„Istoria dovedește că toate dictaturile, toate formele de guvernare autoritare sunt trecătoare. Numai sistemele democratice nu sunt tranzitorii.” (Vladimir Putin… dictator)
Țarul alcoolist în chiloți
Clătinându-se, dar roșu la față și energic, bătrânul îi sperie pe cei doi trecători care mergeau spre casă. Poate n-ar fi fost o priveliște așa neobișnuită dacă, în vântul din Septembrie 1994 din Washington DC, bătrânul nu ar fi purtat doar o pereche de chiloți. Un taxi vru să oprească la semnele lui, dar, văzându-l de aproape, șoferul luă o decizie executivă și plecă. „Vreau pizza! Vreau o pizza.”, strigă bețivul, înainte ca un Chevy Suburban, lung și negru ca un dric rusesc, să se oprească și să îl salte. Uneori, marele suflet rus are nevoie de aer și spațiu…
Boris Yeltsin, venit în acel an în vizită din alte locuri unde bătea vântul rece, mai ales prin supermarketuri, a înțeles repede că America era cu mult înaintea Imperiului Soviet prăbușit. Poate gândul că este parte dintr-o generație de sacrificiu, la fel ca oamenii de vârsta lui din fostele țări comuniste, l-a împins către alcoolism. A încercat să umple magazinele cu mâncare, să corecteze abuzurile noilor capitaliști, dar economia, despre care știa prea puțin, nu iartă. Inflație gigantică, grupări criminale acaparând resursele, privatizări criminale, goana după aur a unei mâini de oameni care nu se dădeau înapoi de la nimic pentru a deveni oligarhi și miliardari l-au făcut să para o marionetă. „Închide ochii și mergi înainte”, a zis Yeltsin o perioadă. Tranziția… e tranzitorie…
Când țarul rus nu mai e temut… Hienele serviciilor rusești, care ascultă doar de o mână autoritară, au început să mârâie pe sub răsuflare și au mușcat în 1999, când Boris și-a luat ochii de pe sceptru, doborât de bolile depresiei, alcoolism și probleme la inimă. Aveau să treacă câțiva ani până ce societatea civilă rusă, după ce intial a răsuflat ușurată că a scapăt de un clown bețiv care o făcea de râs internațional, să se prindă că libertățile civile câștigate în era Yeltsin se sufocau încet-încet, acoperite ironic de un val de patriotism de tip nou.
Proiectul Putin
Fără strălucirea de actori a președinților americani, dar cu mersul legănat de judoka, Putin a apărut aproape de nicăieri – ca spion, nicăieriul îi era obișnuință, banalitatea costumul de supraviețuire. În prima zi ca președinte, neaccidental prima zi a mileniului, 1 Ianuarie 2000, le-a spus soldaților în uniforme de paradă impecabile: „Voi restaura onoarea și demnitatea Rusiei”. Într-adevăr, cu o Rusie slăbită în timp ce economia înflorea în SUA, Bill Clinton lărgise Nato, Uniunea Europeana începuse și ea să prindă formă, și bombardarea Serbiei de către americani fusese o palmă pentru elita rusă. Și americanii nu aveau să se oprească acolo – Ucraina e noul pas de lărgire al sferei de influență, și Washingtonul trimite sume importante de bani și suport logistic în alegerile ucrainiene din 2004. Cum ar reacționa oare americanii dacă rușii ar interveni în alegerile canadiene? În August 2008, când Georgia încearcă să se alăture Nato, Putin pornește tancurile si le trimite să ajute la „repararea căilor ferate” in Abkhazia.
În 2009, Hillary Clinton, strategul și omul cu sânge rece de facto al familiei Clinton, devine secretar de stat. Faimoasă pentru că la prima ei vizită în Rusia a vomitat în limuzină, era numită oficial pentru a reface relația între țări – dar neoficial, politica expansionistă americană era în plin entuziasm. Hillary era unul dintre stategii majori ai expansiunii, susținând inclusiv războiul din Irak sau intervenția din Libia, și numele familiei Clinton era legat îndeaproape de războiul din fosta Iugoslavie: „Nu e nici o îndoială că Nato își va ține ușile deschise pentru noi membri”, zicea Hillary Clinton în 2010.
