Scandal, rumoare, splendoare! Noua/veche descriere a lumii culturale de la noi. În doar două luni, spațiul public a avut parte de două scandaluri majore în sfera culturală. La nivel înalt. Elită. Privat și de Stat. Și, evident, a devenit interesantă abordarea lor publică.
Peste media din întreaga lume, indiferent de suport, plutește umbra lui Woodward și Bernstein. Toată lumea visează la acea descoperire/investigație/analiză/opinie care să schimbe paradigma. Realitatea e cam crudă. Cel puțin la noi. Altceva decât la nivel politic, nu se întâmplă nimic. Doar politicienii au suspendat un președinte, chiar de două ori, dar doar pentru că le amenința status quo-ul.
Presa, nicio o medalie de aur. Din contră. Tinichele. Dacă ne gândim chiar la recentele evenimente de la Sf. Pantelimon. Zdrăngăne, dar nu strălucesc. Din păcate, lumea nu se mai uită înapoi, iar cei care au emis sau, sub pretextul surselor, au împrăștiat, informații, dacă nu false, fără valoare științifică, nu mai sunt nici judecați, nici pedepsiți.
În presa americană în momentul în care se constată acest delict, ești interzis să-ți mai desfășori profesia pe teritoriul SUA. Mai fac o precizare necesară în context. Ești obligat să declari toate bunurile/serviciile primite peste $10. Aici trebuie văzută imaginea de ansamblu. Pe de-o parte publicația care își apără reputația, pe de altă parte, fiscul care consideră toate aceste avantaje venit, mai încasează niște bani. Iar furnizorul poate justifica scoaterea din gestiune și valoarea. Să nu se înțeleagă greșit. Există prețuri discount-ate pentru presă, cu discount substanțial. Ideea e că totul rămâne înregistrat, respectiv, fiscalizat.
Misterele Bookster
Rezumatul va puncta doar cronologia faptelor (mai pe larg am scris aici):
- 2013 începe să funcționeze Bookster. Bibliotecă cu caracter public, autorizată astfel.
- 2019 începe procesul, numit de mine culmea ridicolului și rușinii culturii românești, inițiat de Asociația Editorilor din România, AER (ironia joacă feste) și 10 edituri. Citiți aici.
- 2024 pentru practici anticoncurențiale câteva edituri și librării (care nu au fost parte în proces) primesc amenzi de la Consiliul Concurenței. Citește aici .
De-abia din acest moment, 2024, a început să se verse cerneală, pixeli, audio-video la greu. De ce? Pentru că, acum, nu mai era vorba de niște neica nimeni de la Bookster, ci de nume grele din cultură, devenite icoane pentru unii. Iar icoana nu trebuie atinsă nici cu floare. Curios pentru cine a urmărit fenomenul, pentru că finalul procesului pierdut de cartelul care l-a declanșat, nu prea l-a trâmbițat nimeni.
La vremea procesului, în general, au fost foarte puțini cei care au scris, mai mult s-a rostogolit pe bloguri subiectul. Nesemnificativ. Dar, odată cu apariția numelor de clickbait, toți au început să-și dea cu părerea.
Sigur, ar fi fost bine ca toate materialele să fi început cu o declarație de interese și de cunoștințe de specialitate a celui care scrie.
Eu am s-o fac. N-am folosit niciodată serviciile Bookster. Singura conexiune cu ei a fost vizuală. Am văzut, mai demult, în metrou, vreo trei tineri care citeau cărți cu abțibilduri Bookster. N-am primit de la edituri cărți gratuite pentru recenzii, nu am beneficiat de alte facilități în același scop.
Una din problemele presei românești, vreau să spun a scăderii încrederii în presă, este că nu știi cine îți scrie. Nu există declarație de interese, și chiar dacă ar exista, nu știu cât ar fi de sinceră. Repet, în SUA, de-aia e credibilă presa, de-aia a dărâmat președinți, pentru că omul e sigur că cine scrie e sursă de încredere. Are un check-in/out. Poate păcăli un timp, s-a mai întâmplat, dar a fost depistat și expulzat din comunitatea profesioniștilor.
