Salvaţi Copiii România condamnă eliminarea bursei de merit pentru clasa a V-a şi a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural

Data:

Eliminarea bursei sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate va agrava abandonul şcolar, avertizează organizația Salvaţi Copiii România, care solicită restabilirea dreptului la educaţie pentru copiii vulnerabili.

Salvaţi Copiii România condamnă eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a şi a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, decise de Ministerul Educaţiei în 7 septembrie, în condiţiile în care inechitatea sistemului de educaţie şi abandonul şcolar au devenit cronice, în lipsa unor măsuri integrate de reducere a lui. Potrivit organizației, abandonul şcolar a rămas neschimbat în ultimii 10 ani – 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar şi gimnazial şi 14.381 din învăţământul liceal, au abandonat şcoala în 2019/2020.

Salvaţi Copiii România atrage atenția că România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârşitul anului 2020. Organizaţia Salvaţi Copiii România a transmis Ministerului Educaţiei, în luna iulie, un document prin care recomandă reintroducerea bursei de studiu, revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor şcolare prin HG, stabilirea unitară, la nivel naţional, a criteriilor de acordare a burselor şcolare, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităţilor publice locale sau a unităţilor de învăţământ de a stabili criterii specifice şi introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii.

„Ţinând cont de fenomenul extins al neparticipării şcolare în raport cu populaţia şcolară – 286.150 de copii între 7 şi 17 ani erau în afara şcolii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aprox. 2.500.000 de copii de vârstă şcolară – Salvaţi Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educaţiei Naţionale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităţilor sociale şi teritoriale şi la asigurarea unui climat şcolar pozitiv pentru învăţare, necesare pentru reuşita şcolară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor şi comunităţilor în care aceştia trăiesc”, a transmis organizația.

Citește și: EXCLUSIV Cui aparțin firmele de consultanță care s-au îmbogățit din actele pentru proiecte PNRR

Salvați Copiii România avertizează că modificarea sistemului de acordare a burselor introduce diferenţe problematice şi discriminatorii în acordarea şi în finanţarea acestora, fiind prioritizate bursele de excelenţă, cu riscul de a adânci inechităţile din sistemul de educaţie.

„Un aspect cu care nu suntem de acord este eliminarea burselor de studiu din legislaţia actuală, al căror rol esenţial este de a stimula interesul elevilor pentru învăţare şi care, conform criteriilor, se acordă elevilor care au media generală minimum 7,50 şi venitul/membru de familie cel mult egal cu salariul minim pe economie. De asemenea, stabilirea de către şcoli a cuantumurilor burselor fără menţionarea unor criterii stricte, neinterpretabile, cum va fi şi cazul bursei sociale, reprezintă o responsabilitate de elaborare de politici publice pe care legea nu o poate permite. În plus, în viitor, vom asista la valori diferite ale bursei sociale de la o unitate şcolară la alta, afectându-i preponderent pe elevii din localităţile sărace, cei care au, în fapt, mai multă nevoie de sprijin”, potrivit organizației.

Salvați Copiii România recomandă: reintroducerea bursei de studiu; revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor şcolare prin HG, cu obligaţia majorării acestora cel puţin cu rata inflaţiei şi a cuantumului şi numărului burselor prin hotărârea consiliului local; stabilirea unitară, la nivel naţional, a criteriilor de acordare a burselor şcolare s, prin Statutul elevului, fără posibilitatea autorităţilor publice locale sau a unităţilor de învăţământ de a stabili criterii specifice; acordarea din oficiu a burselor de performanţă (de merit); introducerea unor măsuri de respectare a confidenţialităţii acordării burselor sociale, pentru a evita riscurile de stigmatizare a elevilor beneficiari; instituirea prin lege a unor sancţiuni, sub formă de amenzi, pentru primarii care refuză să iniţieze proiect de hotărâre de consiliu local pentru aprobarea burselor elevilor şi pentru directorii care furnizează către autorităţilor locale liste inexacte de beneficiari ori care refuză să informeze elevii asupra dreptului de a îşi depune dosarul de bursă.

Citește și: Una dintre cele mai mari școli profesionale din Harghita, se modernizează cu bani europeni. Proiectul are întârzieri majore

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un pictor clujean expune la Bienala de la Veneția | Monitorul de Cluj

Un pictor clujean expune la Bienala de la Veneția....

Universitatea Babeş-Bolyai, parteneriat cu o universitate din Marea Britanie pentru programe de studii comune

În perioada 17-19 aprilie 2024, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a...

SUA vrea să trimită mai mulți consilieri militari Ucrainei | Aktual24

SUA vrea să trimită mai mulți consilieri militari Ucrainei,...