Cine va câștiga în războiul dintre profesori și guvernanți? Nu se știe. Dar știm deja cine sunt victimele: circa 300.000 de copii care nu-și pot susține examenele pentru care au muncit și pentru care au emoții. Merită să ne sacrificăm copiii?
Vineri, RFI România a publicat povestea șefului de promoție de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, Theodor Bulacovschi. El este somat de Universitatea din Pennsylvania să trimită foile matricole. A aplicat la 25 de universități din SUA, iar zece l-au acceptat.
Alte șase l-au anunțat că este pe lista de așteptare. Problema lui este că documentele nu-i pot fi furnizate de către sistemul de educație din România. Motivul: greva profesorilor. Riscă acum să nu mai poată să-și atingă visul pentru care a muncit din greu ani de-a rândul. Se află în situația de a pierde totul.
Tânărul Theodor Bulacovschi este doar un vârf al aisbergului, povestea sa este mai vizibilă datorită excelenței sale. Dincolo de povestea sa, însă, există numeroase alte destine, poate banale, dar zdrobite într-o bătălie cu care nu au nimic în comun.
Sunt circa 300.000 de absolvenți al claselor a VIII-a și a XII-a care astăzi nu știu ce se va întâmpla cu viitorul lor. Vor mai da anul acesta evaluările naționale și bacalaureatul? Și daca da, când? În iulie, în august, în septembrie?
Acești copii, împreună cu familiile lor, înseamnă un număr de circa un milion de oameni, cetățeni ai României, ale căror vieți și planuri sunt astăzi puse pe poziție de așteptare de greva cadrelor didactice.
Impresia este că ei au devenit scuturi vii într-un război care nu este al lor. Profesorii le spun copiilor: mergeți la guvernanți! Guvernanții le spun copiilor: mergeți la profesori! Unde să se ducă, până la urmă, acești 300.000 de copii?
S-au pregătit, în ultimii ani, să-și dea examene hotărâtoare pentru destinele lor. Au muncit și au așteptat cu emoție zilele examenelor. Lângă ei, părinții au investit emoții și bani de meditații – că ăsta-i sistemul românesc de educație, de când îl știm.
Paranteză: în zilele grevei, industria meditațiilor duduie. Paranteză închisă.
Astăzi, cu toții , copii și părinți, vor să afle ce li se va întâmpla în următoarele săptămâni. Profesorii aflați în grevă îi aruncă în curtea guvernanților. Guvernanții îi aruncă în cârca profesorilor greviști. Fiecare dintre părți vrea să-i folosească în lupta sa contra celeilalte.
Iar realitatea amară este că nimănui nu-i pasă de soarta acestor 300.000 de copii. Nici profesorilor, nici guvernanților.
Acești 300.000 de copii sunt ostatici în mâinile unora sau altora. Ei pot fi sacrificați pentru ca una dintre părți să-și atingă scopul. Copiii nu contează. Ei sunt victime colaterale – că așa e la război, după cum cinic se pronunța la RFI România o profesoară din Iași.
Pragmatic vorbind, situația acestor 300.000 de copii este următoarea: ei au muncit în acești pentru a-și pregăti examenele, le-au așteptat cu emoție. Așteaptă să le susțină, pentru a pleca apoi în vacanță. Viața e simplă. Toți am fost copii. Toți am așteptat vacanța de vară. Au oamenii mari dreptul să le-o distrugă?
Cine are dreptul să prelungească așteptarea plină de emoție a acestor copii pentru o săptămână sau două, pentru o lună sau două?
Președintele Iohannis și guvernul Ciucă au răspuns lamentabil cererilor profesorilor. Aceștia din urmă, nervoși și radicalizați, sunt gata să calce în picioare destinele a 300.000 de copii.
Treziți-vă, oameni mari, niște copii nevinovați așteaptă soluții de la voi!
Urmăriți PressHUB și pe Google News!