților la patrulare. 

Am plătit pentru reparația a 4-5 mașini ale armatei ucrainene. Am dus tone de ajutoare în satele și în localitățile eliberate.

Ce sprijin ați primit din partea autorităților române și ucrainene pentru a putea livra ajutoarele propriu-zise?

Pentru livrarea în sine a ajutoarelor nu am primit un sprijin anume din partea autorităților române.

În schimb, am primit ajutor, sub formă de consultanță, din partea Autorității Naționale în Domeniul Controlului Exporturilor (ANCEX). Această autoritate m-a sprijinit foarte mult pentru a înțelege ce anume se putea livra ca persoană fizică și ce anume se putea livra prin firme.

Dat fiind că era vorba și de un ajutor de securitate care putea fi folosit militar, eu nu aveam voie să trec vama cu el, însă prin ANCEX am aflat că echipamentul putea fi transportat peste graniță cu ajutorul unei firme licențiate de această autoritate, care avea autorizație pentru a-l livra, eu fiind cel care îl cumpăra.

Cum au apreciat ucrainienii ajutoarele primite? Ce fel de ajutoare ar mai fi nevoie, dată fiind situația de pe front?

Ucrainenii se bucură pentru orice ajutor pe care îl primesc, pentru că este mare nevoie de aceste ajutoare. Ca să vă faceți o idee despre cât de importante sunt aceste ajutoare, vă pot spune că atunci când am ajuns în orașul Izium, unul dintre nodurile foarte importante pentru armata rusă, cu greu eliberat de ucraineni, populația de acolo primisese mâncare de la ruși expirată de 2 ani.

Eu am sosit acolo cu sute de pachete alimentare care conțineau mălai, făină de grâu, paste, conserve de carne, ciocolată etc, dar și cu produse de igienă personală.

Trebuie amintit că multe dintre localitățile ucrainene au rămas fără apă și curent, fără utilitățile necesare unei vieți la limita decenței.

Este o nevoie urgentă în acest moment de generatoare, însă se pare că există o penurie de generatoare și pe piața din România. Ar mai fi nevoie de benzină și de motorină, pe baza cărora funcționează aceste generatoare, de pături, de haine groase, care ar trebui sortate în funcție de mărimi.

În privința alimentelor, este nevoie de acele alimente cu un aport caloric foarte mare, pentru a rezista frigului din încăperi, în condițiile unei ierni foarte grele. Iarna din Ucraina este mult mai cruntă decât cea din România.

Citește și: Patriotismul ca responsabilitate pentru lumea de mâine

Acum câteva zile, în nord-estul Ucrainei zăpada era de 10-15 cm. Iarna vine mai repede acolo și trece mai greu. Un exemplu de astfel de aliment foarte necesar este slănina afumată, pentru că este greu perisabilă și are o valoare calorică ridicată.

Cum s-ar putea implica mai mult populația de la noi, instituțiile statului, dar și societatea civilă, ONG-urile, în sprijinirea populației ucrainiene, în contextul în care strategia de atac rusească este îndreptată în ultimul timp asupra infrastructurii civile, ONU avertizând asupra iminenței unei crize umanitare în Ucraina în această iarnă?

Până în acest moment, nu pot decât să afirm că am apreciat foarte mult eforturile populației și ale ONG-urilor din România.

Sunt ONG-uri din România care au curajul să se ducă în zone foarte periculoase din Ucraina pentru a distribui aceste ajutoare.

Vreau să subliniez că mi-aș dori să continue livrarea acestui sprijin umanitar. Nu este vorba de mărirea sau de accelerarea fluxului acestor ajutoare, ci de continuarea livrării lor, pentru că există un trend descendent în această privință din cauza obișnuinței cu prezența războiului.

