„Salvați Copiii” solicită renunțarea la diferența de vârstă de 5 ani de la care actul sexual cu un minor este considerat viol

Data:

spot_img

„Salvați Copiii” solicită reconsiderarea dispozițiilor din Codul Penal care incriminează actul sexual cu un minor sub 16 ani doar dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani, semnalând că aceasta creează condițiile abuzurilor sexuale.

„Salvați Copiii” solicită restabilirea diferenței maxime de vârstă de la 5 ani la 3 ani, pentru situațiile în care implicați în actele sexuale sunt doar minori, cu excluderea acestei cauze de impunitate dacă unul dintre parteneri este major.

Organizația atrage atenția, într-un comunicat remis joi presei, că prevederea care stipulează că actul sexual cu un minor care nu a împlinit 16 ani este considerat viol dacă diferența de vârstă depășește cinci ani, potrivit modificărilor aduse Codului Penal, „este excesivă și creează condițiile comiterii de abuzuri sexuale”.

Salvați Copiii solicită expres restabilirea diferenței maxime de vârstă de la 5 ani la 3 ani, doar pentru situațiile în care implicați în actele sexuale sunt exclusiv minori, cu excluderea acestei cauze de impunitate (diferența de vârstă între făptuitor și minor) dacă unul dintre parteneri este major.

Citește și Judecătorul Cristi Danileț, despre modificarea din Codul penal privind consimțământul sexual: „Din text reiese că e un fel de invitație la viol”

Lipsa de protecție a minorilor între 16 și 18 ani împotriva relațiilor sexuale consensuale

Organizația mai arată că o altă problemă gravă a modificărilor aduse este lipsa de protecție a minorilor între 16 și 18 ani împotriva relațiilor sexuale consensuale comise de un membru de familie sau de o persoană care conviețuiește cu minorul, de o persoană care avea obligații de îngrijire, ocrotire, educare ori de pază față de minor, comise în scopul producerii de materiale pornografice ori dacă acestea au avut ca urmare vătămarea corporală sau au pus în pericol viața minorului în orice alt mod etc.

„Cauza de impunitate introdusă în 2009, în Codul Penal, ca urmare a propunerii Salvați Copiii, prevedea doar o diferență maximă de 3 ani. În Italia, Austria, Elveția, unele state americane etc., diferența e stabilită la 3 ani, în altele, precum Canada, la 2 ani.

În prezent, această diferență a fost majorată la 5 ani și este luată în considerare pentru câteva infracțiuni care se referă la abuz sexual asupra unui minor sub 16 ani, comise fără acte de constrângere și care nu corespund niciuneia dintre situațiile agravante de la aliniatul 4, 5 sau 6”, se arată în comunicat.

Citește și: Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol. În ce condiții

Discernământul sexual al celor mai mari de 16 ani este prezumat în Codul Penal

Organizația subliniază că devine evident faptul că implicarea unui copil de 11-12 ani într-o relație sexuală cu un adolescent de 16-17 ani (așa cum va permite noua diferență de 5 ani), chiar fără niciun act de constrângere fizică ori morală, poate fi privită ca abuz ori exploatare sexuală. 

Această concluzie reiese din lipsa de discernământ sexual a copilului de 11 ani și prezența discernământului sexual a adolescenților mai mari de 16 ani. 

Discernământul sexual al celor mai mari de 16 ani este prezumat în Codul Penal, cu excepția situațiilor vulnerabile prevăzute la aliniatul 4, cazuri în care adolescentul beneficiază de protecția judiciară. Cu atât mai inacceptabilă devine situația în care apare un major între 18 și 20 de ani împliniți ca partener al unor copii între 13 și 15 ani care, potrivit legii, nu pot consimți la acte sexuale de orice natură. 

Continuarea, în G4Media!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO captură video Poliția Română

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste

După anularea alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, Facebook...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...