Salvată din Afganistan: Drama unei judoka afgane care a fost ajutată de comunitatea internațională a judoului să evadeze din Kabul

Data:

Linna, o judoka din Afganistan, fostă atletă și acum antrenoare a multor sportivi, inclusiv sute de femei și fete tinere, a reușit să fugă din Kabul datorită intervenției concertate a Federației internaționale de Judo (IJF), condusă de bihoreanul Marius Vizer, a federației și autorităților germane, precum și a membrilor familiei judoului mondial. Ei fuseseră alertați asupra situației sportivei, devenită disperată în țara căzută pradă regimului taliban, ce se opune oricărei forme de emancipare a femeilor.

„Confirmarea a a venit sâmbătă dimineață, 21 august. Linna este în siguranță!”, a anunțat duminică site-ul oficial al IJF.

La doar câteva minute după aterizarea în Germania, Linna s-a declarat total epuizată, dar liniștită că se află acum într-un loc sigur: „A trebuit să fug din Kabul. În mulțimea din jurul aeroportului, mi-am pierdut pantofii și a trebuit să umblu desculță. Erau împușcături de jur împrejur. A trebuit să-mi părăsesc țara pentru că eram în pericol iminent de moarte. Am încercat din greu și iată că am reușit”, a spus antrenoarea.

Potrivit IJF, Linna a fost o persoană activă, care nu se temea să încalce codurile și cutumele locale pentru a permite femeilor să aibă acces la educație și la sport și, printre altele, la judo, dar de luni de zile și înainte de ofensiva talibanilor, ea lansase apeluri de ajutor. Când regimul democrat a căzut în cele din urmă, viața ei a fost complet răsturnată. A rămâne în Afganistan, având în vedere angajamentul ei față de emanciparea femeilor, devenea sinonim cu punerea vieții sale în pericol.

Citește articolul integral în Bihoreanul

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași | Ziarul de Iași

În sfârșit, încep lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași,...

Motiv de laudă pentru PNL Brăila: 111 PSD-iști au devenit liberali peste noapte | DE BRĂILA

Motiv de laudă pentru PNL Brăila: 111 PSD-iști au...

Documentul secret al Kremlinului: prima dovadă a războiului hibrid planificat de Moscova?

Documentul secret al Kremlinului, dezvăluit de cotidianul american The...