Salariul mediu a crescut în România. În ce domeniu se câștigă cel mai bine în țară

Data:

spot_img

Câştigul salarial mediu net a fost, în iunie, de 3.977 lei, mai mare cu 49 de lei (+1,2%), faţă de valoarea consemnată în luna precedentă, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta a avut valoarea de 6.413 lei, în iunie anul curent, cu 55 lei (+0,9%) mai mare decât în luna mai 2022.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) – 9.331 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 2.186 lei.

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, indicele câştigului salarial real a fost 97,6% în luna iunie 2022, respectiv 100,4% comparativ cu luna mai a acestui an. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2022.

Care este motivul fluctuațiilor câștigurilor salariale?

„În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei”, menţionează INS.

Potrivit sursei citate, în luna iunie a acestui an, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat aplicării prevederilor legale privind unele măsuri fiscale conform cărora unele categorii de salariaţii beneficiază de prevederi speciale în ceea ce priveşte impozitul, contribuţia la asigurări sociale şi contribuţia la asigurări sociale de sănătate, scrie MONITORUL DE CLUJ.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Beneficiile apartenenței României la UE. Fonduri europene primite | Aktual24

Beneficiile apartenenței României la UE, prin prisma accesării fondurilor...

După eșecul electoral, Ciolacu mizează pe TikTok: viața personală în prim-plan | Aktual24

După eșecul electoral, Ciolacu mizează pe TikTok. Președintele PSD...

„Trei kilometri până la capătul lumii”, filmul propus de România la Oscar, a fost prezentat la Tulcea

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de...