Sentință definitivă în cazul fostului secretar al Primăriei Deva, Laura Sârbu: Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat, marți, în dosarul în care aceasta, soțul și cumnatul său au fost judecați într-un dosar instrumenat de DNA.
Laura Sârbu – 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare
Laura Sârbu, fostul secretar al Primăriei Deva, rămâne astfel cu pedeapsa pronunțată de Tribunalul Hunedoara, 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Din aceasta se scade aproape un an, perioadă în care a fost sub incidenţa unor măsuri privative de libertate.
Instanța de la Alba a admis apelurile formulate de DNA și inculpații din dosar, desființând soluția pronunțată de Tribunalul Hunedoara în ceea ce privește condamnările pronunțate față de Adrian Bodrean (cumnatul Laurei Sârbu) și SC Smart Drumcons SRL pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență (în relaţia cu SC Carpat Grup Industry SRL), temeiului juridic al achitării Laurei Sârbu pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și măsura confiscării speciale dispuse în cazul Laurei Sârbu și Hadrian Sârbu.
2, 4 ani de închisoare pentru soțul Laurei Sârbu
Cumnatul fostului secretar al Primăriei Deva, Adrian Bodrean a rămas cu 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, după ce Curtea de Apel Alba a înlăturat sporul de pedeapsă.
Hadrian Sârbu, soțul Laurei Sârbu, a rămas cu cei 2,4 ani de închisoare cu suspendare pronunțați de Tribunalul Hunedoara.
Curtea de Apel Alba a redus cuantumul sumei ce trebuie confiscată de la Laura Sârbu de la 80.000 lei la 40.000 lei,
Aceeași instanță a înlăturat obligația de confiscare și obligarea lui Hadrian Sârbu la plata sumei de 40.000 de lei.
Citește și: A obținut daune de 40.000 euro de la Wizz Air, după ce i-a transformat vacanța în coșmar
Tribunalul Hunedoara a condamnat-o pe Laura Sârbu la închisoare în toamna lui 2022. Procurorii DNA vorbeau despre trafic de influență și complicitate la trafic de influență, după ce fostul secretar al Primăriei Deva a luat șpagă de la un om de afaceri pentru a-i facilita obținerea unui contract de lucrări la un obiectiv aflat în subordinea Primăriei.
Preluare Gazeta de Dimineață
Urmăriți PressHUB și pe Google News!