Dovada a venit în 2011, când străzile înghețate ale Moscovei s-au umplut de oameni furioși cerând capul lui Putin – poate cea mai mare amenințare directă la adresa puterii noului țar. În spatele protestatarilor, Clinton trimitea semnale de susținere a unui nou regim democratic. Pentru Putin, departamentul de stat condus de doamna Clinton devenise o țintă mai importantă decât CIA. Un țar furios, după ce câștigă alegerile în 2012, Putin își asmute hienele, timorate timp de 20 de ani, să acționeze internațional. Hillary Clinton vopsește Ucraina în portocaliu, și Vladimir Putin răspunde și ia peninsula din Crimeea. Pedepsește frații din Ukraina cu brutalitate la Donbas, făcând peste 10,000 de victime. Când SUA încearcă să elimine familia Assad, mercenarii ruși restabilesc ordinea și fac de rușine alianța vestica în Siria. Până la următoarele alegeri, hackerii ruși trec liniștiți de firewall-ul american și umilesc pe unul dintre cei doi candidați principali – ne-întâmplător… doar pe Clinton. Nu a ajutat-o nici faptul că și-a pus informațiile sensibile pe serverul personal, temându-se că serverele guvernului nu mai sunt 100% protejate. Serviciile secrete rusești domină media socială americană semănând zâzanie și făcându-i pe americani să-și pună întrebari legate de libertatea de a vorbi. Fonduri rusești alimentează taberele extremiste și de stânga și de dreapta. Revolte violente, motivate rasial, răsar in mai multe orașe – ținta principală: poliția. Și când doamna Clinton pierde – de necrezut pentru americani după ce condusese în toate sondajele – duma rusă explodează în aplauze și îl felicita călduros pe noul președinte, cunoscut în Rusia pentru chefurile de pomină cu supermodele Miss Universe și perversiuni aurii. Epopeea Clinton luase sfârșit.
Toiagul bătrânului Biden
Cu Trump părăsind anevoios Casa Albă, după ce distrăsese atenția de la Rusia pornind un război comercial cu China, democrații americani vorbesc despre o normalizare a relațiilor cu Rusia. „Normalizare”. Absolut întâmplător, la doar câteva zile străzile Moscovei se umplu iar de protestatari cerând plecarea crudului țar – nu-i așa că 2021 seamăna puțin cu 2011?
Urmașul democrat al doamnei Clinton, de data asta cu access deplin la butoane, e pus pe treabă și foarte eficient, în ciuda vârstei. E timpul americanilor să ceară „payback”, și Biden e binecunoscut la Kremlin: în 2011, susținuse public că Putin nu mai trebuie să candideze la preșidenție și că actul său e nefericit pentru Rusia. Noul președinte american are și de ce să fie supărat: rușii au devenit maeștri pe două fronturi importante, dezinformare și atacuri cibernetice, cu efecte majore de creare a unor probleme sociale – America e divizată și protestele violente tot mai dese. Efectele interferenței străine au fost mai mici în 2020, când în sfârșit giganții social media americani au fost forțați să acționeze și să limiteze eforturile de manipulare străină, Facebook și Twitter închizând mii de conturi și grupuri. Prea târziu pentru Marea Britanie care se rupe de Uniunea Europeana cu un pic de ajutor de la Cambridge Analytica și Rusia. După lecția din 2016 și Brexit, Biden a fost foarte clar că orice încercare de interferență în alegeri va însemna sancțiuni internaționale, confiscarea de bunuri, răspunsuri cibernetice și expunerea corupției. Amenințarea nu mai e de neglijat pentru o Rusie încovoiată de prețul petrolului, și hackerii americani nu sunt cu nimic mai prejos decât rușii – în 2016 au reușit să instaleze viruși în sistemul de electricitate rus, echivalent cu plantarea unor bombe controlate de la distanță. Mai mult de atât, populația Rusiei începe să fie nemulțumită, după ce prețul pâinii s-a scumpit cu 20% și zahărul s-a scumpit cu 65% în 2020.
Când lucrurile păreau pe calea cea bună în toamna americană, scandalul SolarWinds zguduie vestul. Un grup de hackeri de elită reușesc să se infiltreze în mii de firme și instituții americane – incluzând sistemele clasificate ale armatei și ale NSA, Departamentul de Stat, Homeland Security. Infiltrarea a durat mai bine de nouă luni. Nici macar nu ne mai mirăm că Rusia a apărut cu vaccinul Covid aproape în același timp cu vesticii – deși nu au facilitați de cercetare nici măcar comparabile în domeniul sănătății. Rusia a negat firește implicarea, dar multipli oficiali americani au declarat, sub protecția anonimatului, că SVR, serviciul de informații externe rusesc, este arhitectul atacului.
