Salariatul de la stat cu cel mai mare venit din Iaşi. Mai mult decât preşedintele şi premierul la un loc

Data:

Directorul general al ApaVital a câştigat anul trecut o medie lunară de 34.000 de lei, în creştere evidentă faţă de anul anterior. Este un venit mult peste cel al preşedintelui şi al premierului României la un loc. Cei doi câştigă, fiecare, circa 14.000 de lei pe lună. Nici administratorii ApaVital n-o duc tocmai rău. Șefii ApaVital şi-au publicat declaraţiile de avere : ce găsim în acestea ?

Cel mai bine plătit şef al unei societăţi ieşene cu capital integral de stat este directorul general al ApaVital SA. Consiliul Judeţean Iaşi deţine peste 99 la sută din acţiunile societăţii, dar nu şi controlul asupra ei – care se exercită în mod egal împreună cu alte peste 100 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, dar şi din Neamţ, Botoşani şi Vaslui, în cadrul Asociaţiei Regionale a Serviciilor de Apă Canal Iaşi.

Mihail Doruş, directorul general al societăţii de apă, a raportat un venit pe anul trecut în această funcţie de 407 mii lei, comparativ cu 376 de mii în 2020. Cu tot cu alte surse proprii (chirii), venitul pe 2021 s-a ridicat la 490 de mii de lei. Venitul soţiei, angajată la aceeaşi societate, a urcat venitul total al familiei la peste 550 de mii de lei.

Proprietăţile imobiliare au rămas aceleaşi ca anul trecut (un teren de 1,9 ha dat în arendă la Timişeşti, o locuinţă şi două spaţii de producţie), la fel şi cele două autoturisme, iar în conturi se află cu aproximativ 135 de mii echivalent lei mai mult decât cu un an înainte: adică 780.000 lei.

Directori de o mie de lei pe zi

Câte o mie de lei pe zi au câştigat anul trecut directorul tehnic, Ştefan-Andi Dumitraş, directorul economic al ApaVital, Gabriela Masalagiu, şi directorul operaţional, Ion Mihăilescu. Faţă de 2020, directorul tehnic şi-a micşorat ansamblul auto de vacanţă, renunţând la rulotă şi rămânând doar cu autoturismul Honda. Pentru Ştefan Dumitraş, eficienţa activităţii a însemnat mai mult decât dublarea salariului (150 de mii în 2020), rezultatul regăsindu-se într-o contribuţie de 100 de mii de lei la un fond de pensii.

Şi pentru directorul economic anul trecut a fost unul cât se poate de fructuos, venitul crescând de mai mult de două ori. Gabriela Masalagiu este singurul director al societăţii de apă care nu deţine o locuinţă pe numele său, iar, de anul trecut, nici maşină. Singurul cont în bancă a crescut în schimb de 4 ori, până la 300 de mii de lei.

Directorul operaţional este singurul din conducerea ApaVital care rostogoleşte două credite bancare grele, în sumă iniţială de aproximativ 450 de mii de lei.

În fine, al cincilea director din echipa de conducere a societăţii de apă, cel comercial, a câştigat numai 980 de lei în fiecare zi a anului trecut. Romeo Casian avea în 2020 al doilea salariu ca mărime după cel al directorului general, 180 de mii de lei. Anul trecut, acest venit s-a dublat, iar conturile bancare au crescut cu 40 la sută, până la 290 de mii de lei.

Toţi administratorii sunt egali: 4.500 de lei pe lună în medie, fiecare

Nici preşedintele Consiliului de Administraţie nu avea maşină, până anul trecut când şi-a luat un Volvo XC vechi din 2012. Ca profesor la Universitatea Tehnică, Alexandru Sălceanu a raportat un venit anual similar celui din 2020, 161 de mii de lei. În schimb, ca preşedinte al CA al ApaVital, indemnizaţia a crescut cu peste 25 la sută: 54 de mii de lei anul trecut faţă de 41 de mii în total în 2020, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu: „până acum o săptămână eram un om respectat, acum sunt omul negru”  |Digi24

Cătălin Cîrstoiu: „până acum o săptămână eram un om...

Noi achiziții pentru creșterea securității României | Monitorul de Cluj

Noi achiziții pentru creșterea securității României, în contextul creșterii...