Școala omoară curiozitatea copiilor. Legătura dintre predarea Matematicii și teoriile conspirației

Școala omoară curiozitatea copiilor, arată Cristian Hatu, președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. Elevii de azi nu sunt mai puțin interesați de învățare decât în trecut, doar că metodele vechi de predare nu mai sunt atractive pentru ei.

Copiii, care astăzi au mai multe tentații externe, trebuie atrași către școală prin ore interactive, în care să fie expuși la experimente, să fie lăsați să înțeleagă singuri noutățile și să facă corelații cu lumea înconjurătoare, de zi cu zi.

„Elevii de azi sunt la fel ca noi. Poate chiar mai curioși”, menționează Cristian Hatu, într-un interviu acordat PRESShub. Expertul arată, totuși, că nici profesorii nu pot fi blamați în totalitate. Pe de o parte, și ei au fost educați în școala veche, iar schimbarea este dificilă.

Mai ales că, la nivel de sistem, reprezetanții Ministerului Educației colaborează prea puțin cu experții.

Cristian Hatu prezintă noi metode de predare, dă exemple concrete despre cum poate fi crescut interesul copiilor de azi pentru școală și arată că testele PISA sunt extrem de relevante pentru economia viitorului, așadar și România ar trebui să țină cont de rezultatele obținute de elevii români.

Lumea de azi impune ca elevul să fie învățat să gândească, pentru că lucrurile se schimbă repede

PRESShub: Recent, a avut loc – din nou – o scurtă dezbatere despre calitatea studenților de azi, pornind de la un articol scris de Mihai Maci. Și alte cadre universitare s-au plâns, d-e a lungul vremii, de faptul că studenții vin din școala generală și liceu cu lacune foarte mari.

Cum vedeți dvs. acest lucru? Sunt generațiile de astăzi mai slab pregătite decât cele anterioare?

Cristian Hatu: La un moment dat, am auzit și eu astfel de afirmații, că elevii din ziua de azi nu mai sunt cum erau pe vremuri. Că nu mai sunt atenți, nu se mai concentrează, nu iau școala în serios. Eu nu cred că este așa.

Noi vedem în proiectele noastre că atunci când profesorii procedează potrivit la clasă, elevii sunt cum eram și noi. Poate chiar mai curioși.

Nu cred că este cazul să aruncăm vina pe elevi. Chestiunea ține de metodele de predare ale profesorilor.

Dar nici profesorii nu pot fi făcuți vinovați, pentru că nici ei nu pot de la sine să regândească metodele de predare-învățare. Trebuie ajutați, iar acest ajutor trebuie să vină de la niște entități, că sunt autorități, că intervin și ONG-urile.

Este o problemă doar în momentul în care li se arată altfel de metode de predare și ei totuși nu fac efortul să schimbe lucrurile. Dar aici se încadrează un procent nu foarte mare de profesori.

Dumneavoastră sunteți specialist în politici publice în domeniul educației. Sigur, contează și omul la catedră. Dar, în egală măsură, cum ar trebui să fie abordat sistemul de educație românesc, în ansamblul său, ca să devină competitiv?

Dacă ne raportăm la testele PISA și la alte criterii de evaluare, nu este competitiv nici măcar la nivel universitar, din păcate. Ce ar trebui schimbat ca sistemul de învățământ românesc să devină cu adevărat relevant?

Să plecăm de la ce spun mulți elevi sau foști elevi: că nu au rămas cu mare lucru din școală. Că nu-și mai amintesc mare lucru din ce au făcut pe partea de științe exacte, la matematică, la fizică, la chimie.

Și îi întreb: de ce nu mai ții minte mare lucru? Răspunsul este aproape mereu același: „Pentru că învățam pe din afară.”

Pare paraboxal să auzi oameni spunând că au învățat pe din afară la materii care sunt totuși logice, precum Matematica, Fizica sau Chimia.