Putin nu era la prima insultă gravă în 2020. Unitatea 29155, o secțiune brutală din GRU, trecuse deja la asasinate în serie, după ce în 2016 încercase o lovitură de stat în Muntenegru și asasinarea lui Sergei Skripal în 2018. Însă de data asta, cu o America slăbită și Trump ascunzând praful sub preș, Unitatea 29155 începe să trimită sume mari de bani în Afganistan. Obiectivul? Plata pe cap/om – ucizi un american, iei bani (10,000-100,000 dolari pe asasinat). Început în 2019, programul e descoperit de americani abia în 2020, când arestează accidental intermediarul de plați și își dau seama că numărul de militari asasinați se dublase începând din vara lui 2019. Trump eșuează în a răspunde, tipic, dar candidatul prezidențial la acea dată, Joe Biden, promite că dacă va fi ales „Vladimir Putin vă fi confruntat și vom impune costuri serioase pentru Rusia”.
Navalny, miracolul sufletului rus
Și Navalny? Navalny e un miracol al sufletului rus, și ca orice revoluționar care se respectă, știe bine închisorile pe care le frecventează încă din 2011. După ce candidează la primăria Moscovei în 2013, primind 27% din voturi după numărătoarea „oficială”, primește rapid o condamnare cu suspendare de cinci ani pentru o presupusă fraudă. La fel e avertizat și în 2014, tot cu o sentință suspendată – dar… Putin îi pune fratele în pușcărie timp de trei ani și jumătate. În 2017, un radical pro-Putin îi aruncă vopsea în ochi. În 2019, după alegerile de la consiliul Moscovei, Navalny e spitalizat temporar suspect de otrăvire – oficial o reacție alergică la o substanță necunoscută. Agenția sa anti-corupție e pusă pe lista neagră în 2019, fiind declarată „agentură străină” – deși nu a putut nimeni demonstra că a primit bani din afara Rusiei.
În 2020, Navalny supraviețuiește unei otrăviri cu novichok, aparent pentru că agenții FSB i-au pus prea mult, otrava a acționat prea brutal și simptomele au obligat aterizarea rapidă a avionului și internarea în spital. Ne-am obișnuit cu Rusia lui Putin – 24 de jurnaliști morți sau dispăruți, Litvinenko bea un ceai cu Polonium 210 la Londra în 2006, Anna Politkovkaya și Boris Nemtsov sunt împușcati în centrul Moscovei în 2006 si 2015, Vladimir Kara-Murza, coordinatorul organizației lui Mikhail Khodorkovksy suferă de un „blocaj renal” în 2015, și activistul Pyotr Verzilov, care condusese protestele unei galerii contra Putin e tratat pentru otrăvire imediat în acel an.
Spitalul nu îl sperie: de acolo Alexei Navalny colaborează cu jurnaliști și investighează atacul, înșelând vigilența unui agent FSB care admite complotul în mod deschis la telefon, crezând că vorbește cu un superior ierarhic. În ciuda amenințărilor, Navalny se întoarce la Moscova unde e arestat imediat. Acuzația? A încălcat termenii eliberării condiționate și probabil a primit instrucțiuni de la CIA în timp ce se afla în Germania. Din închisoare, Navalny dă publicității un documentar de două ore despre corupția lui Putin și un castel/domeniu/oraș făcut din banii furați, peste 1 miliard de dolari. O nimica comparativ cu averea reală a lui Putin de peste 40 miliarde de dolari, după estimarea Forbes. Nu apăruse numele Putin și în scandalul „Panama Papers”? Când protestatarii ies în stradă deși în unele orașe rusești temperatura e de -40 grade, din noul său birou din Washington, Biden dă instrucțiuni ca ambasadele americane să ajute, oficialii departamentului de stat american condamnând public acțiunile represive și cerând oficial eliberarea martirului. Ambasada americană publică orarul protestelor.
Daca Navalny moare, presa și guvernele democrate din vest vor lua foc, și revoltele din Rusia ar putea deveni de nestăpânit. Daca îl lasă să trăiască, Navalny rămâne centrul rezistenței, dinăuntrul sau dinafara închisorii. Tensiunea SUA-Rusia nu a fost niciodată atât de crescută in ultimii 30 de ani, și în ciuda celor 3500 de arestați, protestul riscă să se extindă și în statele satelit rusești, cu Belarus primul pe listă, unde Lukasenko este deja contestat de populație. Dar să vedem cum mută pe tabla de șah maestrul Putin. Ceasul e pornit, dar jocul e unul de durată…e greu să joci șah contra rușilor, și vântul bate rece…
