Șeful suspendat al Parchetului Salonta a fost găsit apt să profeseze | Bihoreanul

Data:

spot_img

Șeful suspendat al Parchetului Salonta a fost găsit apt să profeseze. Ajuns vedetă naţională după ce s-a aflat că a fost trimis în faţa unei comisii psihiatrice pentru comportament iraţional, prim-procurorul suspendat al Parchetului Salonta, Ioan Bene, a primit rezultatul! Specialiştii susţin că este apt să profeseze ca magistrat – nu întru totul, ce-i drept, ci condiţionat cu o reevaluare peste 6 luni.

Pentru Ioan Bene, însă, e suficient. „Sunt singurul magistrat care are documente oficiale că e sănătos la cap”, spune, mai în glumă, mai în serios, procurorul, hotărât mai mult decât oricând să dovedească faptul că grupurile infracţionale îl vor scos din sistem, dar şi că e victima „managementului dezastruos” al şefilor săi, cărora le cere în continuare demisia. „Au zgândărit balaurul!”, avertizează Bene.

Citește și: Știință, nu pseudoștiință. Sofia, la 102 ani, ia lecții de astronomie de la o profesoară din Elveția. Vrea să afle de unde vine încălzirea globală și dacă stelele dispar

A fost semnalat comportamentul bizar al procurorului

Şef al Parchetului Salonta din 2023, întâi cu delegare, iar din ianuarie acest an numit în urma unui concurs, şi considerat de colaboratori un profesionist dedicat meseriei, procurorul Ioan Bene a ajuns în atenţia publică luna trecută, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a dat o dublă lovitură: pe 28 august, a decis să fie trimis în fața unei comisii psihiatrice, iar ulterior, pe 10 septembrie, printr-o altă decizie, l-a suspendat din funcţia de conducere, a dispus declanșarea procedurii pentru revocarea de la şefie, dar şi sesizarea Inspecţiei Judiciare, care să-i analizeze activitatea.

S-a întâmplat ca urmare a unor sesizări făcute de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Într-una dintre acestea, se semnala comportamentul bizar al procurorului după ce acesta şi-a „bombardat” colegii, colaboratorii şi chiar şefii cu mesaje, unele aiuristice şi jignitoare, pentru ca, apoi, să îşi ceară scuze ori să încerce să-i manipuleze cu fel şi fel de minciuni, întorcându-i pe unii împotriva celorlalți.

Citește și: Livia Grama Medilanski (Düsseldorf): „Avem nevoie de un institut cultural «Carol I al României» pentru miile de români care sunt aici și pentru cultivarea relațiilor cu germanii”

Într-o alta, şefii lui Bene s-au plâns că acesta îşi exercită necorespunzător atribuțiile de prim-procuror, că nu-şi soluţionează la timp lucrările, dar şi că are conduită necorespunzătoare în relaţia cu subalternii şi chiar cu şefii, între care au fost nominalizate prim-procuroarea Parchetului Bihor, Bianca Vulcan, şi adjuncta sa, Ramona Filip, cărora magistratul le-a şi cerut în mai multe rânduri demisia.

Continuarea în Bihoreanul

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Proiect unic în România, la Oradea: ambulanța pentru cei mici | Bihoreanul

Ambulanța pentru cei mici. Serviciul de Ambulanță Vincențian pentru...

Zeci de angajați ai Primăriei Iași, vizați de o anchetă DNA | Ziarul de Iași

Anchetă DNA la Primăria Iași. Procurorii au deschis un...

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local din partea AUR | Gazeta de Stâlpeni

Un nou viceprimar PSD, ales cu ajutorul consilierului local...