Școala formează supuși, nu cetățeni

În România anului 2023, un copil face Religie timp de treisprezece ani, de la clasa pregătitoare până la terminarea liceului, mai mult decât Literatura română și universală, mai mult decât Istorie sau orice știință.

În România anului 2023, pregătirea copiilor pentru a deveni cetățeni activi și responsabili într-o societate se încheie odată cu gimnaziul. Ultimul curs de cultură civică pe care îl fac toți elevii este în clasa a VIII-a.

În liceu, ei nu mai învață nimic despre ce înseamnă a trăi în societate, care le sunt drepturile și responsabilitățile ca membri ai societății, minori sau majori.

În treisprezece ani de școală, un copil român nu face nicio oră de Etică, nu află și nu gândește cu mintea lui care sunt valorile după care trebuie să se orienteze în viață (exceptând, desigur, morala creștină predată prost la orele de Religie).

De la 5 până la 18 ani, marea majoritate a copiilor și adolescenților români nu află absolut nimic despre una dintre cele mai bogate moșteniri ale culturii noastre greco-romano-occidentale, care este moștenirea filosofică.

Astăzi, Filosofia se mai predă doar la anumite licee și doar în clasa a XII-a, atunci când, așa cum fidel realității se exprima însăși ministrul Educației, există discipline mai importante și discipline mai puțin importante.

Fiind neimportantă (căci de ce ar fi important să cunoști istoria gândirii și marile idei care au modelat lumea în care trăim?), Filosofia e sacrificată alături de Desen, Muzică sau Sport pentru consultații la Română sau Mate, pentru că, nu-i așa, vine Bac-ul și nu se cade ca școala noastră să iasă prost în topuri.

Recenta dezbatere despre introducerea sau nu a Religiei ca materie opțională la examenul de bacalaureat a scos la iveală, pentru a câta oară, totala lipsă de viziune cu care este gestionată educația românească. Nimeni din cei care decid pentru milioanele de copii nu pare a ști încotro trebuie să mergem și ce trebuie să facem dacă vrem să ajungem undeva.

• Vrem o societate dreaptă sau una concurențială?
• Vrem o societate sănătoasă mental și fizic sau una obsedată de succes?
• Vrem un stat laic, modern, în care e loc pentru oricine sau un stat teocratic?
• Vrem o societate asumat europeană sau una care se îndoaie după cum suflă vântul?

Nimeni nu știe și nimeni nu are curajul de a hotărî in vreun fel.

Căci, în fond, nici măcar nu este vorba despre Religie la examenul de bacalaureat. Copiii pot foarte bine să aleagă fix disciplina din care vor ei să dea examen. Cu condiția ca aceasta să fie predată cu rigoare și cu seriozitate, și să nu fie bătaia de joc a tuturor.

Întrebați copiii din România ce fac la Religie și vă asigur că 90% dintre ei vă vor spune că nimic, că li se dă tuturor nota 10, că discută despre orice sau nu fac ora, că li se dictează din manual sau sunt puși să copieze ei din manual.

Astfel că, precum la alte discipline, copilul termină școala fără cele mai elementare cunoștințe în materie de religie: rostul Bibliei, istoria creștinismului, personalitățile creștine, dialogul și confruntările cu alte religii, provocările care se găsesc azi în fața omului religios șamd. Zero barat.

Apoi comparați manualele românești de Religie, care conțin pe alocuri „cretinisme”, cum bine spunea un teolog român, cu manualele de Religie din Bavaria sau Austria, de pildă, și veți vedea de ce este toleranța o valoare creștină, de ce drepturile omului s-au născut în sânul Europei creștine, de ce etica creștină nu se poate preface că nu există alte etici, de ce creștinul trebuie să fie un bun cetățean etc.

Sau pur și simplu de ce manualele și profesorii de Religie trebuie să înfrunte problemele lumii de azi, așa cum o fac colegii lor din alte țări, sau cum o face Filosofia sau ar face-o Etica, dacă ar fi predată în România.

Și mai există ceva foarte important în această pseudo-dezbatere despre Religie în școli: ea demonstrează din nou că trăim într-o societate fragilă emoțional și foarte deficitară cultural și intelectual.

Este o societate care reacționează impulsiv și haotic la stimulii externi, care se lasă cu foarte mare ușurință mințită și manipulată și care a dezvoltat în timp strategii de supraviețuire prin supunere și compromis.

Mai este o societate în care lipsa de cunoaștere sau faptul de a nu fi citit nicio carte au putut să devină motiv de mândrie și factor de decizie pentru viețile noastre.

Într-o asemenea societate, așadar, preocuparea pentru formarea tinerilor ca viitori cetățeni integrați și responsabili este complet absentă. Obsedați de „excelență”, preocupați egoist să salvăm câteva licee de pe Titanicul educației naționale, ignorăm complet formarea pentru viața socială a elevilor.

Ei nu deprind niciun fel de abilități și competențe pentru a-și dezvolta simțul critic, capacitatea de a dezbate și argumenta public, pentru a-și recunoaște și revendica drepturile, pentru a-și asuma responsabilitățile sociale. Nu ne pasă – mai grav, pare că ne sperie – că tinerii ajung să gândească liber, cu mintea lor, conform vremii lor și pentru viitorul lor.

Nu, noi trebuie să le punem căpăstru și zăbală, să-i ținem în frâu, obligându-i să memoreze, să repete conținuturi și metode de pe vremea bunicilor, să nu afle lucruri care nu ne convin nouă, să nu învețe nimic despre sex până la majorat, să facă Religie cu frica în sân, cu umilință și cu o conștiință permanentă a vinovăției și păcatului pentru că îndrăznesc să fie altfel.

Suntem o națiune tare debusolată: ce fel de țară o să fim noi în 2050, dacă ne prostesc atât de ușor cei mai proști dintre noi ba cu o făină de greieri, ba cu numerologia, ba cu patriotisme de doi lei confiscate de niște bufoni?

Ce fel de societate vom fi dacă în mentalul colectiv de azi educația sexuală atât de necesară a tinerilor se reduce la cele mai obscene fantasme ale câtorva bărbați la costum sau în sutană? Cât de mult îi ascultăm pe tinerii care vor fi adulți în 2050 pentru a învăța ceva de la ei și pentru a decide împreună cu ei ce ruină (sau nu) de societate le lăsăm moștenire?

De ce avem nevoie azi de ei ca de niște supuși fricoși și ușor de manipulat, și nu ca niște cetățeni activi și creativi, care să contribuie la dezvoltarea țării? De ce nu le oferim, prin educație, șansa de a se emancipa, în loc să-i îndoctrinăm cu tot felul de dogme, de la dogmele comentariului literar și ale istoriei triumfaliste până la dogmele unei religii atât de inadaptată la lumea de azi?

De ce nu înțelegem măcar că e vânare de vânt ce facem cu acest proiect școlar, care va continua să fie doar locul din care vor încerca să scape cât mai mulți: cei mai buni plecând din țară, ceilalți abandonând-o cu prima ocazie?

Am spus la început că școala formează supuși, nu cetățeni. Din fericire, însă, tinerii nu acceptă acest program. Și bine fac, căci asta e singura lor șansă pentru a deveni oameni liberi și responsabili.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!