Nadia Racz, șefa de la ITM Bihor, plasată sub control judiciar pentru luare de mită

Data:

spot_img

Nadia Racz, adjuncta şefului ITM Bihor, reţinută vinerea trecută pentru 24 de ore pentru luare de mită, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile şi are interdicţie să desfăşoare activităţi de control.

Măsuri similare au fost dispuse de procurorii DNA Oradea şi în cazul celor trei funcţionare de la Serviciul Control Relații de Muncă al ITM Bihor, inculpate deja în acelaşi dosar pentru luare de mită, după cum a transmis, la solicitarea BIHOREANULUI, Biroul de presă al DNA.

Cele patru nu au mai fost prezentate în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, dar, între altele, procurorii le-au interzis să-și exercite o parte din atribuțiile funcției.

„Concret, nu au dreptul să desfăşoare niciun fel de activitate de control în domeniul de competenţă al ITM”, se arată în informare.

Adjuncta şefului ITM Bihor, Nadia Racz, care are calitate de suspectă, şi trei inspectoare de la Serviciul Control Relaţii de Muncă al ITM – Daniela Hriscu, Natalia Floruţa şi Aurica Buhaş -, care au deja calitatea de inculpate, sunt acuzate că, în perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, în contextul unor controale, ar fi pretins şi primit, în repetate rânduri, de la mai mulți oameni de afaceri, diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei și 4.000 lei.

Citește și: Inspecția Judiciară a început controale cu dedicație. Cazul Secției penale de la CAB

Femeile acţionau în echipe diferite, spun procurorii, şi cereau mita pentru a nu sancţiona neregulile găsite la firmele afaceriştilor, printre care și pentru “munca la negru”, adică primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați în perioada în care aceştia au contractul suspendat.

Continuarea în Ebihoreanul.ro

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...