Întrebând mai departe: „Bun, și cum te descurcai la teste?” „Păi învățam pe din afară formule, explicații, algoritmi de rezolvare de probleme. Dar în realitate era o japoneză pentru mine.”

Am și eu copil, care-mi zic că părinții colegilor lor nu-i mai pot ajuta la matematică pe copiii lor, după clasa a 8-a, că nu mai știu. Și sunt oameni care au făcut și ei o facultate.

Da, asta este surprinzător, că e valabil și la oameni cu studii superioare.

Zic unii profesori că studenții sunt slabi, că nu mai învață la școală. Bun, dar mulți părinți nu mai pot să-i ajute la teme, după clasa a 7-a sau a 8-a, la Matematică. Nu mai vorbim de liceu.

Deci este o problemă mai de adâncime. De ce se întâmplă asta? Haideți să ne uităm la Matematică, că la ultimul test Pisa, Matematica a fost în situația cea mai proastă..

Anafalbetismul matematic a ajuns la 49%. Este o scădere față de ce s-a întâmplat în 2012, când iarăși a fost focus pe Matematică la testele PISA, cu 17 puncte.

Scăderea de 17 puncte este considerată relevantă din punct de vedere statistic. Adică ceva se întâmplă rău.

Și gândiți-vă că asta se petrece în condițiile în care Matematica este materie de Evaluare Națională. Copiii învață ca să se descurce la acest examen, în clasa a 8-a multe alte materii se fac superficial, în favoarea Matematicii și Limbii Române.

Vă dați seama dacă n-ar fi materie de evaluare că ar fi și mai rău, ar fi rezultate dezastruoase.

Și atunci, mergând puțin în spate, de ce se întâmplă lucrurile astea, de ce este analfabetismul matematic atât de mare? De ce, cum spunea Mihai Maci, sunt studenți care nu mai știu cum să calculeze suprafața unui dreptunghi sau nu știu ce înseamnă termenul arie?

Nu mai vorbim de cei care nici nu mai fac o facultate. Și atunci întrebarea este: de ce se întâmplă asta?

Pentru că predarea matematicii este abstractă și formalizată încă din gimnaziu. Nu se bazează pe intuițiile elevilor, pe ce înțeleg ei din lumea din jur. Nu pleacă de la viața de zi cu zi.

Citește și: ISJ Cluj le citește în palmă elevilor cu un aparat de la „Școala Zalmoxiană”

Să vorbim concret, ce înseamnă acest lucru? Cum ar trebui să arate o oră de matematică, de exemplu, ca să fie ușor de înțeles? Cum aduci integralele și ecuațiile în viața de zi cu zi?

Să spunem că luăm funcția exponențială. Pornim de la abordarea aceasta: „Depuneți niște bani la o bancă, cu dobânda de 5% pe an. Ați depus, să zicem, 1.000 de lei, cu dobândă de 5% pe an. Cum faceți voi să calculați câți bani veți avea peste trei ani în cont? Sau peste cinci ani?”

Și-i pui pe ei să-și bată capul. După aia le arăți ce face funcția exponențială. Cum folosești funcția exponențială ca să poți calcula câți bani vei avea peste trei ani la o asemenea dobândă?

Un alt exemplu, dintr-o lecție de geometrie, când se introduce centrul cercului înscris într-un triunghi. Întrebarea cu care începe profesorul este următoare: „Avem o bucată de pânză triunghiulară, sub forma unui triunghi neregulat și cineva care vrea să decupeze cel mai mare cerc din acest triunghi, ca să-l pună sub un vas cu flori. Cum faceți voi să decupați acest triunghi, de raza cea mai mare?”

Și încep să-și bată capul. Desenează întâi centrul cercului, după aia fac un triunghi în exteriorul lui, și după aia se gândesc: Ce proprietate are centrul cercului?

