Secretele tradițiilor populare de sărbători: Obiceiuri precum Capra, cerbul de la Iași, plugușorul și jocurile cu măști oferă comunităților din România ocazia de a-și reafirma legătura cu tradițiile strămoșești în perioada sărbătorilor de iarnă.
Plugușorul, un ritual agrar încărcat de simboluri, și jocurile cu măști, spectacole folclorice pline de culoare și energie, transformă finalul de an într-un moment de celebrare a legăturii dintre om, natură și spiritualitate.
Plugușorul
Ioana Repciuc, etnolog la Academia Română, Filiala Iași, descrie Plugușorul drept un ritual agrar complex, simbolizând ciclul muncilor agricole. Practicat cu precădere în Moldova, acesta reprezintă o adevărată „poveste a colacului”, de la trasul primei brazde până la coptul colacului, oferit gazdelor colindătorilor.
„Declamat în fața ferestrei într-un stil ritmat și teatral, Plugușorul este însoțit de un arsenal de sunete tradiționale: tălăngi, clopote, pocnituri de bice și zgomotul distinctiv al buhaiului. Textul acestui obicei prezintă imaginea plugarului mitic, un personaj hiperbolic care își trage plugul cu doisprezece boi, ieșind la arat și semănat. Elementele solemne ale colindului se îmbină armonios cu momente umoristice, oferind o viziune vibrantă asupra vieții și muncii țăranului-plugar. Plugușorul moldovenesc descrie în detaliu scene esențiale din viața agricolă tradițională: aratul și semănatul, confecționarea secerilor de către fierar, organizarea clăcii de seceriș, seceratul propriu-zis, transportul snopilor, treieratul și măcinatul grâului. Aceste momente, transpuse artistic, evidențiază respectul profund pentru ritmurile naturii și ciclul agricol”, a declarat Ioana Repciuc.
Potrivit acesteia, etnologul clujean Dumitru Pop a remarcat faptul că, în ceea ce privește reflectarea ocupațiilor tradiționale ale poporului român, Plugușorul ocupă același loc de cinste pentru agricultura românească pe care Miorița îl are pentru păstorit.
„Plugușorul devine nu doar un obicei de sărbătoare, ci și o expresie poetică a legăturii indisolubile dintre țăranul român și pământul său”, a mai completat ea.
Jocurile cu măști
Un alt element definitoriu al sărbătorilor de iarnă, practicat cu precădere în Moldova, este reprezentat de „teatrul popular” sau „teatrul folcloric”, care presupune utilizarea costumelor și jocului. În cazul costumelor, vorbim inclusiv despre măști care ascund fața și corpul dansatorului.
Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Ziarul de Iași)