După scandalul de la Opera Națională București, din 2016, trebuie să recunosc că nu prea m-a mai interesat nimic de pe meleagurile noastre. Iar ce a urmat mi-a întărit decizia. Concursuri de management cu dedicație, sau interimate fără număr. Publicul a devenit inamicul numărul unu. Momentul acela mi-a produs un șoc perpetuu. De atitudinea de atunci a elitei culturale mi s-au spart timpanele de atâta liniște. Pentru excepții ți-ar fi de ajuns degetele de la o mână, și aia cu câteva degete amputate. Singurul nume sonor a fost Ion Caramitru. Da, reamintesc. Niciun oficial nu a prezentat încă scuzele celor jigniți în acel scandal. Publicul- în primul rând.
Presa a fost activă. Dar din motive diferite. Cei mai puțini au tratat subiectul din perspectiva „fugii de excelență”, șovinism, xenofobie etc. La polul opus, s-a tratat subiectul din perspectiva „noi nu ne vindem țara” și „ne apărăm valorile”. Nu revin, acum, pentru că povestea e lungă și am scris atunci, și nu numai eu (puteți citi aici , aici și aici). Ba, mai mult, parte din scandalul de atunci e încorporat în noul scandal de la Opera Națională București, instituție care se vrea, mai nou, și re-branduită.
Cronologie:
2013, se pornesc demersurile unificării Operetei cu ONB, intra și centrul „Tinerimea Română” (astăzi din nou în discuție). Cert este că prin demersurile angajaților ONB, aceeași ca cei de azi, prin 2016/2017, au anulat comasarea în instanță, pe motiv că nu e nicio legătură între misiunile, forma, cu atât mai puțin resursele instituțiilor în cauză. Dar. Pentru că am mai scris pe tema asta. Reamintesc că opereta e ușor diferită ca gen muzical, în rest, ABSOLUT tot are aceleași componente. În vest, opereta se face la operă. Ok, musicalul e divertisment. Dar nu numai. Nu intru în amănunte teoretice.
2024 Se revine cu un HG prin care se vrea o nouă comasare cu centrul „Tinerimea Română”, dar fără Operetă. Singura care ar fi avut vreo noimă, dacă era să ne punem pe unificări.
Gurile rele spun:
1. că această măsură ad-hoc, vine pe fondul câștigării procesului fostului manager și obligativitatea repunerii sale în funcție. Nu cred. Cred că e o manevră de pierdere de vreme și de bani. Actualul manager nu are cum să-și justifice managementul dezastru. Aruncând pe piață creșteri de vânzări de bilete de peste 100% provenite însă din musical și alte activități, FĂRĂ NICIO legătură cu opera, activitatea de bază. Sigur, angajații au primit salariile, nu vă impacientați, dar ei nu urcau pe scenă. Din contră, vânzarea biletelor la operă a regresat și în urma scumpirii prețului fără noimă, dar cu semnătura ministrului. A fost încă o stagiune cu o singură premieră de operă (ele figurează două, dar una e târâtă prin bugetul a două stagiuni), în timp ce milioanele date de stat pentru producții s-au băgat în musicaluri. Ultimul dintre ele un eșec răsunător. Asta în condițiile în care Ministerul finanțează și teatrul aflat de peste drum de Minister (nu știu dacă îl vede doamna ministru de pe fereastră) exact pentru operetă și musical. Chiar dacă ar fi așa, să revin la ce zic gurile rele, noua instituție trebuie să angajeze manager prin concurs. A, vreți să spuneți că „concursul e joi și postul e ocupat de marți”? Săracul, nea Tomiță, dacă ar știi că și acum are dreptate!
Pentru spectator nu e niciun câștig.
Ambele perioade manageriale s-au remarcat prin nimic. Sau, mai rău, prin flenduirea banilor pentru orice în afara operei și batjocorirea spectatorului. Am scris despre asta că m-am plictisit.
Singurul câștig pentru societate ar fi respectarea legislației indiferent de rang politic. O demonstrație că legea e mai presus. Astfel de găselnițe sunt pentru șmenari și nu pentru un ministru. Mai ales o doamnă. Care crede că HG ul e bun pentru că s-a lucrat mult timp la el!!!