Întorcându-ne la oile noastre, am constatat că au apărut declarații vituperante, războinice, oricum, de boicotare sigur. Nici nu e cel mai grav lucru, subiectivismul e de înțeles, mai ales când ți-a fost împroșcată icoana, ca ăia la muzeu când au stropit un van Gogh cu ketchup, parcă. Între noi fie vorba, băieții ăștia cu supe și sos tomat au dat naștere unui nou segment de vopseluri, deci, involuntar au dus la creșterea business-ului producătorilor (n-am ales întâmplător comparația). So did Bookster! N-am să insist cu explicațiile. Am făcut un MBA în UK, iar nenumăratele reușite pe piața de publishing, lansări de titluri de presă, cărți, relansări etc, îmi dau dreptul să vă spun că mă puteți crede pe cuvânt, cel puțin la nivelul la care îi credeți pe cei care înfierează Bookster și deplâng editurile amendate. Dar n-au exersat niciodată în business. N-au cărat munca și stresul. Sunt zeci de procente de noi cumpărători care, formându-și noul obicei al cititului prin Bookster (sunt și alții), au devenit cumpărători. Desigur, nu neapărat din librării, unde prețurile cărților sunt prohibitive pentru mulți, dar sigur sunt clienți de oferte și anticariate. Ca și mine.
În imagine, din datele publice, aveți evoluția cifrei de afaceri și profitul a doua edituri părți și în proces, și la amenzi. La bine și la rău. Din 2009 (de unde existau date publice), cifra de afaceri e în continuă creștere. Profitul așijderea. Sigur, editurile ar fi putut să se pună spate în spate și să organizeze un asemenea serviciu ca al lui Bookster. E și mișcare de marketing, ar fi fost un bun indicator pentru segmentare și previzionare tiraje.
Mă rog, nu îi învăț eu meserie free of charge. Dar pentru un asemenea serviciu trebuie să ai abilități pentru zona logistică. La fel ca pentru cea de librar. Librării pe care editurile și le-au înființat. Au demonstrat, însă, că sunt 0 (zero) la capitolul acesta. Pe pierdere. Unele edituri și le-au și desființat. Dacă nu cumva, în spatele pierderilor, nu stă altceva. O explicație ar fi că:
- Pentru a primi drepturi de publicare de la editurile de-afară ți se verifică bonitatea. Deci îți trebuie profit. Dar dacă e prea mare, îi dai statului bani mai mulți. Impozitul îl diminuezi prin transfer într-o firmă cu pierderi. Invers, dacă nu stai bine cu cifrele, jonglezi cu transferurile mutând pierderea în altă parte. Nu știm. Așa și multinaționalele sunt acuzate că își mută profiturile, dar deocamdată sunt cele mai mari plătitoare de astfel de impozite.
Tiparul!
Nu voi intra în aceleași supoziții de Piața Matache venite de la cei care au condus, în cel mai fericit caz, doar mașina personală. Că taxe, că drepturi de autor. Aș jigni omul de bun simț, dar aș insulta și pe cei care fac afaceri. Vorbesc de antreprenoriate. Acestea sunt căutate de toți cei care trăiesc de pe urma lor. Să ne înțelegem, ANAF e doar cea mai vizibilă instituție. O astfel de întreprindere, mai ales pentru cineva cu experiența fondatorilor, se știe că, dacă oamenii nu sunt cu toate actele și plățile în ordine sunt mâncați. Iar în condițiile începerii unui astfel de proces, trebuie să te gândești serios să închizi, să faci exit, pentru că te va afecta în totalitate. Închipuiți-vă 10 elefanți, cele 10 edituri + AER, care se urcă și joacă țonțoroiul pe tine. Bătrânica cu usturoiul a scăpat ieftin.
În mass-media, sunt doar excepțiile care au expus senin și imparțial situația.
În rest, toți au încercat, din prostie sau interes, să amestece lucrurile. Nu iau pe rând exemplele că, până la urmă, am văzut că au creat un trend (apar și pe căutări de tendințe). Depănau aceleași inepții cu alte titluri. Unii, am apreciat, puneau sursa de inspirație. Iar toate astea se rostogoleau prin rețelele sociale cu influencerii zilei, sau blogosfericii și vlogotalkerii care preiau nemestecat subiectele care produc trafic. Bravo lor, nimic de zis! Ăsta e business-ul lor. Să-și ia like-urile și banii advertiserilor. Nu aduc cărți în casele oamenilor, nici gogoși n-aduc.
La un moment dat, refuzând să cred că e vorba de atâta ignoranță, m-am gândit că e vorba de o agendă. Poate că exagerez. Un tipar e sigur. Cine are mai mulți urmăritori și emite ipoteze ca reale, solide, irefutabile, e, într-un fel, de cel care dă tonul.