Populația de la noi, la rândul ei, a făcut eforturi lăudabile pentru ajutorarea refugiatilor ucraineni. Ca un exemplu, la Brașov s-a deschis la inițiativa și coordonarea viceprimarului Flavia Boghiu, alături de voluntari și de comunitate, la începutul lunii martie, un centru de primire a refugiaților, centru certificat BlueDot de către UNHCR, în primă fază, cu bani din donațiile oamenilor. Acest centru funcționează 24/24 de ore și mulți oameni s-au oferit să muncească voluntar acolo.

Poliția locală a oferit ajutor, asigurând protecția centrului, iar restaurantele din Brașov s-au organizat pentru a da gratuit mâncare refugiaților acestui centru. A existat o efuziune absolut extraordinară a societății brașovene în primele luni. În jurul a 6-7000 de refugiați ucraineni au trecut prin acest centru.

În ceea ce privește instituțiile statului român și felul în care s-au implicat în ajutorarea populației ucrainene, doresc să mă abțin de la comentarii.

Cum apreciați coordonarea din teren a ajutoarelor umanitare oferite Ucrainei de către comunitatea internațională? Cât de prezente și de eficiente în protejarea și ajutorarea populației civile sunt organizații precum Crucea Roșie și ONU, din cele văzute de dumneavoastră acolo?

Referitor la Crucea Roșie în contextul războiului din Ucraina, eu m-am mai exprimat public. Am stat foarte mult pe frontul de est, acolo unde au fost eliberate noile localități.

Eu nu am văzut Crucea Roșie pe frontul de est, cu toate că am parcurs în două luni și jumătate aproximativ 20.000 km.

În schimb, am văzut reprezentanții Crucii Roșii în Cernăuți, coborând dintr-un hotel și i-am mai văzut într-o localitate care este la granița cu Slovacia, într-un Mercedes Benz ML. Nu am văzut nici reprezentanții agențiilor ONU pentru ajutorarea refugiaților în localitățile de pe front.

Asta nu înseamnă că nu erau acolo, însă eu, unul, nu le-am văzut. Totusi, misiunea mea nu a fost aceea ce a documenta dacă organizațiile internaționale umanitare erau în Ucraina. Prin urmare, nici vorbă să se poată vorbi de o coordonare din teren între ajutoarelor umanitare trimise de mine și cele ale altor organizații internaționale umanitare. 

Cât de periculos este acum  să livrezi ajutoare umanitare în zonele de conflict și ce fel de protecție militară este oferită operatorilor din teren?

Operatorilor din teren probabil că le este oferită o protecție militară, mai ales celor ucrainieni, atunci când activitățile sunt coordonate. Eu am discutat cu Misha și am avut parte de protecția lui, ca militar. 

Prin Misha, am luat legătură cu oamenii din armata ucraineană pe care el îi cunoștea. Am fost de două ori în Bahmut și de fiecare dată am intrat și am ieșit de acolo sub un tir de bombardamente rusești. 

Bahmut este Cimitirul Wagner. Au murit, după estimările ucrainenilor, între 6-7.000 de mercenari Wagner acolo. Să livrezi ajutoare militare în astfel de zone este una dintre cea mai periculoase activități pe care poți să o faci, în afară de a fi militar în linia frontului. 

Gradul de risc apreciat pe o scară de 1 la 10 este de 11.

Ați mai întâlnit jurnaliști care să relateze din Bahmut?

Nu! Este extraordinar de greu să ajungi în Bahmut, fără o misiune cât se poate de clară. Există jurnaliști embedded, jurnaliști încorporați în armata ucraineană, care transmit imagini de acolo.

Pentru armata rusă, aceștia nu au statutul de jurnaliști. Rușii îi consideră combatanți.

Viața corespondenților de război de pe frontul din Ucraina este cât se poate de riscantă. Ei sunt ținte ale armatei rusești. Pe soldații ruși nu-i interesează faptul că scrie pe ei „Presă”.

Credeți că pe soldații ruși nu îi interesează distincția dintre jurnaliști și combatanți pentru că nu au fost instruiți suficient în acest sens?

