„În cabaretul globalizării, statul se arată ca o striperiță care se dezbracă încet-încet până când rămâne doar cu lenjeria minimă: forța represivă”. (subcomandantul Marcos)
(Notă importantă: acest interviu este pur imaginar. Niciun fost căpitan, fost primar, fost președinte, fost lider al unui partid fost parlamentar nu a fost rănit în acest cursul acestui interviu.)
Am venit prea devreme, mă gândesc. Nu sunt decât eu și Piratul. Oamenii de litere întârzie, ca de obicei. Jovial, domnul Băsescu mă servește cu o țuiculiță… „luați, că e slăbuță, de-a noastră de aici din sud”. De rușine, iau. Îmi pun pe biroul de nuc cele două cărți de la subraț și, înainte să gust, admir un pic galbenul țuicii bătrâne.
– La noi aici în sud, nu e ca în nord. Acolo se mănâncă multa grăsime și au nevoie de ceva să-i ardă pe gât. În ciuda a ceea ce zic ei, noi sudiștii suntem mai rafinați. Țuiculița e așa, ca un fel de aperol, are gust, are aromă, pișcă doar un pic cât să-ți crească apetitul, nu e spirt ca pălinca. Poți să o și bei toată ziua dacă vrei, nu te pune jos. Dacă nu vă place, vă dau un Jack Daniels.
Un gust de lemn de dud, stejar, un pic amărui și cavernos, dar cu o urmă delicioasă de pară la sfârșit, îmi inundă papilele gustative. Băselu’ se pricepe.
– Cea mai bună țuică. Am o sursă la Constanța, are niște pufoaice de marinari, glumi domnul Băsescu. Cu cărțile astea ce faceți, mi le-ați adus cadou? Mai bine-mi făceați un rezumat. Am un nepot care mai citește.
– Păi… credeam că m-ați invitat la o seară literară și-am adus și eu niste cărți. Suntem intelectuali…
– Nah, ziceați că vreți să discutăm despre globalizare, treburi. Și numai seara am timp, literal. Așa i-am zis secretarei dar cine știe cum a ajuns la dvs.
– E bine oricum, vă mulțumesc că m-ați primit.
Din biroul vecin, secretara ne aduse un platou cu afumături literale. Și câteva brânzeturi franțuzești, biscuiți nemțești, struguri de prin Turcia probabil, că tot vorbim de globalizare.
– Deci domnule Băsescu, declarați într-un interviu la un moment dat că s-ar putea să vedem sfârșitul globalizării. Cu toate schimbările din ultima vreme, mai credeți asta?
– Ce-am zis… e încă foarte adevărat … atunci era legat de Covid. Când a început în primăvară tragedia, ne-a lovit criza ventilatoarelor. Nu e vorba că noi românii, nu puteam cumpăra ventilatoare, e vorba că nici țările alea bogate, italienii, americanii, nu puteau cumpăra. Pai, unde e globalizarea când ai nevoie de ea? Să vă mai povestesc… că ventilatoare erau. Chinezii le făceau pe bandă rulantă. Rușii n-aveau probleme, mai trimiteau și în Serbia. Elvețienii aveau deja provizii și de ventilatoare, ca și de orice altceva. Păi elvețienii, când a lovit criza, nu au avut probleme să închidă granițele. Aveau inclusiv 15000 de tone de cafea în rezerva națională. Nu mai vorbim de sute de mii de tone de faină, zeci de mii de tone de zahăr, ulei și alte esențiale. Aveau inclusiv 400000 de tone de mâncare pentru vaci. Unii n-aveau prin supermarket ștergătoare de dosuleț și alții aveau mâncare de rezervă și pentru vaci.
Cât de tare se băteau China și India cu pumnul în piept pentru globalizare în 2019, să nu le bage Trump taxe, etc.? Păi, în martie 2020, ei care produceau cea mai mare parte din medicamente pentru toată planeta, ce-au făcut? Au interzis exportul de hydroxychloroquine, care părea esențial la momentul ăla pentru Covid. China a sufocat imediat exportul de produse esențiale – 81 din 102 companii licențiate să exporte teste, măști, combinezoane, ventilatoare și termometre în UE au fost descalificate de China, li s-a luat licența de export. Păi de ce să exporți ceva ce ție iți poate fi necesar? Nu mai e cum ziceau economiștii ăia vechi: o țară are ventilatoare, o țară combinezoane, și fac comerț între ele. Păi ca germanu’ să-și facă un ventilator, îi trebuiau părți din vreo 10 țări, care toate opriseră exportul. Cât a fost bine, globalizarea a mers. Cum a apărut o problemă, s-a stricat lanțul de aprovizionare. Părți esențiale pentru industrii, sănătate, etc. Totul s-a blocat.
