Serviciul de Paşapoarte din Iași, cel mai aglomerat din țară: minim 3 luni de aşteptare

Data:

spot_img

Dacă cineva vrea să se programeze pentru depunerea documentelor la Serviciu Public Comunitar de Paşapoarte din Iași, poate să ia în calcul că va găsi locuri abia după jumătatea lunii iulie.

Sigur, există şi varianta „la ghici”: există un ghişeu pentru cei care, din diferite motive, nu au apucat să-şi facă programare şi care vin în speranţa că vor reuşi să intre până se termină programul.

O alternativă incomparabil mai bună este programarea în alt loc oriunde în ţară – doar că prezenţa este obligatorie la depunerea solicitării. În schimb, documentul vine prin poştă la domiciliu în schimbul unei taxe de 10 lei pentru expedierea specială.

Ceva mai puţin aglomerat este serviciul din Vaslui. Totuşi, nici aici nu mai găsiţi locuri până în iulie. Galaţiul e disponibil de pe 8 mai încolo, dar aici există un birou şi la Tecuci, cu program miercurea. La Botoşani şi Neamţ e chestie de 3-4 zile lucrătoare, iar în toate celelalte judeţe, de o zi, două.

De remarcat că Vasluiul, Iaşul şi Galaţiul sunt judeţele cu cel mai mare număr de locuitori după domiciliu în raport cu populaţia rezidentă (recenzată anul trecut).

Continuarea în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Am supraviețuit traficului de persoane. Acum lupt împotriva traficanților și pentru a salva tinerii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Oamenii care au transformat penitenciarul în memorial | Puterea a Cincea

Sighet sau „închisoarea miniștrilor”. Penitenciarul de la Sighet este...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...