Se întoarce Piedone la Primărie? Ce spun specialiștii

Data:

spot_img

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5, eliberat după o decizie a instanței supreme, dorește să se întoarcă pe funcția de dinainte de a fi condamnat în dosarul Colectiv. Dar poate? Specialiștii se contrazic. Prefectura București spune că da, specialiștii în Drept consultați de PRESShub afirmă că regulile nu sunt clare.

Situația lui Cristian Piedone este una nouă pentru România, fiind pentru prima dată când un primar care pierde funcția după o condamnare penală este declarat, în cele din urmă, nevinovat de instanța supremă.

Potrivit deciziei Înaltei Curte de Casație și Justiție, Cristian Piedone este exonerat de orice acuzație adusă în cadrul acestui proces

Prefectura spune da, specialiștii nu sunt lămuriți

Citește și: DOSARUL COLECTIV Fostul primar Piedone va fi eliberat din închisoare – decizia este definitivă

„Este o mare discuție aici, pentru că sunt acte ale altor autorități care au intrat în circuitul civil. Teoretic, prin achitarea aceasta este ca și când nu ar fi fost condamnat. Eu aș aprecia că ar trebui să fie întors primar, dar unii spun că nu”, a declarat un specialist în Drept, care a dorit să rămână anomim, pentru PRESShub.

Concret, acesta susține că eliberarea din funcție, după condamnare, s-a făcut prin alte acte procedurale decât sentința anulată acum. Prin urmare, Piedone nu poate pur și simplu să se reîntoarcă pe post, ci mai întâi ar trebui anulate și acestea tot printr-o altă sentință judecătoarească.

Prefectura București a anunțat miercuri că, din perspectiva instituției, fostul primar Cristian Popescu Piedone are dreptul să își reia mandatul la Primăria Sectorului 5 fără alte demersuri suplimentare în justiție.

„Referitor la decizia luată astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ce îl privește pe domnul Cristian Popescu Piedone, prin care a fost desființată condamnarea de la Curtea de Apel București, aceasta înseamnă, mai exact, că domnul Piedone are dreptul să își reia mandatul, fără nicio restricție legală. Condamnarea, respectiv temeiul încetării mandatului de primar al domniei sale, de la acel moment, a fost desființată, iar toate efectele condamnării sunt desființate retroactiv.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă, executorie și opozabilă tuturor, nici prefectul, nici consiliul local neavând opțiunea nerespectării ei. Așadar, după comunicarea oficială a dispozitivului sentinței, voi emite ordinul de prefect de repunere în funcție”, se arată în comunicatul Prefecturii București, condusă interimar de Diana Artene.

Citește și: „Abuzatorii” de la DNA Ploiești, achitați de instanța supremă. „Fapta nu există”

Ce spune prefectul care a semnat ordinul de eliberare a lui Cristian Popescu Piedone

Toni Greblă, prefectul Capitalei care a semnat ordinul de eliberare din funcție a lui Cristian Popescu Piedone, susține că documentul nu mai are niciun obiect în această situație, deci, prin urmare, fostul primar ar putea să-și reia funcția.

„Dintr-un ordin al prefectului, practic am constatat în temeiul legii mandatul de primar al Sectorului 5, acest ordin a avut ca temei hotărârea judecătorească de condamnare și începerea executării pedepsei de către Piedone.

Citește și: De ce greva magistraților, deghizată în „protest”, este ilegală

Acum prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă au fost desființate cu efecte deciziei de condamnare, drept urmare, inclusiv ordinul prefectului a rămas fără obiect, drept urmare primarul Piedone dacă dorește la solicitarea lui poate să-și reia activitatea de primar, iar Prefectura este obligată să constate în temeiul deciziei de achitare efectele ordinului prin care s-a constatat încetarea mandatului primarului Sectorului 5”, a explicat Toni Greblă, miercuri, într-o intervenție la Digi24.

Părerile sunt împărțite

Un alt specialist consideră că nu există nicio posibilitate prin care Piedone să-și reia funcția de primar fără o altă decizie în instanță pentru că prefectul nu mai poate revoca ordinul.

Prefectul nu poate nici revoca ordinul de eliberare, semnat după condamnarea lui Cristian Popescu Piedone și nici nu poate formula acțiune în anulare, pentru că a expirat termenul de un an de la emiterea actului.

Citește și: Marian Oprișan, încă un împrumut de 1 milion de euro de la mama sa. „Suntem curați ca lacrima, bineînțeles că nu-i dau înapoi”

Ce a hotărât instanța

„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpații Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina împotriva deciziei penale nr.566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016. Obligă recurenţii inculpaţi Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niţă Cristian Mihai și Radu Antonina la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. II.

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare:

În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare ocazionate de recursul în casaţie declarat de acest inculpat rămân în sarcina statului. Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi şi intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 680 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2023.”

Un proces care durează din 2015

Pe 12 mai 2022, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la o pedeapsă de 4 ani de detenție cu executare în dosarul Colectiv.

Dosarul face referire la un eveniment din data de 30 octombrie 2015 când clubul Colectiv din București a luat foc în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity. În urma incidentului, 27 de persoane au murit pe loc, iar 142 au fost rănite și duse la spital. Din cauza arsurilor suferite, alți 37 de oameni au decedat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici

Retragerea PSD de la masa negocierilor. Reacțiile liderilor politici...

Klaus Iohannis: „Este momentul ca fiecare lider să se vadă ca un om de stat, să se așeze la masa discuțiilor”

Klaus Iohannis: „România este importantă, cetățenii români sunt importanți,...