joi, 21 octombrie 2021
spot_img
AcasăNewsletterSenator USR propune desfiinţarea TVR şi înfiinţarea unei „adevărate” televiziuni publice

Senator USR propune desfiinţarea TVR şi înfiinţarea unei „adevărate” televiziuni publice

Senatorul USR Marius Bodea este de părere că singura soluţie care mai există pentru Societatea Română de Televiziune ar fi desfiinţarea acesteia „prin lege”, şi înfiinţarea unei adevărate televiziuni publice.

Bodea mai transmite, într-o postare pe Facebook, că „monstruozitatea de Revelion de la TVR este doar un ultim şi vizibil episod recent privind nenorocirile care se petrec în instituţie la adăpostul ‘serviciului public’”.

„Dacă vrem să fim cinstiţi cu noi şi cu românii, singura soluţie care mai există pentru Societatea Română de Televiziune este desfiinţarea sa, aşa cum există astăzi, prin lege, şi înfiinţarea prin altă lege a unei adevărate televiziuni publice. Revelionul Vacanţa Mare este vârful aisbergului. Curtea de Coturi a arătat în nenumărate rapoarte că din TVR s-a furat ca din codru. Toate regimurile politice de până azi s-au folosit de instituţie pentru a-şi îndestula clientela, pentru a împărţi posturi şi pentru a continua raptul orchestrat de orice guvernare de stânga/dreapta din ultimii 30 de ani”, a scris senatorul USR, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Parlamentarul USR susţine că pentru a schimba actuala conducere [a TVR – n.r] cu o altă, apropiată de noua guvernare, „înseamnă să cauţionăm tot ce s-a întâmplat până acum la TVR, inclusiv regimul Dragnea, în timpul căruia ‘serviciul public’ a devenit ‘serviciu bugetar’, prin desfiinţarea taxei radio-tv”.

The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DIN ACEEAȘI CATEGORIE

- Publicitate -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE