Școala românească nu oferă cultură generală. Am învățat în România, am predat în China și Italia

Data:

Și eu m-am recunoscut în afirmația „Nu datorez nimic Romaniei”, făcută recent de soprana Angela Gheorghiu. A fost un gând pe care l-am avut și eu după ce plecasem din țară și a trebuit să dau interviuri pentru joburi, să trec prin perioade de probă, lucrând cu persoane din diferite colțuri ale lumii, atât în China, cât și în Italia.

Până să încep lucrul efectiv, care în cazul meu a constat în predarea în învățământul privat liceal, am fost un nume pe o foaie de hârtie, pe CV-ul trimis la diverse școli aiurea, în speranța că voi primi un răspuns.

Nu am plecat din România de dragul aventurii.

Am plecat în 2013, după ce, muncind doi ani, nu aveam mai nimic adunat, salariul meu fiind suficient doar pentru a-mi acoperi plata chiriei și cheltuielei de zi cu zi.

Aveam un job in București, pentru care masteratul meu făcut în afara țării nu conta, la fel cum nu contau foarte mult nici cei patru ani locuiți la cămin, în Capitală, de dragul facultății.

Cred că dacă aș fi terminat facultatea în Brașov, unde mă născusem, și as fi venit să mă angajez în București, aș fi avut atunci cam același start în piața muncii.

Citește și: Impresii din secuime. O lume bună, într-un stat eșuat

Gândul că următorii 10 ani vor arăta la fel, că va trebui să tot stau în chirie sau că exista riscul real să mă întorc în Brasov și să locuiesc cu ai mei chiar mă speria. Așa că am hotarât să plec.

Am plecat în China cu o bursă Confucius și am rămas acolo șase ani, lucrând ca profesoară. Atunci când, în al cincilea an de ședere în China, ajunsesem să predau la un liceu foarte bun din Beijing, să am un salariu mare, un birou, un cont în bancă și să mă gândesc la o casă a mea, chiar mi-am zis că nu datoram nimic României.

O fi sunând straniu, dar cam datoram în acel moment totul Chinei, „totul”, adică un statut social pe care îl aveam, cel puțin așa gandeam eu, pentru că eram „cineva” în școală, în percepția elevilor mei, majoritatea chinezi, și o situație excelentă din punct de vedere financiar.

Având colegi internaționali la școlile IB din China, de vârste diferite, nu m-am simțit nicio clipă complexată din cauza faptului că veneam din România.

La ultima școală, am predat științe sociale la clasele IX-XI. Colegii mei de departament erau doi britanici, un american si un mexican. Nu mi s-a părut că ei ar fi fost mai bine pregătiți decât mine.

Nu eram vorbitoare nativă de engleză, nu aveam o diplomă de la o universitate din SUA, așa cum aveau unii dintre ei, dar nici pierdută in informație sau în spațiu nu mă simțeam, din contră.

Deși nu cunoșteam dinainte conținutul pe care urma să îl predau, știam că mă puteam documenta, îl puteam parcurge, sistematiza și că îl puteam stăpâni. La această siguranță de sine cred că au contribuit educația primită în România și orele de lectură petrecute la biblioteca Facultății de Filosofie din București, la BCU și prin alte biblioteci.

Totusi, citind reacțiile apărute în presă la afirmații de tipul „Nu datorez nimic României”, nu am putut să nu am o reacție de dezaprobare aflând că România: „Este poate una din rarele culturi europene care încă face reverențe adânci culturii clasice, care în alte părți nu mai este reprezentată decât prin producții cinematografice care proslăvesc pe Alexandru cel Mare și transformă panteonul grecesc într-un bâlci multicolor.” Nu cred că lucrurile stau întocmai așa.

Citește și: A nu datora nimic României. Cazul Angela Gheorghiu

Lasând China în 2019, am continuat să lucrez ca profesoară in Italia. Italia, spre deosebire de China, oferă mult mai multe oportunități culturale, de care am început să profit, uneori singură, aletori alături de colegii mei italieni, ca să constat că, deși eram de aceeași vârstă, având cam aceleași specializări universitare, eu, spre deosebire de ei, dădeam dovadă de multe carențe culturale.

Nu știam să privesc la fel de bine un tablou, să dau explicații la fel corecte pentru numele străzilor de origine latină pe care le citeam din mers pe indicatoare, de unii cineaști nici măcar nu auzisem, iar în materie de operă și de compozitori, chiar făceam confuzii.

Când, surprinsă de bagajul lor cultural, i-am întrebat cum de aveau atâtea cunoștințe, răspunsul a fost că ei terminaseră licee obișnuite, că aveau cunoștințele din școală.

