Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat, joi, contractul de execuţie a Spitalului Pediatric Monobloc, care va fi construit printr-o investiţie în valoare de peste 970 de milioane de lei, informează Agerpres.
„A fost semnat contractul de execuţie a celei mai moderne unităţi spitaliceşti din România. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a semnat joi, 13 martie a.c., contractul privind lucrările de construire a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc”, se arată într-o informare de presă transmisă joi, de CJ Cluj.
Potrivit sursei citate, contractul a fost atribuit, la finalul procedurii legale de licitaţie, asocierii Bog’art – Ccn Altyapi Yatirimlari Ve Inşaat Anonim Şikreti – Uti Construction and Facility Management – Dacorum Grup – D.Z. Medicale – Terratest Geotehnic S.A., liderul asocierii fiind Bog’art S.R.L.
Citește și: SNSPA a decis nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace
„Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluţie, de către o autoritate publică din România, va fi construit în cartierul clujean Borhanci şi va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga ţară. Unitatea cu profil regional, care va constitui şi un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelenţă clinică şi ştiinţifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg şi complex de servicii medicale destinate micilor pacienţi”, se mai arată în informarea CJ Cluj.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi şi 30 de paturi aferente serviciului ATI.
„Vestea bună pe care o dăm clujenilor este aceea că intrăm în etapele de execuţie pentru edificarea celui mai modern spital pediatric din ţară, o prioritate absolută a forului administrativ judeţean şi cel mai important proiect al Clujului în domeniul sănătăţii. Facem tot ceea ce ţine de noi pentru ca acest proiect unic în administraţia locală să devină realitate într-un timp cât mai scurt, în beneficiul micilor pacienţi, al cadrelor medicale şi al întregii comunităţi”, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicatul menţionat.
Valoarea contractului este de 970.011.238,95 lei, fără TVA.
Citește și: Primarul din Caracal, „împăratul” Doldurea, acuzat de colaborare cu Securitatea
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa imagine: Consiliul Județean Cluj)