Dar, din ce spuneți dvs. acum, deduc că în primul rând ar trebui învățați profesorii să predea așa, pentru că este o predare radical schimbată față de ceea ce au învățat și ei, la rândul lor. Pentru că profesorii din ziua de azi, până la urmă, au fost educați în școala veche, deci este foarte greu ca ei să predea o școală nouă.

Ei perpetuează metode de predare folosite de profesorii lor. Fie cei din școală, fie din facultate. Dacă, în facultate, făceai matematică sau științe exacte și aveai un profesor care preda formal, axiomatic, tu-l admirai, că aveai capacitate de abstractizare. Și dacă îl admirai, îți propuneai să predai și tu la fel. Nedându-ți seama că este cu totul alt context.

Elevii nu au capacitatea de abstractizare în gimnaziu, nu mai vorbim în școala primară.

Problema este următoare: nu există propuneri consistente pe acest alt mod de predare a matematicii. Ici, colo, câteva propuneri, dar trebuie ceva sistematic.

Totuși, copiii din ziua de azi învață mai greu decât copiii din trecut?

Când am făcut noi școală, poate eram mai disciplinați, nu erau atâtea tentații, jocuri, rețele de socializare, filme. Lucrurile în afara școlii arată mult mai interesant acum pentru copii. Presiunea pe care o pune lumea exterioară pe școală este mult mai mare.

Este o întrebare care în multe țări a fost pusă. Azi, școala trebuie să-i învețe pe copii într-o măsură mai mare decât acum câteva zeci de ani să gândească structurat, pentru că s-a schimbat economia. Nu mai sunt atât de multe joburi cu munci rutiniere. Trebuie luate decizii la locul de muncă, apar situații atipice.

Viitorii angajați trebuie să gândească mult mai mult.

Doi la mână. Tu nu mai formezi un om pe o specializare și el toată viața să lucreze în specializarea aia.

Este azi o dinamică mai mare a economiei, a pieței muncii. Un studiu al Băncii Mondiale arăta că un adult își schimbă de trei-patru ori specializarea de-a lungul vieții active. Deci chiar specializarea, nu doar locul de muncă.

Și atunci tu, ca școală, cum îl formezi pe el să gândească mult mai bine, când are alte situații noi în față, și să-și poată forma alte specializări?

Vin sistemele automate care preiau procesele rutiniere, vine acum inteligența artificială și roboții. Munca rutinieră pe care tu o faci dispare tot mai mult.

În contextul dezvoltării cu o viteză destul de mare, școala românească pare și mai depășită, și mai nepregătită și că pregătește copii pentru o lume care va dispărea mai repede decât ne imaginam. Cum ar putea să se adapteze școala românească la această evoluție uriașă a tehnologiei?

Asta este o altă chestiune, căci tehnologia care a avansat te face să nu-ți mai exersezi gândirea logică, pentru că tu nu mai ai ce repara. S-a stricat mașina de spălat? O schimbi.

Fiind acest progres tehnologic foarte rapid, apar alte provocări în fața noastră. Uitați-vă ce se întâmplă cu social-media, cum sunt manipulați tinerii. Trebuie să aibă discernământ.

Apare un eveniment în lumea largă și sunt bombardați adolescenții cu totul de felul de informații partizane. Ei cum le filtrează, cum se mai poziționează?

Dacă un elev nu a ieșit din școală cu ceva putere de discernământ, cum va proceda când va fi expus la informații false?

Sunt războaie în jurul nostru. Cum are el discernământ să nu voteze un partid extremist?

Dar școala trebuie să meargă până la astfel de detalii? Este rolul școlii…

Nu, nu. E vorba să dezvolte gândirea structurată, să aibă discernământ, să poată gândi cu mintea lui.

Acest discernământ este dobândit și din predarea științelor exacte? Aici pun o întrebare veche: la ce îmi folosește mie matematica?

Științele exacte, dacă sunt predate în alt mod, cu metode inductive, ca în exemplele pe care vi le-am dat, îi fac pe elevi să fie convinși că lumea din jurul lor are o logică și că pot înțelege singuri logica asta.