Și eu terminasem un liceu considerat a fi foarte bun în Brașov, doar că noi, ca elevi, în timpul orei de muzică făceam temele la matematică, iar la limba latină memoram mecanic, de cele mai multe ori, declinări si conjugări.

La ora de desen, prezentă în orar doar până la clasa a VIII-a, am pictat peisaje în funcție de anotimpuri. Ca elevă, nu am mers niciodata la cinema cu școala și nici expoziții de artă nu am vizitat. Eu am terminat liceul in 2004. Nu știu în ce măsură se inculcă acum, încă din scoală, interesul pentru cultura clasică, prin disciplinele predate, dar mă îndoiesc că România ar excela în această privință.

Citește și: Cine controlează televiziunile. Petele din CV-urile membrilor CNA | Campanie Integritate pe bune

Uneori, la trei ani distanță de la plecare din China, când în discuțiile pe teme politice cu cei din jur, critic aspecte întâlnite acolo, mă încearcă un sentiment de culpă, îmi reproșez în sinea mea că sunt ingrată și că nu ar trebui să uit beneficiile pe care mi le-a adus adus această țară.

Și totuși, ar trebui să încetez să mai critic, mă întreb, să port recunoștință veșnică Chinei?

Aș zice că nu și nu cred raportul pe care îl avem cu o țară trebuie să se traducă în expresii categorice, naționaliste. Critica trebuie să existe, dar ca să fie una constructivă, ar trebui să vizeze probleme punctuale, nu să fie ridicată în slăvi sau blamată global țara, ca într-o relație de amor.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Articolul precedentTaci din gură, ești recompensat
Articolul următorDonnie does Dallas
Ionela Dobos
Ionela Dobos
Ionela Dobos a lucrat cinci ani ca profesoară de liceu în Beijing, predând științe sociale. În prezent locuiește în Italia, unde preda istorie si teoria cunoașterii.A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și masteratul european în democrație și drepturile omului în cadrul Universităților Bologna și Sarajevo (2009).A publicat in Evenimentul zilei, AEPADO, Central European Journal of International and Security Studies și în Monitor Strategic.

7 COMENTARII

  1. Am a citit undeva ca „nu se cade sa intrebi ce face tara ta pt tine ci mai degraba ce poti face tu pt tara ta”. Faptul ca la un moment din istoria sa tara nu corespunde cerintelor si visurilor tale, e vina sau rezultatul conjugate al unor conjucturi nefericite. Intrebarea „ce datoram Romaniei” este fara sens. E ca si cum ai intreba ce datoram mamei noastre. Tu, noi, multi altii, am plecat si am parasit tara, mama, neamul, totul. Sigur, tara, mama, lumea de acolo isi plange insingurarea. Aici, in China, Italia, Occident, suntem ai nimanui, chiar daca avem impresia ca ne-am gasit rostul, bunastarea, viitorul, echilibrul, linistea si fericirea.

    • Exact fără sens este intrebarea ,cum bine ați punctat.Problema culturii generale nu ține strict de anii de școală ci și de familie.Nimeni nu a oprit-o pe d-na din articol sa studieze in biblioteci orice ar fi dorit,dar fiindca are unele lacune nu cred ca are dreptul sa-și denigreze țara.Acei colegi care zice ea erau mai educați in arte,probabil aveau lacune in alte domenii,absoluti nimeni nu poate sa știe vreodată tot.Iar fericirea ei se pare ca se rezumă la un statut social bine plătit.In concluzie,banii vorbesc! Penibil este ca recunoaște ca la orele de muzică iși făcea temele la matematică,păi nu le putea face acasa?Vina o poarta și proful respectiv,dar știu ca așa era și inca este moda,sa aibe prioritate materiile de bază.In acest caz sa nu se vaite,ci sa iși asume vina.

    • Domnule Mihai, problema majora este ca dvs nu pareti sa intelegeti ca nu incepi sa traiesti decat atunci cand iti parasesti cuibul in care te-ai nascut. Cine se naste in Caracal si toata viata lui a locuit in Slatina, cand ajunge la Bucuresti zice ca a emigrat. Dar in fapt toata viata lui nu a existat decat pt a confirma unele stereotipuri marunte. Valoarea NU TI-O VALIDEZI NICIODATA PRINTRE AI TAI. NICIODATA !
      O spun ca unul care intelege perfect ce scrie doamna profesoara : fiul meu a aprofundat Business Chinese in SHANGHAI, a plecat la facultate in Anglia, desi sectia de la Munchen din specializarea lui era excelenta , saptamana viitoare merge in SUA, fiind bursier IVY LEAGUE, pt a se intoarce in Anglia pt anul 4, urmat apoi de un masterat in Sydney. Ce sa fi invatat, cum sa se fi validat in…ROMANIA ?
      Sau, aici…ACASA, IN MUNCHEN ? Evolutia presupune IN PRIMUL RAND iesirea din starea de confort si ridicarea acelui nivel iar si iar…
      Si NICIDECUM ce spuneti dvs : conservarea acelei stari de confort relativ…

