Senatorii de Timiș și averile lor. La 68 de ani și decenii de experiență politică, senatorul PNL Vasile Blaga declară cele mai consistente venituri. De o adaptare rapidă la arena politică dă dovadă și nou-venitul în Parlament Sorin Șipoș, de la USR, care a ocupat rapid funcții cheie, dovedindu-și influența în filială.
În declarația de avere publicată pe site-ul Senatului României, Blaga a notat că deține (cu soția) 48 de terenuri intravilane, dobândite în 2007, în Cihei, județul Bihor. Are un apartament în București, achiziționat în 2007, și un altul în Mamaia, cumpărat în 2013. Declară diverse „bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică” în valoare de 30.000 de euro, dobândite între în ultimii 6 ani.
În ce privește venitul anual încasat, acesta are trei surse: salariul de europarlamentar (93.863 euro), pensie pentru limită de vârstă (75.276 lei) și pensia specială parlamentară (131.268 lei). Plus diurna, indemnizația de transport, suma forfetară și „cheltuieli generale” încasate de la PE (177.530 euro). În total, un venit anual de 312.701 euro (26.058 euro/lună).
Legătura lui Vasile Blaga cu Timișoara se rezumă la faptul că, în urmă cu 44 de ani, aici a absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic „Traian Vuia”. Blaga a finalizat și cursuri de specializare în domeniul vamal, în Austria și Germania (între 1993 și 1996 a fost director general la Direcția Regională Vamală Oradea), între 1994 și 1995, apoi ale Colegiului Național de Apărare (în 1999). Până în 1990 a deținut „diverse funcții ca inginer”.
După 90, și-a început cariera de parlamentar, astăzi fiind la al șaselea mandat în Parlamentul României. Primul l-a avut între 1990 și 1992 (deputat de Bihor, ales pe listele FSN); 1996-2000 (senator de Bihor, ales pe listele PD); 2004-2008 (senator PD-L de București); 2008-2012 (senator PD-L de București); 2012-2016 (senator PNL de Timiș); 2024-2028 (senator PNL de Timiș). Între 2019 și 2024 a fost europarlamentar PNL.
Continuarea în Express de Banat
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: AGERPRES FOTO)