Și poate vor lupta și cu teoriile conspirației, în felul ăsta. Când vor vedea un proces, prima reacție va fi: „Hai să înțeleg despre ce e vorba?”

Deci, practic să deprindă competența și chiar plăcerea de a explora dincolo de ceea ce li se oferă de-a gata?

După ce ies din clasă, nu mai este profesorul lângă ei, să le explice un fenomen pe care îl văd în afara clasei. Sau când termină școala, ce fac, îl sună pe profesor să-i ceară să le explice? Ori când au de luat decizii în viețile proprii?

Cum iau decizii dacă nu au învățat în școală să înțeleagă relațiile cauzare din spatele unor fenomene?

Un alt lucru: înveți matematica predată abstract, formalizat? Ce faci tu când îți arată profesorul o noțiune nouă, o funcție nouă și tu nu înțelegi care este utilitatea ei? La ce îți folosești chestiunea respectivă? Funcția exponențială, o derivată sau integrală?

O înveți pe din afară, zici că este o prostie acolo, că n-are nicio logică, dar o înveți doar ca să treci niște examene. Și astfel apare riscul că tu să te raportezi în felul acesta, în general, la reguli cu care te vei intersecta de-a lungul vieții Ți se va părea că nu au nici o logică, cum ai pățit și în școală.

Deci această corectă predare are consecințe în sensul bun chiar și în aceste aspecte care țin de viață de zi cu zi în mod real, capeți niște deprinderi de genul ăsta.

Da, da.

Dumneavoastră sunteți președintele Centrului de Evaluare și Analizei Educaționale. Ce face acest centru? Care este rolul lui?

Noi ne uităm mai ales la cum arată lucrurile în sistemul de educație pe zona de științe exacte. Ne-am concentrat mai întâi pe felul cum se predă Fizica, am făcut schimbări în zona aceasta.

Am propus profesorilor metode de predare noi, respectiv metoda investigației. Am făcut același lucru la Chimie, ne-am uitat la cum arată sistemul de evaluare. Am scris rapoarte, am făcut studii de impact.

Povestea cu analfabetismul funcțional este tot de la un raport de-al nostru din 2016.

Avem reacții pe chestiuni care țin de politici publice, când a fost cazul și când au fost pe zona noastră de expertiză.

Ce înseamnă metoda investigației?

De exemplu, la Fizică. Înainte, profesorul intra în clasă și începea să predea lecția. Scria formule, dădea acolo o definiție, un corolar, ceva. Și după aia începea să rezolve probleme. Copiii notau în caiete ce spunea profesorul, înregistrau niște informații.

„Ce aveți voi în minte despre fenomenul ăsta este greșit. Luați de la mine explicația corectă.” Elevul avea un rol pasiv. Acum profesorul face un pas în spate. O lecție nouă, o temă nouă începe arătând un experiment elevilor, care îi contrariază. Elevii sunt puși să dea singuri explicația fenomenului.

De ce se întâmplă lucrurile așa, în experimentul respectiv? Apoi, sunt împărțiți pe grupe, fiecare grupă formulează o explicație, o scrie pe o hârtie și după aia se face un tur de mese. Cineva din fiecare grupă citește explicația găsită. Apoi fac experimente pentru a afla formulele.

Deci, ajung singuri la formulele fizice. Prin această abordare, ei reiau pașii prin care au trecut cercetătorii când au descoperit o lege sau explicația fenomenului respectiv. Nu mai este profesorul cel care mijlocește între ei și realitate și le furnizează explicații.

Elevii sunt lăsați în contact direct cu fenomene noi, să-și bată capul. Profesorul face un pas în spate și doar îi ajută în procesul de a descoperi singur explicații.

Atunci este mult mai palpitant pentru ei, îi intrigă, devin atenți. Majoritatea elevilor povestesc în pauze altor colegi despre ce au făcut la Fizică sau la Chimie. Temele discutate la ore ajung să fie subiect de discuție în pauză. Avem foarte multe exemple și povești de la profesori, în acest sens.

