Securiști vs. informatori, epopeea sufletelor moarte. Securitatea a recrutat între 1970-1979 peste 121.000 de colaboratori, a comunicat recent CNSAS. Istoricul Marius Oprea explică pentru DW cum a fost posibil ca atât de multe persoane să facă pactul cu diavolul.
DW: Marius Oprea, încep discuția noastră printr-o introducere mai lungă, un recurs la memoria vie a ceea ce s-a întâmplat imediat după decembrie ᾿89 . Epopeea prin care ai ajuns unul dintre cei mai dedicați arheologi ai crimelor Securității a început printr-un privilegiu al întâmplării. Lucram amândoi la revista Cuvântul, condusă de regretatul Radu G. Țeposu, care a făcut acolo o școală de presă împreună cu Ioan Buduca. Dacă îmi aduc bine aminte, la începutul anului 1991 Radu ne-a chemat și ne-a spus că a primit la redacție un dosar cu toți informatorii din Sibiu, probabil că expeditorul era un fost securist reșapat. Ne-a întrebat cine vrea să investigheze ceea ce era în dosar. Eu eram prins cu o anchetă jurnalistică despre crimele din decembrie ᾿89 la Arad, așa că ai preluat tu dosarul, urmând să verifici autenticitatea informațiilor. Îmi amintesc că după publicarea primului articol, au fost câteva cazuri de sinucidere dintre cei deconspirați. Așa a început aventura unui sfert de secol în care ai publicat o serie de cărți de referință despre ororile fostei Securități. Întrebare: Cât de multe vieți, câte destine a frânt fosta Securitate în regimul comunist?
Marius Oprea: Fiecare om apare la un moment dat într-o statistică. Primele au fost făcute pe la 1800 de ruşi şi austrieci, în luptele lor interminabile cu turcii. Mai târziu, în Bucureşti a sosit marele general Kisselef, care a stricat mahalaua şi a transformat uliţa în stradă. Apoi, după un veac şi jumătate, în 1944, au venit alţi ruşi. Mult mai cruzi, pentru că aşa cum a spus unul din ei, Pintilie Gheorghe, pe numele său adevărat Pantelei Bodnarenko, ajuns şef al Securităţii în august 1948, când tot rușii au creat-o ca armă a ocupației sovieto-comuniste a României, „printre noi, nu au ce căuta tovarăşii care cred în Dumnezeu“. Iar ei au ucis. Fără Dumnezeu.
Cum era organizată Securitatea și cum a reușit să fie stat în stat, deseori neținând cont de directivele PCR și chiar de ordinele lui Ceaușescu?
Din 1948 până în 1989, după statisticile pe care le-am alcătuit în ani de cercetare, 675.874 de oameni au trecut prin furcile caudine ale Securității, căzându-le victime. Cea mai mare parte a lor au ajuns în închisori și lagăre, alții au scăpat cu deportarea și domiciliul obligatoriu. Alături de ei au avut de suferit și familiile (soții date afară din serviciu, copii exmatriculați din școli). Toți cei din libertate, ca să nu mai vorbim de deținuți, au fost permanent urmăriți de o armată de informatori.
Continuarea, în Deutsche Welle
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: dw.ro)
