Prin „Modernism Mitic”, Westwood Gallery NYC a realizat o retrospectivă a sculptorului Constantin Antonovici (1911-2002), născut în România, curatoriată de James Cavello. Este vorba despre o expoziţie de paisprezece sculpturi din anii 1940-1970 (marmură, metal, lemn) precum şi documente din Arhiva Antonovici care dezvăluie o viaţă dedicată artei, potrivit Revistei Sinteza.
Expoziția este deschisă în perioada 30 octombrie – 23 decembrie, 2021 și face parte din seria de evenimente dedicate patrimoniilor artistice redescoperite, ca parte a programului galeriei, şi este în colaborare cu Galeria Gertrude Stein, o galerie istorică de artă contemporană din New York City.
Antonovici s-a impus ca artist începând cu anii 1930, când era încă student la Academia de Arte Frumoase din Iași, România, perioadă în care a sculptat altare în lemn pentru două dintre bisericile locale. Curând, priceperea sa de sculptor în lemn a fost recunoscută la concursuri.
Tulburările războiului din anii 1940 l-au dus la o schimbare de perspectivă în sculptură, îndepărtându-se de formele tradiționale spre forme inovatoare inspirate de natură. Începând cu anii 1950, Antonovici s-a dezvoltat într-un sculptor modernist postsincronic, influențat constant de copilăria sa din Neamț, România, o zonă cunoscută pentru cele mai multe mănăstiri din lume pe kilometru pătrat.
Sculpturile sale sunt forme rafinate, sintetice, reduse la atributele lor esențiale, și sunt ancorate atât în folclor, cât și în tradiția modernității.
Complexitatea unei bufnițe
Timp de peste treizeci de ani, Antonovici a explorat complexitatea bufniței, exemplificată prin câteva sculpturi expuse în această expoziție: este inclusă şi una dintre primele sale sculpturi ale acestui subiect, o bufniță din bronz (1942), cu trăsături recognoscibile, care poate fi comparată cu o bufniță regală monolitică din marmură din 1975, unde doar ochii și formă elegantă pot fi recunoscute. Sculpturile sunt documentate în cartea din 1976, „Constantin Antonovici: Sculptor de bufnițe” (….
Război și închisoare
Antonovici a studiat ulterior tehnicile de sculptură în lemn în Tirol (1945-47), apoi s-a mutat la Paris, unde l-a cunoscut în cele din urmă pe Brâncuşi.
Brâncuşi, care nu dorea neapărat să cunoască alţi artişti tineri, a ajuns să-l accepte pe Antonovici ca asistent de atelier între 1947-1951. Munca în atelierul lui Brâncuşi din Impasse Ronsin 11 i-a schimbat sculptorului viziunea asupra vieţii şi artei; a avut, de asemenea, oportunitatea de a continua să-şi realizeze propriile sculpturi în această perioadă de patru ani (în 1950 şi 1951 (…).
Brâncuşi cerea perfecţiunea de la orice artist onorat să lucreze în atelierul său, iar Antonovici s-a dovedit demn de Maestru.
Cei doi împărtășeau faptul că au crescut amândoi în mediul rural din România, precum şi viziunea lor mistică asupra naturii legată de folclor. Brâncuși l-a învățat pe Antonovici să forjeze și să îşi facă unelte de sculptură, care erau mai bune și mai durabile decât cele cumpărate. Antonovici scria despre Brâncuşi: „Creează ca un Dumnezeu. Comandă ca un rege. Lucrează ca un sclav.”
Articolul integral, în Revista Sinteza!
Citște și: Județul în care pragul sărăciei a trecut de 20 la mie (presshub.ro)