Deci, de asta spun că nu este nimic în neregulă cu elevii.

Lor, de fapt, le-a pierit curiozitatea. Modul ăsta abstract de predare le-a omorât curiozitatea. După clasa a 5-a, a 6-a, dispare entuziasmul.

Când sunt mici, abia așteaptă să se ducă la școală, să înțeleagă lumea. Dar entuziasmul ăsta se stinge. Un fost profesor de-al meu a spus că școala a ajuns o instituție foarte eficientă în a omorâ curiozitatea naturală a copiilor.

Aceasta este o problemă veche în școala românească, încă de pe vremea noastră, ca să spunem așa. Eu cred, de exemplu, că în România oamenii citesc puțin pentru că școala i-a îndepărtat de lectură. Nu a reușit să le inducă copiilor plăcerea literaturii.

Ați început la centrul pe care îl conduceți cu programul „Fizica altfel” și ați pregătit 2.700 de profesori din cei 4.000 câți există în țară.

Între timp am ajuns la 2.900…

Programul a început în 2011. Deci sunt 13 ani. Care sunt concluziile după acești 13 ani? Cum ați simțit acești ani, ca o evoluție, ca o involuție? Sunt oamenii mai deschiși, este greu de schimbat?

Nu este ușor de făcut o schimbare. Noi am venit cu aceste abordări, recomandate de Comisia Europeană din 2007. Am făcut o analiză. Multe țări din Uniunea Europeană au făcut deja acest pas acum 15-20 de ani.

Am construit un curs de formare, am făcut un ghid metodologic, prin care pentru fiecare temă din programă le arătăm profesorilor ce să facă la casă, minut cu minut, ce activități să deruleze, cum să le aplice.

S-a schimbat programa de gimnaziu și în programă s-a introdus învățarea prin investigație. Sunt manuale făcute de profesori care au colaborat cu noi. Două din patru manuale de a 6-a sunt făcute de profesori cu care am lucrat, deci în paradigma aceasta.

Dar pentru profesori nu este o chestiune simplă să facă schimbarea aceasta. Este ca și cum ai condus cu volan pe stânga și te duci în Marea Britanie, unde se circulă pe dreapta. Nu este prea ușor.

Așa și cu profesorii. Unii acceptă să facă efortul acesta, că merită, văd că elevii înțeleg mai bine, își dezvoltă o gândire structurată, au discernământ.

Dar alții spun că le este complicat să facă efortul acesta. Și atunci noi am construit un fel mecanism prin care noi îi mai sprijinim luni de zile după ce fac cursul de formare. Le ușurăm tranziția aceasta la noua abordare.

Discută între ei, se sprijină, se întâlnesc periodic profesori care au avut provocări similare la clase.

N-aș zice că profesorii sunt rezistenți la schimbare, că nu vor să iasă din zona de confort.

Sunt mulți, dacă li se oferă instrumente potrivite, dacă se vine cu o abordare logică, fundamentată, dacă sunt ajutați suficient de mult și se construiește o relație de încredere cu ei, care se vor schimba. Undeva la 60-70% dintre ei.

Centrul de Evaluare și Analize Educaționale este un ONG. Nu poate un ONG să schimbe un întreg sistem, oricât de mult și-ar dori. Cum se poate exporta de la nivelul unui ONG la nivelul statului această schimbare, aceste metode?

Am avut actori din sistem cu care am colaborat bine și au preluat abordarea. Acum se fac cursurile la gimnaziu, cu profesori, învață metoda investigației.

Dar, rapoartele Comisiei Europene sau alte rapoarte spun că în România este o mare problemă cu nivelul politicilor publice. Se fac fără studii de impact, nu se sfătuiesc decidenții cu cine trebuie, de multe ori, nu-și învață lecțiile.