2. că actualul manager își caută cu disperare să se facă util pentru salariu, că s-ar putea ONB-ul să intre în renovare. Și ca la noi, știi când intră… Nici asta nu cred, veniturile pe persoană fizică sunt mai mari ca cele din management (duble). Practic, cu timpul liber câștigat, lejer și-ar dubla veniturile, acoperind și minusul de inactivitate din cauza spațiului.
Și multe altele.
Citește și: Scandal, rumoare, splendoare! Noua/veche descriere a lumii culturale de la noi (I)
Din afară se vede așa:
1. Nu cunosc „Tinerimea Română” decât de pe vremuri. Se făcea cultură, era un loc interesant. Acum, înțeleg că sunt mai multe organisme care își desfășoară activitatea acolo, nimic în comun cu Opera. Ok, vioara e vioară. Nu înțeleg de ce formațiile vocal instrumentale de clasic nu le preia Filarmonica, doar actualul șef al Filarmonicii e fostul șef de la Tinerimea Română. Au și conexiune de platformă și sunt și știuți de fostul manager. Ar fi trebuit să fie primul care se opune și să le ceară pentru ograda sa, nu!? Curios.
Iar pe partea de ansambluri folclorice pot face un HUB, pentru că mai sunt rătăcite ansambluri. Eu aș face o școală de dansuri și tradiții populare, unde deja e deficit mare, pe care aș lega-o de cele două muzee de profil.
Dacă ar fi ceva de comasat, doar pe București, atunci sunt Opera, Opereta și Opera Comică. Genuri, structuri, resurse identice. Sigur, n-ar conveni nimănui că ar dispărea posturile de șefi, șefuți, sinecuri, soții, fii, fiice, nepoți….
2. De ce să te apuci să comasezi ceva ce deja a fost desființat odată? E clar că se va întâmpla același lucru. Ce-o să mai inventezi atunci?
3. Dar care e avantajul cetățeanului plătitor de taxe? Spectatorul ce câștigă? În afară faptului că e numit Proletcultist de actualul director? Și vorbele alea că va fi mai bine, ca la Congresele PCR.
Nu mă interesează dacă și cine rămâne fără joburi. Cetățenii României rămân fără bani lună de lună pentru ca unii să se bată ca chiorii pe scaune și salarii.
Dacă se vrea reformă, să se facă reformă de la un capăt la altul. Sute de milioane de euro se duc în instituții de cultură muribunde sau care mimează activitate. Dacă le mai adaug și pe cele la nivel local, am speria Vestul. Totul a ajuns o șușanea națională.
Iar HG ul ăsta, bomboana de pe colivă. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.
Colac peste pupăză, a venit și spectacolul live de la Minister, unde erau chemate belcantistele, sopranele dramatice, mezzo, primi balerini să-și expună părerea despre tehnicalitatea juridică a documentului. Bine că nu se întâmplă și invers.
Și, cum era și firesc, se reproșează presei politizarea inițiativei. Ceea ce, dacă ar fi adevărat, s-ar încadra în normalul zilei. Doar asta e.
Noi cu cine cântăm?
Și în acest caz, media a acoperit cei doi poli.
La unul, cei care au sesizat ridicolul HG-ului și au lansat articole de la cele gen „Urzica”, perfecte în ton, la, evident, cele cu conotații politice. Firesc, doar e o instituție de stat care primește ordine de plată semnate de politicieni. Nu e nimic greșit. Încă odată spun, conținutul HG -ul se referă doar la formă, nu e nimic de fond acolo. Doar povești și bla, bla-uri. Situația ONB-ului nu se datorează numărului. Ci lipsei de legislație și management. În toiul scandalului din 2016, domnul Holender a spus că Opera ar trebui desființată și reînființată ca afară. Așa cum știe dânsul. Dar pentru asta trebuie legislație mai întâi. În niciun caz nu a zis de comasare, care e doar o frecție la piciorul de lemn. Nu rezolvă nimic. Dar îi va rezolva pe unii pe persoană fizică. Adică, cineva a scufundat o barcă, hai să-i dăm un vapor.
