SculptFest, la a treia ediție. Ateliere, concerte și activități outdoor | Ebihoreanul.ro

Data:

spot_img

Vineri începe cea de-a treia ediție a SculptFest (26-28 iulie), un festival ofertant, organizat în Căbești, care cuprinde ateliere tradiționale, concerte și activități outdoor, ca drumeții ori via ferrata.

Și în acest an, invitată specială este trupa Subcarpați, care promovează folclorul, îmbinându-l cu muzica electronică și hip-hop-ul.

Organizatorii, în frunte cu Primăria Căbești, au publicat programul complet al evenimentului care se va ține, în premieră, pe Valea Sohodol, un loc pitoresc din comună, aflat între localitățile Căbești și Sohodol.

Citește și: Cu 4 voturi la 1, procurorii din CSM au fost de acord cu rezultatul pseudo-concursului pentru inspectorii judiciari

Tot acolo, a fost amenajat un camping pentru corturi și rulote, ca amatorii de festivaluri în aer liber să se poată bucura din plin de SculptFest.

Vineri, după o serie de ateliere însoțite de expoziții (de olărit, de făcut opinci, de realizat măști tradiționale etc.), pe scenă vor urca, începând cu ora 19, DJ Romy (aka The Preacher), Frații Jdieri și Floare de Maidan, în încheiere urmând să urce din nou pe scenă DJ Romy.

Vezi programul complet al festivalului, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Totalitarismul, o amenințare la adresa democrației

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related