Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu, suspendată de instanță. Mogulul ar putea scăpa și de plata prejudiciului

Data:

spot_img

Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare este mai aproape de a fi revizuită, după ce Tribunalul București a decis suspendarea acesteia.

În 2014, mogulul a fost condamnat definitiv, alături de alte persoane, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Judecătoarea Camelia Bogdan a decis atunci că există și un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro, sumă din care statul român a reușit să recupereze aproximativ 18 milioane de euro în 10 ani.

Dacă instanța decide revizuirea sentinței, Dan Voiculescu scapă și de condamnare, și de plata prejudiciului.

Hotărârea a fost luată de judecătorul Sterică Toma de la Tribunalul București. Decizia lui Toma coincide cu reorganizarea ANAF anunțată de ministrul de finanțe Marcel Boloș. Astfel, potrivit unor surse din instituție, în urmă cu două zile, a fost „reorganizată” direcția din ANAF care se ocupa cu recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.

Direcția generală care se numea Executări silite cazuri speciale a rămas fără atribuții și a rămas doar cu rol metodologic.

Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu, suspendată

„În temeiul dispoziţiilor art.460 alin.1 C.proc.pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012**.

În temeiul art. 275 alin.3 C.proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, a decis judecătorul de la Tribunalul București.

Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Citește și: DNA: Coldea și Dumbravă sunt interesați de consiliere în dosarele lui Alexander Adamescu și Emil Tufan

Cum poate scăpa Dan Voiculescu

Soluția vine în dosarul în care unul dintre cei condamnați alături de Dan Voiculescu, fostul şef AVAS Jean Cătălin Sandu, a făcut, în 2021, o cerere de revizuire a condamnării.

Pe 12 februarie anul acesta, Tribunalul București a admis în principiu solicitarea complicelui mogului din spatele grupului Intact.

„În baza art.459 alin.4 C.proc.pen. cu ref. la art.453 alin.1 lit.b C.proc.pen. admite în principiu cererea de revizuire formulată de SANDU Jean Cătălin împotriva sentinţei penale nr.701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012”, menționa atunci Tribunalul București.

Judecătorul a decis, astfel, că sunt întrunite condițiile de formă pentru a se verifica cererea de revizuire pe fond, potrivit G4Media.

Dacă, în cele din urmă, magistratul admite și pe fond cererea de revizuire a verdictului definitiv din dosar, atunci sentința de condamnare va fi anulată pentru toți cei condamnați, iar procesul se reia.

Mai mult, statul ar trebui să dea înapoi banii pe care i-a confiscat deja, iar mogulul poate cere chiar despăgubiri pentru cei trei ani în care a stat în închisoare.

Următorul termen în dosar este pe 3 iulie.

Citește și: Guvernul Ciolacu atacă libertatea de exprimare a magistraților

Dan Voiculescu a pierdut la CEDO o revizuire a procesului

Dan Voiculescu a reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului statul român, pe motiv că nu i s-ar fi respectat prezumţia de nevinovăţie şi că judecătorii nu ar fi fost imparţiali. Fiica lui, Camelia, s-a plâns că instanţele care au extins sechestrul asupra bunurilor familiei nu ar fi fost, de asemenea, imparţiali.

În 2022, judecătorii au respins în unanimitate plângerile celor doi, ca fiind vădit inadmisibile, potrivit unui comunicat al CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că judecătorii români au fost imparţiali.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
2 COMENTARII
  1. „Fiat justitia pereat mundi”
    sau:
    „Toți suntem egali în fața legii” sunt două maxime de care justițiarii români se fac că n-au auzit.
    Până când!?

  2. Mizeria acestei căi de atac extraordinare este o mare problemă pentru Justiție.

    Deci, după ce s-au epuizat toate căile de atac interne, care au dat
    verdicte de condamnare, iar CEDO a stabilit că e o aberație cererea de revizuire, uite că un tovarăș judecător autohton ține cu tot dinadinsul să îl scape post factum pe turnătorul la Securitate de plata celor 60 de milioane de euro, taman când trebuie…! Trăiască România, arestată de foștii securiști și colaboratori ai Securității, de foștii nomenclaturiști, de foștii profitori ai comunismului și de odraslele lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Elena Lasconi i-a cerut demisia lui Klaus Iohannis

Elena Lasconi i-a cerut lui Klaus Iohannis să își...

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui

Legitimitatea sau ilegitimitatea președintelui este un subiect intens dezbătut...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...