Șefii politici ai Botoșaniului s-au încăierat de la deszăpezirea din județ

Data:

spot_img

Scandal între șefii județului din cauza modului de coordonare a intervențiilor în privința deszăpezirii drumurilor. Șefa Consiliului Județean (CJ) Doina Federovici îl acuză pe prefectul județului, Sorin Cornilă, că ar fi exclus-o de la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), cu toate că deține funcția de vicepreședinte în această structură.

„Deși președintele Consiliului Județean Botoșani, care este vicepreședinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu a fost convocat la niciuna dintre ultimele trei ședințe pentru stabilirea planului de intervenție, Consiliul Județean, prin instituțiile din subordine, a intervenit pentru rezolvarea situației de maximă urgență. Astfel, utilajele Direcției Județene de Drumuri și Poduri au acționat inclusiv pe drumurile naționale în zonele cele mai afectate de viscol, Vlădeni, precum și pe drumul Dorohoi – Darabani, pentru ca echipajele de urgență să poată ajunge la un caz medical foarte grav în Hudești.

Citește și Cum a cumpărat un tânăr din Botoșani cu un voucher de 600 de lei bunuri de 200.000 de lei

În cursul zilei de astăzi, domnul vicepreședinte Dorin Birta și domnul director Cătălin Gheorghian au coordonat din teren acțiunile de deszăpezire, fiind prezenți în mai multe zone ale județului. Este regretabil că a trebuit să aflăm de la directorul INM București despre codul roșu din județ, că domnul prefect Sorin Cornilă „a ordonat” doar prezența anumitor persoane la ședințele CJSU, fără a convoca și reprezentanții Consiliului Județean, care au mai gestionat astfel de situații de criză și au experiența necesară de a lua cele mai bune soluții. Înțelegem că domnul Sorin Cornilă dorește să fie „vocea unică din județ”, dar în situațiile de criză trebuie să ne folosim de toate resursele, trebuie să facem front comun și să luăm deciziile optime pentru a nu lăsa oamenii să aștepte în troiene zeci de ore”, a spus Doina Federovici.

Prefectul respinge acuzațiile aduse

De partea cealaltă, prefectul județului, Sorin Cornilă, a respins acuzațiile că la mijloc ar fi fost interese politice, dar a recunoscut că ședințele CJSU au fost convocate în format redus din cauza nevoii de a se interveni cât mai repede cu putință. Continuarea, în Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...