Cu Marcel Ciolacu ne luăm definitiv adio de la ideea că în fruntea guvernului e important să avem un om școlit, un om pregătit. Instalat în post a doua zi după încheierea grevei profesorilor, Ciolacu desăvârșește visul mediocru al reușitei în viață prin ocolirea școlii.
Studiile sale sunt în cel mai bun caz o glumă proastă, iar în cel mai rău o îndelungă formă de dispreț față de tot ce poate să însemne educația ca să ajungi cineva în România.
Dar Marcel Ciolacu nu mai e de mult o excepție în peisajul politicii românești: e plin și acest guvern, cum au fost și cele anterioare, de oameni care au păcălit în toate formele posibile sistemul școlar. Anii 1990-2000 au fost anii în care s-au inventat niște școli și universități populare, să ajungă la toată lumea contra unei sume de bani.
Veritabile mașini de spălat bani, aceste pseudo-școli au ajuns, iată, să formeze „elita” politică românească de azi. Mai mult, prin faptul că au „școlarizat” zeci, poate sute de mii de persoane, le-au dat acestora iluzia că sunt educate și că deci pot emite pretenții publice în baza cartoanelor primite după ce și-au plătit pretinsele studii.
Iar dacă la aceste studii se adaugă un certificat trimis acasă de la una din școlile de partid ale instituțiilor de forță, eventual un doctorat plagiat, avem schița parcursului educațional complet al majorității politicienilor care conduc azi această țară.
Ajuns prim-ministru peste o țară din care nu lipsesc specialiștii în niciun domeniu, formați în școli prestigioase din țară și din străinătate, Marcel Ciolacu își construiește azi imaginea omului simplu, harnic și cinstit, a cărui singură neîmplinire este că a fost exmatriculat de la doctorat.
Într-un mod ironic, am putea spune că tocmai această exmatriculare este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat din punct de vedere educațional: căci e greu de crezut că tot ceea ce a dobândit la școala vieții ar fi putut fi convertit în altceva decât într-un plagiat grosolan realizat de niște băieți cuminți și plătiți bine să-l scrie pentru șefu’.
Iar când ai un asemenea trecut școlar, firește că nu te poți replia decât pe valorile oamenilor lipsiți de educație sau care detestă educația: patriotism economic, mâncare românească, nu suntem sclavii nimănui, lucruri de bun-simț, dacă mă înțelegeți, nu chestii sofisticate de intelectuali.
Un om simplu printre și pentru oameni simpli. Un om dintre oameni, care încearcă, după știința din capul domniei sale, să vorbească pe înțelesul tuturor ca un bun român, patriot și credincios cum este.
Ei bine, cv-ul lui Marcel Ciolacu mai trage și el o palmă nu doar școlii românești, ci ideii înseși de învățare și de educare. Căci, nu-i așa?, cine mai are nevoie de școală multă dacă poți reuși în viață așa cum a reușit domnia sa, făcând școală puțină și doar din zece în zece ani?
Cine dintre școliții României își mai poate construi o asemenea rețea de influență și de interese precum aceea pe care a descris-o Valeriu Nicolae în mai multe din emisiunile sale despre „Starea impostorilor” (aici, aici și aici)?
Și nu doar o rețea de oameni, ci și contracte uriașe cu statul prin care s-au scurs miliarde de euro din banii publici, prin cel puțin 500 de firme care, într-un fel sau altul, au toate legătură cu acest personaj de poveste și cu atotputernica lui familie.
În afară de PSD, singurul element de continuitate în aproape treizeci de ani de cv, nimic din ce a făcut Marcel Ciolacu nu îl califică pentru a însemna ceva într-o țară în care lucrurile cele mai simple ar fi la locul lor, adică în care oamenii pricepuți s-ar ocupa de lucrurile la care se pricep.
Dar cu înălțarea lui pe cel mai înalt fotoliu ministerial se consfințește răsturnarea ordinii celei mai firești a lucrurilor și se fixează noua rânduire a completei irelevanțe a unei școli, a unei meserii, a unei specializări profesionale.
Odată cu Ciolacu prim-ministru, oricine poate fi orice, căci o diplomă prestigioasă nu mai valorează nimic, în vreme ce diplomele obținute la un butic sau din închiderea unui balcon te propulsează cu o viteză amețitoare în fruntea oricărei ierarhii posibile.
Până la urmă, de ce nu? Greva recentă a profesorilor ne-a arătat cât dispreț poate să existe în societate nu doar față de profesori, ci și față de școală în general. Câți „experți” în educație, care au avut o relație conflictuală și de detestare a școlii, au ținut să-și afirme opoziția față de revendicările profesorilor și grija lor nețărmurită față de copii sau față de finanțele țării.
În toți acești „experți” de ocazie stă ascuns un mic Ciolacu, un viitor prim-ministru. Căci sunt atât de mulți cei cu un parcurs similar: te-ai chinuit cumva să termini un liceu, ai făcut cu chiu cu vai o privată, cunoști pe cineva care te ajută cu un job bun la stat și uite cariera făcută, mai ales dacă semnezi și o cerere de adeziune la PSD (sau PNL).
Iar pe acest traseu triumfător sunt presărate marile valori care nu pot lipsi din meniul oricărui român crescut la școala vieții, cele pe care, cu ochii umezi, le-a recitat din nou Marcel Ciolacu la învestirea sa ca prim-ministru.
Căci rrromânii adevărați dintre aceștia se recrutează, ei sunt batalioanele care apără țara și religia la greu, indiferent de aranjamentele și învârtelile pe care le fac între două declarații de iubire de patrie. Patriotismul și credința oamenilor fără carte și fără iubire de carte sunt revendicate azi între cei care pretind că-l reprezintă cel mai bine, în triunghiul PSD-PNL-AUR.
Școala vieții îți conferă autenticitatea pe care, altfel, ți-o pierzi din momentul în care începi să te duci cu adevărat la școală și să te umpli de idei străine de țară și de neam.
În sfârșit, un român autentic în fruntea guvernului.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