80% din încercările de a schimba ceva în sistemul de educație eșuează.

Este un sistem complicat și delicat, ca și cum ai face o operație pe creier.

La noi este expertiză puțină. De multe ori, cei cu expertiză nici nu sunt ascultați de factorii de decizie. Nici nu știu cât discernământ au unii dintre cei ce iau decizii.

Și atunci, noi ne facem treaba cu resurse din zona privată. Încercăm să influențăm, am avut acum cu programa, s-a prelungit și la liceu formarea cu metodologia noastră.

Apropo de această rezistență la schimbare. După ce în decembrie anul trecut au apărut rezultatele unui nou test PISA, în care România n-a ieșit bine, PRESShub a discutat cu profesorii care au ceea ce am zis noi o altă perspectivă despre testele PISA.

Și am găsit profesori care spun că, de fapt, aceste teste nu ar fi relevante pentru sistemul de educație românesc. O profesoară de la un colegiu național din București, deci bine poziționat, a susținut că testele PISA nu corespund cu sistemul educațional din România, motiv pentru care rezultatele nu sunt foarte importante. Am mai avut acest gen de declarații de la o altă profesoară.

„Noi, profesorii, chiar nu înțelegem de ce continuăm să participăm la aceste evaluări. Până la clasa a 6-a s-au mai schimbat programele școlare, dar pentru clasele mai mari, în special la liceu, nu s-au schimbat. Noi nu predăm astfel încât copiii să știe să facă aceste teste”, a declarat cadrul didactic. (Detalii aici: O altă perspectivă despre testele PISA: unii profesori nu le consideră relevante, alții nu vor să comenteze)

Cum ați răspunde unor astfel de declarații? Sunt relevante testele PISA pentru sistemul de educațional românesc? Schimbăm testele PISA sau schimbăm sistemul educațional românesc?

Eu m-aș uita în câte țări care dau testele PISA sunt contestate rezultatele așa cum sunt contestate în România.

Testele PISA sunt gândite de OECD, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Oamenii de acolo se uită cum va evolua economia, ce fel de forță de muncă va fi necesară peste 10, 20, 30 de ani.

Și zic: sunt importante competențele astea, gândirea critică, problem solving, creativitate ș.a.m.d. Au analize și studii bine făcute, au zeci de experți de top cu care colaborează. Aceștia decid care sunt competențele relevante și pe care le măsoară.

Pentru multe țări care sunt multe locuri deasupra noastră la teste, aceste rezultate sunt foarte importante. Sunt țări care după un test PISA, iau datele de la OECD și își fac propriile analize, le prelucrează ca să aibă o radiografie a stării de lucruri din țara lor, să vadă unde mai fac ajustări.

Pentru țări care sunt în top 20 mondial, aceste teste sunt literă de lege, niște radiografii corect făcute. Noi ce radiografie mai bună a sistemului avem?

Totuși, ne scandalizăm de fiecare dată când apar aceste rezultate. Dar, de-a lungul anilor, s-au schimbat lucrurile în sistem după ce ne scandalizăm? Noi tot participăm acolo, dar învățăm ceva, aplicăm ce am învățat?

Nu știu ce să vă spun. De exemplu a intrat acum ca prioritate în educație scăderea analfabetismului funcțional. Soluțiile care au fost propuse, ce oameni care s-au implicat, nu știu câtă expertiză au, cu un ochi am râs, cu celălalt am plâns.

Există dorința la unii să facă, dar nu știu să facă. Colaborarea dintre stat și ONG-uri este foarte redusă, păstrează distanța. Noi le-am dat la pachet soluții. Dar nu prea le-au acceptat.

De aceea, diferite rapoarte spun că politicile publice la noi sunt cum sunt. Eu m-aș uita în primul rând cu cine se consultă un ministru ca să-mi dau seama ce o să facă el.

Cristian Hatu a devenit partener PRESShub pe teme de educație, din februarie 2024.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!