Există și această ură față de public. În primă fază, manifestată prin scumpiri de bilete care să creeze impresia că e ca afară. Nu e nimic. Ceea ce uită mereu să precizeze domnul care cu spume face publicul proletcultist, este că, Royal Opera&Ballet House, cu care ne-a dat peste nas, nu e finanțată de stat și nici nu face musicaluri, de ex.
La polul opus, presa prietenă și-a făcut datoria. Au apărut, a se citit inundat, interviurile lacrimogene și explicații, vrute docte, de cât de bună e comasarea. Sunt titluri care de la înființare n-au scris despre operă cât au scris zilele acestea. Nu știu de ce. N-are nicio logică.
Ok, primii n-au făcut decât să interpreteze o altă glumă denumită contribuție la…….(multe) culturii românești. Și au un umor atât de bun că te strici de râs. Că unii au descoperit și legături incestuoase cu politicul, bravo lor! Ca în cronica unui eșec administrativ anunțat.
Aceeași presă prietenă a mai rostogolit și articole imunde la adresa fostului manager care a câștigat procesul în instanță. Deși, e vorba de un scandal mai vechi, un amantlîc, nici nu știu să fie ilegal, de prin 2019, despre care, aceeași, n-au scris nimic atunci. S-au și lămurit lucrurile între timp. Mă repet. Nu e niciun câștig repunerea în funcție a fostului manager. Dar nici nu te poți…. în capul omului fără nici cel mai mic adevăr.
Așa că ministerul, doamna ministru, dacă vrea să rămână în memoria colectivă cu altceva decât predecesorii, scandaluri sau nimic, ar putea începe cu o revoluție instituțională. Chiar cu opera.
O cartare a instituțiilor, resurselor, un studiu de benchmark, ramificațiile orizontale, modele de funcționare. Dacă s-ar fi uitat la modelul german, acest HG l-ar fi făcut sul și le-ar fi dat cu el în cap celor care l-au „născut”. În niciun caz nu s-ar fi pus nașa lui. Dar, stai. E perioadă electorală, nimeni nu mai face nimic. Nu mai mișcă, după cum vedeți, decât cei care au conexiuni în politic. Așa am citit, nu cunosc eu personal. Dar faptele astea arată.
Și, mai ales, și-ar aduce aminte că e ministru care reprezintă, cel puțin, poporul care a ales-o. Pentru el trebuie să facă programe, să faciliteze accesul la cultură. Așa fac miniștrii. Nu e acolo ca să fie mama unor categorii artistice care trebuie să trăiască. Unii mai bine ca alții. Să-i întrebe pe manageri de ce se plânge lumea că mersul la operă a ajuns ca plecarea în concediu? De ce vizita la MNAR, muzeul integral, a ajuns mai scumpă ca la Luvru? Etc. Poate ia legătura cu ăia din Marea Britanie, acolo muzeele sunt gratis. În primăvară am văzut grupuri de elevi români veniți să profite de această oportunitate. Normal, de aici până la a pleca definitiv din țară nu mai e decât un pas. Iar doamna ministru, miniștrii, în general, se uită la ei cum pășesc afară, din ce în ce mai mulți.
Mă rog, reala concluzie a materialului e că, dat fiind faptul că nu există legislație în domeniu, pentru a nu vă lăsa păcăliți de trompete, trebuie, dacă aveți timp și vă interesează vreun subiect, oricare, să renunțați la prejudecăți, imagini înghețate în timp și să vă informați din diverse surse. Așa cum am precizat, interesul meu este nul în ambele scandaluri. La ONB am renunțat demult, sau îmi cumpăr bilet când vreau să scriu despre ceva. Uneori, a fost atât de prost că nici nu m-am mai obosit.
În rest, pentru amatorii de cultură adevărată vă spun că în acest septembrie, la Londra, puteți merge, eu mă duc, să le văd pe cele mai bune balerine românce ale momentului.
Alina Cojocaru, Sadler’s Wells , 11-14 septembrie și Francesca Velicu, în rolul titular din iconicul balet Giselle, în coregrafia Akram Khan, Sadler s Wells, 21 și 27 septembrie.
N-aveți cum să trăiți momente mai fericite, departe de tot acest cazan de zoaie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