– Bine, criza va trece ca orice altceva. Sunt vaccinuri, or să ajungă și pe la noi. Mai bine că mai tărziu, că tocmai avem timp să vedem dacă sunt efecte secundare.
– Chiar dacă trece criza, povestea globalizării a cam răsuflat.
– Nu vor continua țările să facă comerț ca înainte? Să-și folosească avantajele naturale?
David Ricardo, unul dintre părinții economiei moderne, explica deja din secolul nouăsprezece cum funcționează o piață internațională liberă și de ce e bună pentru toată lumea. Avantajul competitiv al unei țări vine din „factorii din dotare”. Adică o țară bogată în teren agricol va avea un avantaj să exporte produse agricole. Țările cu populație mare (și săracă) vor avea un avantaj în a exporta produse care necesită multă muncă umană. Și țările bogate în capital vor exporta capital sau vor investi în mașini industriale mai scumpe și mai complicate.
– Globalizarea are învingătorii și luzerii ei. Păi într-o țară bogată agricol, fermierii mari vor beneficia. Dar și mulți pierd. Ce ne facem cu cei ce pierd, micii fermieri, micile fabrici, micile magazine, etc. care sunt înghițite de lanțurile mari, multinaționale cu sedii în paradisuri fiscale?
– Bine, dar dacă o țară câștigă foarte mult din avantajul ei competitiv, nu trebuie ca și guvernul, din taxe, să îi protejeze și pe cei ce pierd, pe loseri, cum îi numiți dumneavoastră? Adică pur și simplu pui taxe mai mari pe câștigătorii globalizării și redistribui acești bani către cei care pierd din globalizare. Dacă într-o țară nu se întâmplă asta, nu e vina globalizării… E vina guvernului, a liderilor politici.
– De fapt, nu taxele și tratatele comerciale sunt problema, ci mobilitatea capitalului și a producției. Ca statul să compenseze micile fabrici care sunt canibalizate de competiția externă, de marii producători, el ar trebui să taxeze undeva. Pai dacă taxează mai mult fabricile de success, fabricile mari, ele pur și simplu își mută producția. E chiar invers: din dorința de creștere și pentru a crea joburi, un guvern va oferi motivații financiare și de alte feluri pentru marile firme. Pur și simplu nu va avea bani să compenseze pierzătorii.
Nu prea auzim de pierzătorii globalizării la Davos sau prin Wall Street Journal. Nici lanțurile mari de media nu prea vorbesc despre asta. Auzim mai mult de ei când ies vestele galbene să se bată cu Macron. Se miră unii cum apar trumpismul și aur-ismul, de ce în alte părți se dă foc la oraș și apar conflicte rasiale, etnice, etc. Asta se întâmplă pentru că pierzătorii globalizării nu au voce. Dar numărul lor este în creștere. Chiar și pentru România, când vorbim de diasporă de exemplu, vorbim de inginerul român de la Adobe, dar nu prea vorbim de cel care muncește la negru. Pai ăștia doi votează și gândesc diferit. Adobe-istul o să voteze cu USR/Plus, care acum targetează tinerii intelectuali, elita. Dar omul din construcții, din ferme, care și-a lăsat familia acasă ca să muncească pe 700 de euro în Anglia, pentru ăla cine vorbește? La fel și muncitorul englez, care nu e fericit că vine cineva din afară, un român să zicem, și acceptă un salariu mai mic. Îl înțelegem și pe român, și pe englez…
– Până la urmă, și acest grup o să-și facă o voce politică și o să-i fie respectate viziunea și nevoile…
– Păi ce putere o să aibă această voce? 10%? Nu e suficient. Partidele mari încă se gândesc doar la nevoile unor elite, fie ele financiare sau intelectuale. Încet, încet, începem să vorbim de un fenomen global al „vestelor galbene” – oameni care ies în stradă și se luptă cu forțele de ordine pentru lucruri care nici n-ar trebui discutate, ar trebui să le fie oferite în mod direct. Chiar e nevoie să ne batem cu forțele de ordine pentru protecția climatului – nu toți trăim pe planeta asta? Marii beneficiari ai globalizării, complacenti pe la Davos, au renunțat să mai asculte vocea omului mic, al pierzătorului globalizării. Și când acesta iese în strada să își ceară drepturile – multe absolut normale – ce primește? Bastonul de cauciuc. Represiune – bătăi și magazine arse în Franța, bătăi și magazine arse în SUA, etc. În termeni reali, ajustați la inflație, muncitorul din SUA sau din Franța are o putere de cumpărare dramatic mai mică decât în 1975. Muncitorii din Anglia de ce au vrut Brexit? În schimb, ne-am ales cu baroni globali gen Tim Cook, Zuckerberg sau Bezos.