Nu pot să îmi dau seama, dar întrebarea asta mă face să îmi amintesc de comportamentul soldaților ruși din Bucea și din Iripin.

Acolo, după cum s-a aflat, soldații ruși au omorât bătrâni pe stradă, care mergeau să cumpere pâine, și au violat copii. Nu ține de o instrucție militară capacitatea de a-ți da seama că nu e bine să violezi fetițe de 10 ani. Au violat în grup, câte 7-8 soldați, o fetiță de 10 ani, iar tatăl fetiței a fost obligat, cu arma la cap, să vadă scena, sub amenințare că dacă nu se uită, o vor omorî și pe fetiță și pe el.

Să ne amintim de soldații ruși din Lisiceansk care au omorât un jurnalist englez și un jurnalist francez. Indiferent dacă acei soldați au fost din grupul de mercenari Wagner sau din armata regulată rusă, este vorba tot de Rusia, care se califică astfel ca un stat sponsor al terorismului.

Iar acesta nu este doar punctul meu de vedere, este punctul de vedere oficial al din ce în ce mai multe state și al Parlamentului European.

Citește și: Falsul patriot – un portret de Ziua Națională

Deși o bună parte din populația din orașele de pe linia frontului a fost evacuată, mai sunt civili care nu au putut sau nu au dorit să plece din aceste orașe. Menționați în relatările dumneavoastră bătrânii din Bahmut cărora le este greu să își lase casele și sunt prinși în conflict. Cum trăiesc acești oameni acolo și cât de des ajung ajutoarele umanitare la ei?

Nu știu cât de des ajung ajutoarele umanitare internaționale la acești civili, dar în principiu ajung ajutoarele umanitare duse de ucraineni. În Bahmut, mi s-a spus de către șefa centrului de colectare de ajutoare umanitare de acolo, că am fost primul străin care a adus aceste ajutoare, de la data la care Bahmutul a intrat sub asediu.

Oficial, eram al doilea străin sosit cu ajutoare umanitare, după o organizație poloneză care livrase când Bahmutul nu era sub asediu.

În ceea ce privește imaginea vieții de acolo, as asocia-o cu Cernobîl. Este un oraș pustiu, dezolant, gri, ras de către artileria rusească. Oamenii trăiesc în beciuri. Nu au apă, curent, lumină.

Când Irina, șefa centrului de aprovizionare, ne-a făcut lista cu articolele de care era nevoie, m-am mirat că erau trecute pe listă mii de cutii de șervețele umede. Mi s-a explicat că oamenii de acolo așa se spală în lipsa apei. Imaginați-vă ce înseamnă să te speli cu șervețele umede timp de câteva luni! Bahmutul este sub asediu de aproape șase luni.

Care este viața de zi cu zi a oamenilor din orașele care nu sunt pe linia frontului, dar care sunt ținta bombardamentelor aeriene? Cum arată „normalitatea” din aceste orașe?

În Kiev, este destul de greu să se vorbească de normalitate, din momentul ce de 4-5 ori pe zi sună alarmele antiaeriene, iar oamenii trebuie să se adăpostească în subsoluri.

În schimb, în vestul Ucrainei normalitatea  din timpul zilei se apropie destul de mult de ceea ce numim noi normalitate. Seara însă, situația se schimbă foarte mult din punct de vedere al normalității pentru că nu există lumină stradală în nicio localitate.

Inițial, nu exista lumină din cauza economiei la electricitate, acum întunericul e cauzat de lipsa de curent electric produsă de bombardamente.

Precizați  într-una din relatările  de pe Facebook că pierderile Ucrainei în privința numărului de militari morți ar fi în jurul a 25.000-30.000 de soldați, până în prezent. Deși nu se știe care este numărul civililor morți din orașele recucerite de ucraineni, făceați observația că în Herson sunt descoperite gropi comune și dovezi ale deportării copiiilor în Rusia. Cine se ocupă de investigarea prezenței gropilor comune și a deportărilor forțate?

