Secolul Regelui Mihai. Editorial Europa Liberă România

Data:

spot_img

Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921 la castelul Foișor/Peleș. Urma să domnească peste o națiune unificată și conectată la Occident. A murit în exil, rege al unei națiuni traumatizate, risipite în toate colțurile lumii. Și totuși… Europa Liberă dedică această săptămână Regelui Mihai. De ce?

Povestea spune că atunci când părinții și bunicii i-au ales numele, arhitecții, inginerii și zidarii ridicau Catedrala Încoronării la Alba-Iulia, imediat după Unire.

Cum Regele Ferdinand și Regina Maria moșteniseră domnia chiar în timpul primului război mondial, ei nu avuseseră parte de vreo ceremonie, iar după încheierea conflictului, România avusese nevoi mai stringente.

Acum țara se refăcea accelerat, iar regele-soldat și regina soră-medicală, cum apar ei în medalioanele de pe Arcul de Triumf, aveau parte de primii ani de domnie în vreme de pace. Nu putea exista un moment mai bun pentru venirea pe lume a unui nepot, fiul principelui moștenitor Carol și al prințesei Elena a Greciei și Danemarcei.

Prima idee a fost ca micul prinț să devină viitorul rege Carol al III-lea, dar ideea a fost respinsă imediat. Când te vezi des cu șefii de lucrări de la Alba Iulia, cetatea de scaun a Unirii lui Mihai Viteazul, iar toată țara celebrează ori discută Unirea – numele nu putea fi decât Mihai I al României.

Citiți articolul integral pe Romania.europalibera.org

Citiți și

Sala tronului din Palatul Regal, deschisă publicului cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde în lumea asta, te voi găsi” | Aktual24

Val de amenințări la adresa jurnaliștilor: „Poți pleca oriunde...