Ruleta lui Macron. Franța a intrat direct în furtuna politică după victoria Reuniunii Naționale (RN, dreapta radicală) în alegerile europene. Președintele Emmanuel Macron a anunțat imediat dizolvarea Adunării Naționale și alegeri anticipate pentru 30 iunie și 7 iulie.
Unde va merge Franța?
Mai întâi de toate, există o șansă foarte mare ca tabăra prezidențială, grupată în jurul formațiunii Renașterea, să piardă alegerile.
În lumea politică și de media din Franța se vorbește intens despre un sondaj – nepublicat – potrivit căruia RN, partidul Marinei Le Pen și a impetuosului Jordan Bardella, ar putea obține majoritatea.
Dreapta radicală ar ajunge la Palatul Matignon pentru prima dată în istoria celei de-a cincea republici și, pentru președintele Macron ar urma trei ani de coabitare, timp în care ar pierde controlul asupra politicii interne, dar și-ar păstra atribuțiile în domeniile politicii externe și apărării.
Dar avea Emmanuel Macron altă soluție?
El nu face acum decât să pună Franța în fața propriei alegeri: dorește în continuare să aducă dreapta radicală la guvernare sau alegerile europene au fost doar vârful valului de contestare a politicilor prezidențiale?
În ziarul Italian La Repubblica, filosoful Bernard-Henri Lévy aplaudă decizia de a convoca alegeri anticipate:
„Macron are dreptate. (…) Confruntat cu această victorie zdrobitoare, au existat doar două poziții pe care le putea adopta: fie o poziție de struț, fie să se confrunte deschis cu situația. (…)
Citește și: Noël Bernard, mentorul meu
Dizolvarea parlamentului este, așadar, încadrată ca o întrebare către o Franță îndoielnică și dezorientată: chiar vrei cu adevărat ceea ce îți dorești?
Îți dorești cu adevărat acești idioți utili ai Rusiei incompetenți, iresponsabili, acești demagogi, acești foști militanti fasciști, acești xenofobi, acești moștenitori ai unui partid care pretinde că și-a schimbat poziția față de problema existențială a antisemitismului în același mod în care ți-ai putea schimba pantofii?
Chiar ați intrat în cabinele de vot ale Republicii să spuneți: vreau să trăiesc o perioadă iliberală, reacționară, rasistă?” (Sursa: Eurotopics).
„Oamenii obosiți de incompetența și nepăsarea lui Macron știu ce pierd, dar nu și ce câștigă”, cum comentează săptămânalul britanic The Spectator, pentru care RN rămâne un partid „profund eșuat” din punct de vedere economic.
Așadar, ce poate să urmeze?
Franța se poate trezi din mahmureală și decide că, după ce l-a lovit drastic pe Emmanuel Macron și a dat o palmă elitei pariziene, este cazul să așeze lucrurile la locul lor și să nu lase guvernarea în mâinile extremei. Sau nu.
Caz în care există două mari posibilități.
Prima: venit la guvernare, partidul Marinei Le Pen va căuta să se „normalizeze”, lăsând la o parte limbajul radical care l-a propulsat în sferele înalte ale politicii.
Precedente există. Cel mai cunoscut este, desigur, cel al Georgiei Meloni. Odată venită la conducerea consiliului de miniștri italian, a abandonat discursul anti-UE, a abordat o atitudine pro-atlantistă, s-a situat ferm de partea Ucrainei și a mainstream-ului european.
În Țările de Jos, liderul Partidului Libertății, impetuosul Geert Wilders, a făcut compromisuri majore și a renunțat la toate promisiunile electorale radicale, pentru a putea aduna în jurul formațiunii sale o coaliție de guvernare.
De partea sa, Reuniunea Națională a lăsat și ea la o parte îndemnurile la „Exit”-urile din zona euro sau din Uniunea Europeană.
Acestea au ținut-o ani de zile în izolare și au generat reticențe în rândul unor largi categorii de votanți. De asemenea, Marine le Pen încearcă că facă uitate și vechile legături financiare cu Rusia, nuanțându-și discursul după declanșarea războiului de agresiune.
Rămân însă în discursul dreptei radicale franceze idei precum reintroducerea frontierelor în interiorul UE (fără a ține seama de consecințele catastrofale asupra economiei și comerțului).
Iar liderul RN Jordan Bardella a vorbit în nenumărate rânduri despre faptul că Franța „își vrea banii înapoi”, cu referire la contribuția la bugetul Uniunii Europene. Totuși, Franța rămâne cel mai mare beneficiar al Politicii Agricole Comune, aspect pe care liderii RN par să-l uite.
Dar, desigur, și aceste excese pot fi făcute uitate, la fel ca antisemitismul, pro-rusismul sau agnajamentul pentru părăsirea UE.
Citește și: După alegeri, patru tendințe și un potențial pericol
Pragmatismul este o condiție fundamentală pentru o guvernare stabilă și eficientă, iar deținerea, pentru prima dată, a răspunderii pentru gesturi, declarații și fapte este de natură să potolească multe radicalisme.
Dar ce vor spune, în acest caz, suporterii din nucleul dur al RN? Nu vor demasca ei „trădarea”? Nu vor căuta ei forme de expresie politică și mai dure?
Există însă și o a doua variantă.
Nimic nu garantează că, în cazul ajungerii la putere, RN se va „normaliza”. În definitiv, ungurul Viktor Orban nu a făcut-o. Pe zi ce trece, devine mai radical și mai obstrucționist față de UE și Alianța Atlantică, pe măsură ce devine mai deschis către Rusia și China.
Întrebarea este dacă societatea franceză va accepta așa ceva. Sau, dacă nu cumva, francezii se vor lecui, după trei ani în care au văzut ce înseamnă cu adevărat radicalismul la guvernare.
Poate că acesta este și ruleta lui Macron. Un pariu riscant, ca o ultimă bilă aruncată pe roată.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