De investigațiile din teren în vederea identificării gropilor comune se ocupă echipe internaționale trimise de Tribunalul de la Haga. Alte echipe sunt mandatate de către Parlamentul European. Este posibil ca și România să fi trimis echipe care să investigheze crimele de război.

Nu se știe exact care este numărul civililor uciși din gropile comune, dar este posibil să se ridice la zeci de mii.

S-au descoperit gropi comune în Herson, după cum spuneați, dar cred că situația este posibil să fie mult mai gravă din acest punct de vedere în Mariupol.

Din imaginile satelitare, oferite de compania Maxar, se pot vedea hectare întregi de cimitire create după ce armata rusă a cucerit Azovstalul și a avut orașul sub control. Posibil ca acolo să se poată vorbi de genocid.

Cele mai importante declarații ale lui Radu Hossu

Rușii mobilizați în ultimele luni sunt complet nepregătiți.  Rusia nu va capitula, însă va fi învinsă pe teritoriul Ucrainei.

Negocierile de pace se pot face doar în momentul în care nu există niciun soldat rus în Ucraina.

Victoriile pe care ucrainenii le-au obținut au întărit pe zi ce trece starea lor de spirit.

Eu simt că fac ceva care care contează pentru oameni și care  pe mine mă împlinește.

Pentru Crimea, cred că există posibilitatea ca aceasta să aibă un statut special, adică să nu fie nici a Rusiei, dar nici a Ucrainei, să fie un teritoriu despre care să se rediscute peste un număr de ani.

---

Aproximativ 20% din teritoriul ucrainean se află sub ocupație rusească, potrivit declarațiilor recente ale unor oficiali americani. Făceați observația că armata rusă a intrat  în orașele din teritoriile ocupate folosind atacul indiscriminat asupra civililor.

Dacă ne aducem bine aminte, toate orașele mari, Harkov, Herson, Nicolaev, Odesa, Kiev, au fost atacate indiscriminat. Hersonul a cedat ușor pentru că este un oraș foarte greu de apărat.

Din acest motiv s-au retras și rușii din Herson, pentru că în momentul în care s-a strâns lanțul în jurul lor, nu aveau cum să îl apere și atunci au trecut pur și simplu Niprul pe partea cealaltă. În schimb, în celelalte părți, acolo unde armata rusească a  cucerit repede, a și fugit repede.

Sunt câteva victorii ale armatei ucrainene care i-au pus literalmente pe fugă pe ruși, în bătăliile pentru Kiev, Nicolaev, Harkov, pentru Odesa, unde lupta în sine nici nu a mai avut loc, tocmai pentru că ucrainenii erau atât de bine pregătiți.

Donbasul nu a fost cucerit, deși era unul din obiectivele prioritare ale Rusiei, iar acesta reprezintă o victorie pentru Ucraina.

Într-adevăr, nu toate teritoriile au fost eliberate, însă cred că ucrainenii le pregătesc o victorie rușilor în această iarnă și în niciun caz nu îi vor lăsa să se relaxeze.

În procentul de 20% de teritorii ocupate de armata rusă se află foarte multe sate și foarte mult teren gol, nu orașe mari, importante. Orașele importante de sub controlul rușilor sunt: Melitopol, Berdiansk și Mariupol, care a fost cucerit de ruși după o rezistență eroică a lucrătorilor de la Azovstal timp de 82 de zile, când li s-a dat ordin să se oprească din apărarea Mariupolului  pentru că își îndepliniseră obiectivul de a ține pe loc aproximativ 20 000 de soldați ruși care nu au putut fi deplasați pentru alte operațiuni.

Citește și: AUDIO | Daniel David, rectorul UBB Cluj: Vi se pare că mediul politic este unul intelectual, bine educat? Mie mi se pare că nu

Tactica pe care armata rusă o aplică acum, în contextul înfrângerilor din teren, este aceea de a pune presiune asupra populației civile pentru a determina slăbirea armatei ucrainene. Din punct de vedere militar, care crezi că va fi efectul acestei tactici?