Dar, în final, asta se citește:
- Bookster este sau nu este bibliotecă publică? Păi are aviz primit în urma controalelor și avizelor de la Biblioteca Națională și Ministerul Culturii. L-a primit înainte de a începe orice. E corect? E moral? Nu știm. Dar nicio editură nu s-a dus cu jalba în băț la MC. Sau înainte. Legea e din 96. Când au început procesul i-au chemat parte. Dar între 2013-2019, MC n-a fost deranjat. Nu s-a făcut niciun lobby în parlament. Nu s-a cerut ajutorul presei.
- Bookster nu plătește drepturi. A fost depus la dosarul cauzei, ajuns dosare, între timp, confirmările de la organismele de gestiune colectivă că drepturile au fost și sunt vărsate. Ba, mai mult, Bookster a reclamat că drepturile de autor la noi sunt mai mari ca afară. Nu trebuie să ne mire. Și cărțile sunt mai scumpe ca afară.
Acum nu știu cum are contractul Cărtărescu, dar să știți că dacă ar da drepturile la o editură străină, s-ar putea cărțile lui să coste mai puțin pe piața noastră pentru că nu includ costurile și royalties-urile traducerii. Și asta fără să-i fie afectate veniturile.
- S-a preluat, tendențios spun eu, cifra de afaceri și profit a unei firme, poreclită malițios „srl cultural”, sic!, care n-are nicio o legătură, nici cu procesul, nici cu fondatorii Bookster, nici cu amen(zile)da CC. Doar ca parte a brandului s-a preluat numele. Omul de presă știe că cifrele atrag. Nu mai contează ce scrii după. Aruncau cifrele srl-ului, după care precizau că, de fapt, n-are nicio legătură cu subiectul. E o fentă știută de profesioniști. Se învață la școală. Eu zic că înseamnă și altceva. Desconsiderarea totală a propriului public. Te bazezi pe el că e prost. Sau cum? Dar de-abia aici vine surpriza plăcută. Lumea nu s-a dus după fentă. În general, doar cei din anumite networking-uri au derivat subiectul în sensul dorit de creator.
- Comparațiile cu diverși streameri. Iarăși, fără a ști business-ul. De la Netflix la Spotify. Ca formulă de business este la fel. Abonament. Doar că ei nu au și costuri de transport. Nu fac livrări hard. Îți spun că urmărești gratis filmele, respectiv, asculți muzica. Netflixul are în plus costurile subtitrării. Și amândouă și pe cele tehnice. Și ei plătesc drepturi, și ei au scandaluri cu mari nume din showbiz că plătesc prea puțin. Pe zona cinematografică mai puțin, pentru că Netflix-ul, ca să facă față concurenței, a început să producă, să aibă propriile exclusivități. Se pare că nici asta nu mai funcționează și deja streamerii introduc publicitate. Însă, în timp ce veniturile din abonamente ale acestor rețele vin de la nivel planetar, sute de milioane de dolari/lună, Bookster se desfășura la nivel local, mai precis, București. Chiar și așa, și-au achitat obligațiile.
- Paradoxal, comportamentul editurilor (librăriile sunt subînțelese) e de „înțeles”, dar…, bănuiesc, că trebuiau doar trase de urechi. Adică, nu e bine ce-au făcut, dar ca în westernuri, trebuie să faci ceva, să-ți aperi…. ce cred ei că trebuie apărat.
- Partea lacrimogenă. Vaaai, săracele edituri! Cu media de profit de peste 10%. Nu sunt multe industrii care se pot lăuda cu asta. Dar de unde să știe ei? Noi citim, noi nu gândim. Editurile nici măcar din perioada pandemică, când clar le-a mers mai bine, n-au învățat nimic. Da, la sfârșitul zilei e un business. Sigur, cataloagele unor edituri pot fi mai prestigioase decât altele. Așa e și pe piața filmelor. Muzicii. Selecția, însă, nu face ca vreun business să fie peste lege. Practicile anti concurențiale sunt aceleași indiferent cine le face. Piața de carte, pe care toți o văd firavă, a ajuns așa din motivele create de edituri, inclusiv, în complicitate cu librăriile. Ei și-au făcut viața grea. Nu mai pot da vina nici pe editurile de stat. Nici nu și-au dat seama că singuri și-au distorsionat-o și și-au strâmtat-o. Nu niște pârliți de la Bookster.
- Unii încercau să explice că profitul e doar pe hârtie. Și? Cine o fi de vină, dacă ar fi așa?