        • As completa:
          Brancusi (cu muzeu la Paris si operele refuzate de guvernul comunist)
          Enescu (mort in exil si cu „Poema Romana” interzisa de comunisti)
          Cioran (care dupa ce a plecat din tara a refuzat sa scrie si publice in romana)
          Eliade (cu universitate in SUA numita dupa el, si operele ignorate de regimul comunist)
          Caragiale (mort in exil si cu „Napasta” criticata a fi antiromaneasca)
          Intre timp, Romania si-a respectat artistii si personalitatile in felul urmator:
          Iorga – asasinat
          Eminescu – a trait in mizerie
          Creanga – a fost dat afara din Biserica pentru ca a mers la teatru
          Malagamba (probabil cel mai mare baterist de jazz din Romania, compozitor si aranjor de talie internationala) – aruncat in inchisoare de Antonescu pentru… pentru ca nu-i placea cum se imbraca…
          Porumbescu – mort de tuberculoza contactata in inchisoare
          Zamfir – profesor la Conservatorul din Paris, dupa Revolutie s-a oferit sa tina cursuri gratis la Universitatea de Muzica din Bucuresti, si a fost refuzat pentru ca „nu avem nevoie de instrumente traditionale la conservator”
          „In neîntreruptă răzvrătire împotriva propriei mele ascendenţe, toată viaţa am dorit să fiu altceva: spaniol, rus, canibal — orice, numai ce eram nu.”
          E.Cioran
          „Pentru nimic in lume n-as parasi acest colt de viata straina pentru a ma reintoarce in patrie. Sa mai vad ceea ce am vazut, sa mai sufar ceea ce am suferit, aceleasi mutre, aceleasi fosile care conduc viata publica, otravindu-te numai cu privirile lor stupide si banuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat si atata tot. Aerul de aicea imi prieste, sunt multumit cu ai mei si n-am ce cauta intr-o tara unde lingusirea si hotia sunt virtuti, iara munca si talentul, virtutii demne de compatimit”
          I.L.Caragiale intr-o scrisoare catre A.Vlahuta

  2. „Nu știam să privesc la fel de bine un tablou, să dau explicații la fel corecte pentru numele străzilor de origine latină pe care le citeam din mers pe indicatoare, de unii cineaști nici măcar nu auzisem, iar în materie de operă și de compozitori, chiar făceam confuzii.” Si pentru aceste „carente culturale” este de vina scoala romaneasca? Oare in cei paru ani petrecuti ca studenta in Bucuresti nu te-ai impiedicat de Muzeul National de Arta, de o pinacoteca, de casa memoriala a unui pictor sau colectionar de arta, sa inveti sa privesti un tablou sau sa recunosti un curent artistic?? Iar in bibliotecile prin care ai trecut nu ai observat ca aveau si sectie de aeta? Nu scoala iti formeaza cultura generala, ci tu singur ca individ care avand sete de cunoastere, citesti, vizitezi, intrebi, mai ales cu posibilitatile actuale de acces la informatie! Trist ca aruncam vina neputintei personale in carca scolii sau a tarii!
    P.S. Crezi ca italienii stiu care este semnificatia Arcului de Triumf din Bucuresti sau cine a fost Decebal?

    • Pertinenta întrebare! Plecând departe de tara, uitam ca totuși începutul a fost aici, în tara asta amarata, dar prost administrata, in schimb frumoasa foc. Aici am primit un nume, aici mi s-a pus creionul în mana, aici am învățat sa rostesc și sa scriu primele litere, și nu cred ca merita atâta denigrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste 1100 de titluri, peste 90 de cărți-eveniment, 32 de lansări – Humanitas la Gaudeamus

Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior vă așteaptă la...

O asociație de proprietari din Iași vrea să închidă biroul Raiffeisen și Mega Image-ul de la parter

Președintele Asociației de Proprietari Ștefan cel Mare și Sfânt,...

Die Welt: Spaţiul Schengen are cu totul alte probleme decât România şi Bulgaria

Nu doar Croaţia, ci şi Bulgaria şi România voiau...