Sabina Fati este câștigătoarea premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2024 | VIDEO

Data:

Jurnalista și scriitoarea Sabina Fati este câștigătoarea premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2024, acordat de Fundația „Ana Blandiana & Romulus Rusan” și Fundația „Spandugino”.

Distincția, instituită în 2022, premiază cărțile apărute în limba română în cursul anului precedent, precum și cele mai valoroase contribuții la păstrarea și reconstruirea memoriei istorice recente.

Sabina Fati a fost premiată pentru cartea Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, apărută la editura Humanitas.

Ceremonia de decernare a premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2024 a avut loc vineri, în sala de conferințe a reprezentanței Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din București.

Pentru ediția din acest an a premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2024, juriul a selectat zece titluri:

Petre Mihai Băcan – Bilet de ieșire. Memorii, Vremea;

Mirel Bănică – Între două lumi. Monahismul ortodox și modernitatea, Polirom;

Codruț Constantinescu – Pasager prin amintiri, Polirom;

Traian Dobrinescu – Siberia de la capătul drumului, Cartea Românească;

Sabina Fati – Cine râvnește la Gurile Dunării? O călătorie pe timp de război în Delta extinsă: Transnistria, Ucraina, Basarabia, România, Humanitas;

Andrei Gorzo – Ce am învățat de la Graham Green. O istorie de familie, Polirom;

Stere Gulea – Scrisoare către nepoatele mele. Însemnările unui regizor, Humanitas;

Ruxandra Hurezean – Călătorie în miezul vieții. Portrete, comunități, istorii, povești dintr-o lume în mișcare, Humanitas;

Dumitru Lițu – Suflet interzis, Fundația Culturală Memoria;

Carmen Uscatu – Anul în care nu am murit, Humanitas.

Membrii juriului au fost: Mihai Zamfir (președinte), Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, George Ardeleanu, Cristian Pătrășconiu, Paul Marinescu.

Citește și: Sabina Fati recomandă: „De la Ciuma lui Caragea la holera Balcanică” – o lecție a istoriei despre epidemii și carantine

„Sabina Fati ne spune povestea de azi a Gurilor Dunării, ca să ne explice cum și de ce vrea Rusia să distrugă Uniunea Europeană. Iar în poveste intră drone iraniene picate pe malul ucrainean, care opresc bacul dintre Isaccea și Orlivka, leprozeria din Tichilești și cazacii zaporojeni din Delta Dunării, Kilia lui Ștefan cel Mare și Gogol, caviarul din Sfântu Gheorghe și scopiții ajunși birjari la București, Îngerul istoriei descris de Walter Benjamin, dar și Putin, ca și tot felul de alte personaje, locuri și ambiții din preajma noastră. Sabina Fati a mers pe teren în Transnistria, Ucraina, Basarabia și România, ca să înțeleagă de la cei care trăiesc la Gurile Dunării ce viitor ne așteaptă. Jurnalul acestei călătorii e o mărturie scrisă alert, cuprinzând date istorice expuse pe înțelesul unui public larg și cu patosul unei apărătoare a demnității oamenilor din Est, care iubesc libertatea și n-ar vrea să trăiască iarăși sub ruși“, spune despre cartea Sabinei Fati profesorul Cristian Preda.

Sabina Fati scrie analize și comentarii pentru Deutsche Welle. A condus departamentul românesc al Radio Free Europe/Radio Liberty și a fost redactor‑șef adjunct la România liberă. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. A mai scris: Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi: Kurdistan, Irak, Anatolia, Armenia, Humanitas, București, 2022, Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime‑time, Humanitas, București, 2016; Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15 000 km, 2500 de ani de istorie, Humanitas, Bucureşti, 2015; Transilvania, o provincie în căutarea unui centru: Centru şi periferie în discursul elitelor politice din Transilvania, 1892–1918, 2007; a participat cu analize în mai multe volume colective.

Citește și: Cinema Fără Bariere: O inițiativă europeană

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Memoria ca formă de justiţie – Memorialul Sighet la București)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related

Cinema Fără Bariere: O Inițiativă Europeană  

Un eveniment inedit face încă un pas spre incluziune:...

Teatru – Carmen Lidia Vidu, de la visare la marea schimbare

De curând, la Teatrul Masca, din București, a avut...