Senatorul Cosmin Poteraș (REPER) a declarat despre proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale că nu respectă nici principiul contributivității și nici pe cel al echității, care ar fi trebuit să stea la baza reformării legii.
Proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale a fost adoptat miercuri de Parlament.
Poteraș susține că a rămas în continuare posibilitatea de a avea pensie specială mai mare decât salariul. Magistrații vor ieși la pensie ca și până acum și rămâne chiar și vechimea asimilată a unor categorii de profesii juridice.
“Aș vrea să atrag atenția asupra unei chestiuni în ceea ce privește procedura prin care această lege a revenit la Senat.
Vă reamintesc că ieri a fost trimisă această lege către Senat, aveam termen de depunere a amendamentelor tot ieri, termen de raport tot ieri și comisia a fost ieri, în prima parte a zilei. Iertați-mă, dar se pare că n-aveți poftă de dezbateri.
Dincolo de acest aspect aș vrea să întreb, pentru că s-a vorbit mai devreme chiar de către unul dintre miniștri, a menționat principiul contributivității. Unde este, stimați colegi, principiul contributivității, atunci când poți să ieși la pensie cu o pensie mai mare decât salariul?
Cam ce algoritm contributiv ar permite acest lucru? Acest amendament a fost introdus la Cameră, votat la Cameră, și-a schimbat forma pe care noi o adoptasem inițial în Senat, care evident era sensibil mai bună.
Apoi, vă întreb: unde este echitatea, pentru că s-a vorbit de echitate, în condițiile în care am reintrodus excepții de categorii profesionale din domeniul juridic care pot beneficia de vechime asimilată celei de magistrat. Adică poți fi jurist mulți ani după care faci un an-doi de magistratură și ești cu pensie specială. Îmi pare rău, dar nu vorbim de echitate.
Singurul lucru pe care l-ați eliminat este chiar eliminarea pensiilor speciale. Asta ați eliminat”, a declarat miercuri Cosmin Poteraș în Senat.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Cosmin Poteraș / Facebook)
[…] Senatorul Cosmin Poteraș (REPER): ”Singurul lucru eliminat este însăși eliminarea pensiilor sp… […]