Schioare surprinsă de avalanşă. O schioare care a coborât din Vârful Gărgălău (2.158 metri) din Munţii Rodnei a fost surprinsă de avalanşă, dar a scăpat cu viaţă, a informat, duminică, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Conform acestuia, coborârea schioarei a fost filmată, iar în imagine se distinge uşor cum în urma sa se declanşează o avalanşă.
„În imaginile surprinse de un turist ieri (sâmbătă, 20 aprilie, n.r.) în „Y”-ul din Vârful Gărgălău, Munţii Rodnei, Maramureş, mai mulţi pasionaţi de schi de tură au trăit probabil aventura vieţii lor, aventură care se putea încheia tragic, dar din fericire s-a terminat cu bine pentru ei până la urmă. În filmări se observa un schior care cobora şi imediat după el cum pleacă o avalanşă. La un moment dat acel schior – de fapt o schioare – fiindcă am înţeles că a fost vorba de o persoană de sex feminin care a fost prinsă în avalanşă, acoperită de zăpadă şi târâtă până la poalele muntelui. Doar norocul a făcut ca aceasta să poată ieşi teafără de sub zăpadă”, a spus Dan Benga, citat de Agerpres.
Citește și: Trei zile de Open Data Hachathon. Ce am descoperit căutând cheltuielile primăriilor
Potrivit acestuia, avalanşele se pot porni uşor pentru că există un strat nou de zăpadă suprapus peste stratul vechi, în urma ninsorilor din ultimele zile.
„Stratul de zăpadă nou depus nu are priză cu stratul mai vechi şi poate pleca foarte uşor. Temperaturile pozitive din ultima perioadă au dus la apariţia mai multor avalanşe. Practicarea schiului de tură în astfel de condiţii în zonele expuse, fără o informare în prealabil, poate duce la situaţii tragice”, a adăugat Dan Benga.
El a menţionat că Salvamont Maramureş recomandă prudenţă maximă în alegerea rutelor la altitudini de peste 1.600 metri şi mai ales informare înaintea parcurgerii unor trasee atât pe schiuri de tură, acolo unde zăpada mai persistă, cât şi pedestru.
Citește și: Ajutorul militar esențial pentru Ucraina, aprobat de Camera Reprezentanţilor din SUA
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Pixabay.com)