- Persoana publică. Pe tot parcursul procesului, accesul la proces, declarațiile, interviurile au fost stopate!!! Ce să faci, dacă Udrea nu s-a ocupat de cărți, ar fi știut tot mapamondul! Ok. Am spus, au fost jurnaliști cu respect pentru proprii cititori cărora le-au furnizat informații cât au putut. Acum, odată cu amenzile, parcă a înnebunit lupul. În primul rând, n-am să înțeleg niciodată de ce a ieșit un filozof să răspundă pe teme strict juridice și economice. Directorul executiv, financiar, juridic unde erau? În vacanțe? Care a fost scopul? Atragerea atenției presei? A empatiei populare pentru jertfă? E foarte greu de apreciat. Cert este că s-au activat destui. Poate fac și o chetă. Însă, aceleași argumente poetice au fost aduse și în instanță. N-au folosit nici acolo la nimic. Fără calcule, fără dovezi, fără legislație. E ca și cum ai da-o în judecată pe Angelina Jolie că e prea frumoasă și nu-ți dă și ție din chestia asta.
- Cel mai grețos element al retoricii, după mine, a fost, însă, această jignire permanentă a românilor. Acea cifră de 42% analfabeți funcționali molfăită de peste 10 ani, învârtirea graficelor cu cărți (ne)citite de români, fără să se precizeze cum s-au colectat cifrele, ce reprezintă în fapt? În loc ca, aceeași, să facă niște calcule să vadă din salariu mediu pe economie, câte cărți poate cumpăra o familie cu doi/trei copii la prețurile oferite de edituri și să plătească și facturile la gaze? Cât de mare este piața secundară (revânzări individuale, cumpărări în grup, anticariate, grupuri închise de lectură, donații, biblioteci)? Etc. Apropos, în niciunul din materialele Avengerilor de canapea nu s-a precizat câte donații și biblioteci în rural a creat Bookster, oamenii de-acolo.
Editurile au eșuat. TOATE. Ce fac ele nu e business de carte, nu e niciun fel de business. E un joc de-a business-ul, ca în anii 90.
Românii nu au eșuat. Românii citesc, inclusiv direct originale pe kindle sau hard copy. Românii își fac networking-uri pentru a citi mai mult fără să renunțe la încălțările Nike. Și reușesc. Lângă cifrele alea pe care le rumegați de peste 10 ani, spuneți câți pleacă în fiecare an să studieze afară, începând cu școala generală. S-au prins că dacă rămân aici, devin ca voi. Pupă icoane și se plâng. Altceva nu mai există. Și nici nu va mai fi. În 2023 s-a înregistrat un număr record de plecări definitive din țară. Tineri. Ăia au citit ceva dacă au ajuns la această concluzie. Nu-i primesc ăia de proști. E mai ieftin să trăiască afară. Să citească. Să meargă la operă.
Era pe vremuri o întrebare, mi-o puneau cei de-afară când mă mai chemau pe la prezentări. Cum se face că în zona de publishing, media și carte, nu sunt prezenți marii investitori? Big Houses. Big Players. Practic, în afară de Ringier, dar care a venit din 92, restul a eșuat glorios. La edituri a fost identic. Răspunsul meu era același, și, da, e același și acum. „Să te ferești, că românul zice că le știe pe toate, dar ce e și mai grav, crede că le poate face pe toate”. Folosesc ghilimelele pentru că e preluată de la unul dintre cei mai mari oameni de afaceri. Pentru cine nu știe, gluma secolului acesta vine din distribuție. La privatizarea Rodipet (ce mai rămăsese din el), Hachette, cel mai mare distribuitor de presă european, a fost descalificat pentru lipsă de experiență!!!!! N-aveți nevoie de detalii. Știți cine. Pentru că firma a fost dată unor cetățeni arabi, fără nicio abilitatea în domeniu, care, ce să vezi, au falimentat-o.
Modelul nu era nou. În anii 90, când s-a licitat pentru platforma marină Marea Neagră, Royal Dutch Company (Shell), cel mai mare operator de platformă marină din lume, a fost descalificat pe lipsă de experiență. A câștigat o firmă înființată cu un an înainte, cu sediu la o căsuță poștală în Canada. Mai departe știți.
Și să nu uit, conform cutumei, unul din fondatori sigur e securist. Da, există și această aserțiune. N-aș fi crezut. Dar, ar fi putut, doar avea vreo 13 ani pe vremea împușcatului.
Pregătiți-vă, imediat mergem în loja operei (sic!)
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