Da, armata rusă a recunoscut, printr-unul din generalii ei că, într-adevăr, aceasta este tactica în acest moment, de a lovi infrastructura civilă pentru a slăbi moralul cetățenilor. După două luni și jumătate de stat în Ucraina, timp în care m-am întâlnit cu sute, poate chiar mii de soldați și de civili, vă spun că această strategie nu va funcționa, din contră, va avea efectul invers.

Îi va îndârji și mai tare pe ucraineni. Mă bucur că ceea ce afirm acum va rămâne scris, pentru că vom vorbi în primăvară, când timpul va dovedi că aceasta  a fost încă o greșeală de  tactică militară  a armatei ruse.

 În primăvară, vom vedea alte contraofensive ale ucrainenilor, mari și importante din punct de vedere strategic.

În perioada iernii, rușii vor fi ținuți la distanță de obiectivele lor. Moralul armatei ruse va scădea extraordinar de mult pentru că nu sunt la fel de bine echipati precum sunt ucrainenii.

Rușii mobilizați în ultimele luni sunt complet nepregătiți.  Rusia nu va capitula, însă va fi învinsă pe teritoriul Ucrainei.

Tactica pe care armata rusă o aplică acum  împotriva civililor are un efect în detrimentul Rusiei și la nivel politic, nu doar militar, pentru că ea duce la o coeziune a Vestului împotriva Rusiei, care condamnă acțiunile ei care  intră în categoria crimelor de război.

Luând în considerare faptul că atacarea țintită a infrastructurii civile ucrainene de către armata rusă intră în categoria crimelor de război, dar și dovada actelor de genocid, în urma descoperirii masacrelor și a gropilor comune din Butcha și Herson, credeți că Rusia ar putea fi catalogată oficial la nivel internațional ca stat terorist? Care vor fi consecințele unei astfel de catalogări din perspectiva negocierii păcii?

Nu există definiția de stat terorist în convențiile internaționale, există doar definiția de stat sponsor al terorismului. Așa cum spuneam, acum câteva zile, Parlamentul European a votat o rezoluție prin care Rusia este recunoscută ca stat sponsor al terorismului.

Negocierile de pace se pot face doar în momentul în care nu există niciun soldat rus în Ucraina.

Mai întâi trebuie îndeplinită această condiție, urmând a se vedea în ce fel comunitatea internațională se poate implica în negocieri, pentru a stabiliza situația în așa fel încât invazia din 24 februarie să nu se mai repete.

Practicile Rusiei în acest război sunt practici teroriste. Eu am fotografii din  satele și din localitățile prin care am fost, pe care nu le-am făcut încă publice, în care apar grădinițe și școli bombardate.

Sper să nu fi fost copii acolo, pentru că este ceva înspăimântător să te gândești că este posibil să fi fost copii înăuntru. Să ne aducem aminte de bombardarea teatrului din Mariupol.

Acolo, deși era scris mare „Copii”, cât să se vadă din cer, întocmai pentru ca aviația rusă să nu bombardeze acel teatru, au murit aproape 600 de oameni, printre care mulți copii.

Care este moralul trupelor ucrainene după cele 9 luni de război și cât de mult se simte oboseala în rândul armatei ucrainene, ținând cont de disproportia numerică față de  trupele rusești?

Moralul trupelor ucrainene este unul ridicat pentru că în cele 9 luni de război s-a plecat de la premise ca: „Există mari șanse să pierdem!”, „Există mari șanse să rezistăm!” și s-a ajuns la „Există mari șanse să câștigăm!”.

Victoriile pe care ucrainenii le-au obținut au întărit pe zi ce trece starea lor de spirit.

Mi-aș dori ca oamenii să  se întrebe, de pildă,  de ce nu a picat Svatove sau Kremina, care sunt două orașe strategice în noul front Lugansk și înțeleagă  faptul că lucrurile nu se întâmplă de la o zi pe alta și că se fac pregătiri înainte de o acțiune militară.