Mai luăm o gură de țuică, o brânzică.
– Păi deci, dacă globalizarea a răsuflat, se termină, încotro mergem? Se închid granițele, dispare comerțul mare internațional?
– Jeana nu e moartă. Jeana se transformă, zise Piratul. Atacăm noi globalizarea, dar să nu uitam și părțile bune – tot mai multe țări au alegeri libere. Rolul femeii în societate a crescut peste tot în lume. Mult mai mulți copii au acces la educație, la tehnologie. Mai multe boli au fost eradicate la nivel global. Globalizarea a schimbat felul în care trăim, cum mâncam, cum ne îmbracăm, la ce știri ne uităm, unde ne ducem în concediu…
– Deci beneficiile astea rămân?
– În mare parte, da. Trebuie să ne dăm seama că unele țări au reușit să distribuie beneficiile globalizării la întreaga populație, să ridice țara cu totul. Uitați-vă la Olanda de exemplu, una dintre cele mai egalitare țări Europene. Și uitați-vă, în schimb, la America sau Rusia – ăștia n-au reușit să distribuie beneficiile globalizării la toate clasele sociale, 1% a luat tot, și din cauza asta li se pare că globalizarea e greșită – și au și convins întreaga lume de treaba asta, ceea ce a întors valul.
– Atunci… nu se schimba cu totul. Dar?
– Până acum aveam o lume conectată prin economie și geografie. Acum se trece încet încet la o colaborare bazată pe valori. Valorile încep să bată creșterea PIB. Uite, de exemplu, internetul – China ia o perspectivă politică pe internet cu cenzură și control, și în același timp e foarte agresivă pe dezvoltare tehnologică. Pentru Europa în schimb, internetul înseamnă dreptul la o viață privată, libertate de exprimare. Clar că acest lucru va duce la rupturi bazate pe valori. Uitați-vă la noile grupuri care apar: Singapore, Elveția, UAE – ăștia sunt planificatorii strategici, microputerile geopolitice. Scoția, Irlanda, Noua Zelandă s-au grupat din perspectiva unei creșteri economice curate. Au un program comun de bunăstare economica și curățenie ecologică. China face gașcă cu Pakistan și Sri Lanka – două țări mai confuze, care nu-și dau seama că vor ceda o parte din puterea și independența lor strategică. Etiopia, Nigeria, Bangladesh, Mexico, Brazilia – deși, geografic, peste tot au cam aceleași valori și nevoi. Kenya și Indonezia au drumul lor separat…
– Nu credeți că China își bagă degetele în Africa?
– Ba da. Nu degetele, are mâna băgată până la cot. Are șmecheria „împrumuturilor concesionare” – adică dă bani împrumut și, dacă o țară nu poate plăti, trebuie să le facă concesii. China le construiește un port, autostrăzi – și, daca nu pot plăti, China le preia – încet-încet te trezești că China are de fapt controlul asupra infrastructurii tale… Pierzi infrastructura, pierzi țara.
– Și pe la noi?
– Păi… și pe la noi? Păi vedeți deja că Ungaria și Polonia au devenit un cal troian rusesc, cu alte valori decât restul Uniunii. La un moment dat vor trebui să aleagă dacă rămân sau pleacă din Uniune.
– În România zic…
– România e și ea în mijlocul valului. Am beneficiat mult de pe urma Europei, mai ales prin faptul că ne ajută să ne vindecăm de cancerul furtului. Prezența americană ne ajută mult. Suntem pe creștere. Vrem-nu-vrem, foarte mult pentru viitorul unei țări contează demografia – asta influențează PIB-ul și mișcarea banilor. E un lucru pe termen lung, dar aproape categoric țările cu o demografie tânără vor prelua încet-încet puterea economică și geopolitică. E un fapt istoric – dacă nu avem grijă să ne menținem ca număr și să ne întinerim demografic, nu vom face față. Vedeți deja că țari precum Franța, Germania, Anglia, Canada, dar și SUA, trăiesc din transfuzii de sânge tânăr, cum s-ar zice – invită imigranți încontinuu pentru că altfel ar fi jale. Dar imigranții aduc alte valori… și acum valorile au devenit importante. Noi trebuie să facem copii… și să-i educăm, să-i creștem cum trebuie.
Interesantă discuția. Îmi iau cărțile la subraț și o iau spre casă. Se lasă încet-încet seara literală, peste discuții, covid, globalizare. Poate și peste pirați, dacă nu învață de la Jeana.
