Secretul cheltuirii a 7,5 mil. euro la Iași. Organizarea Campionatului de Esports a fost susţinută aproape în totalitate cu fonduri publice. „Ziarul de Iaşi” a aflat o serie de detalii asupra modului în care au fost cheltuiţi banii: astăzi, vă prezentăm cât a costat cazarea participanţilor şi ce hoteluri au încasat banii, care au fost veniturile din vânzări de bilete şi cine au fost sponsorii evenimentului.
În context, amintim că Primăria Iaşi continuă să încalce legea şi refuză să răspundă la o solicitare a ZDI privind modul în care au fost cheltuiţi banii: astăzi se împlinesc 92 de zile de la formularea unei cereri în acest sens în baza Legii 544/2001 privind accesul liber la informaţii de interes public.
Secretul cheltuirii a 7,5 mil. euro. La fondurile publice se adaugă sponsorizări de 2,1 milioane lei
Potrivit informaţiilor ZDI, evenimentul de la finalul lunii august a fost finanţat în cuantum de 90% de la bugetul local, din sponsorizări (5%) şi vânzări bilete (5%).
De la bugetul local a fost angajată o sumă totală de 36 milioane lei: 2,3 milioane lei în 2022 şi 33,7 milioane lei în 2023.
La fondurile publice se adaugă sponsorizări de 2,1 milioane lei.
Alte 2 milioane lei au venit din vânzări de bilete la concertele din perioada 1-3 septembrie (1,93 milioane lei) şi taxe aferente contractelor de servicii de alimentaţie publică (circa 53.000 lei).
Trei firme cumulează 84% din sponsorizări
În ceea ce priveşte sponsorizările, veniturile au fost în bani sau echivalentul în bunuri şi prestări servicii (parteneriate).
Mai bine de jumătate din suma totală figurează în cazul postului Prima TV (686.000 lei) şi Kiss FM (540.492 lei).
O altă sumă substanţială (560.250 lei) apare în dreptul unei firme intitulate Mocapart SRL, societate pe care nu am putut să o identificăm în baza de date a Ministerului de Finanţe după această denumire.
În schimb, pe lista sponsorilor mai apar firme din grupul IULIUS, ATI Motors Leasing, Mobexpert, Chiro Limited şi Duk Food.
Venituri financiare concrete ale Festivalului Digital Throne au fost din încasările de bilete pentru concertele din perioada 1-3 septembrie şi taxele aferente contractelor de servicii de alimentaţie publică.
În primul caz, este vorba despre 1,99 milioane lei: pe platforma Iabilet.ro au fost vândute bilete în valoare de 1.265.776 lei, iar pe platforma Entertix valoarea încasată a fost de 672.369 lei.
Preţul biletelor a variat între 150 şi 499 lei, după caz (bilet de o zi, bilet de 3 zile, zone de acces etc.).
Dacă ne-am raporta doar la suma minimă (150 lei), ar însemna că au fost vândute circa 13.000 de bilete în cele trei zile de concerte.
În situaţia veniturilor din contracte privind servicii de alimentaţie publică (taxe şi procent din vânzări), încasările organizatorilor au fost în valoare de 52.795 lei.
Din informaţiile „Ziarul de Iaşi”, organizatorii estimau iniţial venituri proprii de 6,5 milioane lei. În schimb, sponsorizările şi încasările proprii au fost de circa 4,1 milioane lei.
Cum şi-au împărţit banii pe cazare 12 hoteluri din Iaşi
Club Sportiv Municipal 2020 Iaşi a efectuat plăţi către 12 hoteluri din Iaşi pentru cazarea jucătorilor şi invitaţilor la eveniment.
În total, suma achitată pentru cazare a fost de 3,9 milioane lei.
La aceşti bani se adaugă alte 6 milioane lei despre care ştim că a fost cheltuită pentru transportul participanţilor (bilete de avion), în condiţiile în care organizatorii spun că peste 100 de ţări au avut reprezentanţi la Iaşi.
Citește și: Demnitarii sunt mai importanți decât preșcolarii. Guvernul suspendă mierea pentru copii. Nu și majorarea salariilor
Administrația locală păstrează secretul cheltuirii a 7,5 mil. euro Deşi au trecut mai bine de trei luni de la eveniment, Primăria şi CSM Iaşi nu au făcut public până acum un raport financiar asupra modului în care au fost cheltuiţi banii de la bugetul local în cazul celui mai important eveniment organizat anul acesta de municipalitate.
În context, amintim că ambele instituţii încalcă Legea 544/2001 privind accesul liber la informaţii de interes public:
ZDI a depus solicitări la începutul lunii septembrie pe această temă, dar cele două instituţii nu au oferit răspunsuri, fiind încălcate toate termenele din legea menţionată.
Articolul integral, în ziaruldeiasi.ro
Urmăriți PressHUB și pe Google News!