Acțiunea de contraofensivă se face după o pregătire temeinică care implică tăierea liniilor de comunicații ale rușilor, blocarea aprovizionarilor etc.

Cât de importantă este  posibilitatea menținerii comunicării prin intermediul Starlink pentru moralul soldaților ucraineni, dar și al populației civile?

Comunicare prin Starlink este foarte importantă pentru că soldații pot vorbi cu familiile lor. Eu am stat cu echipa lui Misha, soldatul româno-ucrainean, și am văzut că soldații vorbeau în fiecare seară cu soțiile, părinții, copii, prietenii lor și se bucurau de suport moral.

Acești militari mi-au spus că citesc inclusiv postările și comentariile oamenilor la postările mele de pe Facebook, folosind traducerea online. Așa văd că nu sunt doar ucrainenii cei care îi susțin, ci există o comunitate internațională care e alături de ei, indiferent că este vorba de români, polonezi, cehi, americani etc.

Acest lucru este foarte important pentru că ei își dau seama că nu luptă doar pentru familie și pentru țară, ci și pentru niște valori comune, împărtășite de alte țări care îi susțin. Asta le dă un boost de motivație, dacă mă pot exprima așa.

Știrile despre ceea ce se întâmplă în alte părți ale frontului ajung la ei tot prin Starlink, prin sistemul integrat ale armatei ucrainene. In zonele eliberate, de exemplu în sate, de multe ori  Garda Teritorială care are câte un starlink se duce în mijlocul satului, sau într-o anumită zonă din sat, anunță populatia că va da drumul la starlink, iar localnicii se adună în jurul starlink-ului și vorbesc cu rudele care sunt refugiate prin vestul Ucrainei sau prin alte țări. Deci armata, ajută activ cetățenii pentru a le menține o stare de spirit bună.

Acum 5 luni făceati observația că 86% dintre ucraineni erau favorabili continuării luptelor militare până la redobândirea tuturor teritoriilor pierdute, inclusive a Crimeii.

În contextul evoluției recente a războiului, crezi că ucrainenii mai susțin acest proiect sau ar fi dispuși să renunțe le unele teritorii pentru o eventuală pace?

Nu am văzut un nou sondaj, însă nu cred că această stare de spirit nu s-a schimbat.

Pentru Crimea, cred că există posibilitatea ca aceasta să aibă un statut special, adică să nu fie nici a Rusiei, dar nici a Ucrainei, să fie un teritoriu despre care să se rediscute peste un număr de ani.

Totusi, situația în privința Crimeii depinde de conducătorul trupelor ucrainene, pentru că, daca Valeri Zalujni va decide că va lua Crimeea înapoi ca teritoriu, cel mai probabil va reuși să o obțină.

Sunteți în România acum pentru câteva zile, însă urmează să vă reîntoarceți foarte curând pe frontul din Ucraina. Nu vă e teamă de pericolele de acolo?

Îmi dau seama că risc foarte mult. Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Au picat bombe la 70 de metri de mine. Dusterul meu, donat pentru această documentare de către o companie de închirieri automobile, este găurit de o bombă.

Totuși, eu simt că fac ceva care care contează pentru oameni și care  pe mine mă împlinește.

Eu nu i-am întâlnit  pe mulți dintre oamenii la care ajung ajutoarele umanitare pentru ca multe dintre aceste ajutoare sunt preluate de Garda Teritorială sau de centrele de colectare, însă știu că ei există.

Sunt oameni ca noi, ca mine, ca tine, care suferă. Este vorba de o suferință inimaginabilă pentru noi. Doar când ajungi acolo, conștientizezi cât de groaznică este situația acelor oameni.

Rusofililor din România le-as dori să se ducă doar trei zile acolo unde m-am dus eu și cred că și-ar schimba radical părerea despre acest război.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Radu Hossu, cu autovehiculele donate ucrainenilor. Foto Arhiva personală